Parliamentary debates

Domnul Constantin Traian Igaş:

"22 iunie: ziua comemorării victimelor fascismului"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

În aceste zile, ca în fiecare an, doamnelor şi domnilor, se cuvine să comemorăm, măcar aducându-ne aminte şi aprinzând o lumânare, în memoria celor care au căzut victime ale fascismului. Nu putem trece peste această zi de 22 iunie, deoarece prea multe sunt persoanele care au avut de suferit din cauza acestui flagel, prea grave sunt faptele pe care le-au făcut cei ce l-au slujit şi prea mulţi sunt urmaşii celor care au avut de suferit, urmaşi care-i mai plâng şi astăzi. Fascismul este un flagel de care nu trebuie să uităm nicio clipă. Ştim foarte bine că acesta a reprezentat o ideologie apărută în Europa după primul război mondial şi a stat la baza unor partide de extremă dreaptă.

Făcând o analiză a acestui flagel putem să ne dăm seama din tot ceea ce l-a caracterizat de unde a rezultat toată realitatea următoare primului război mondial: naţionalism extremist, demagogie socială, misticism şi violenţă, eliminarea oricărei forme de democraţie sau libertate de exprimare în opinii, intoleranţă totală faţă de alte naţiuni, rase sau ideologii.

22 iunie, ca zi de comemorare a victimelor fascismului, rămâne în istoria lumii ca ziua în care peste 56 de mii de oameni au căzut în timpul răscoalei din ghetoul din Varşovia, în anul 1945, victime ale armatei germane.

Nimeni nu mai cunoaşte însă exact numărul evreilor care au fost exterminaţi datorită simplului fapt că erau evrei. Cea mai pustietoare conflagraţie mondială pe care a cunoscut-o omenirea rămâne cel de-al doilea război mondial. Cei trecuţi prin calvarul ghetourilor şi al lagărelor de concentrare, dar şi urmaşii acestora şi noi toţi vom păstra veşnic în inimi memoria celor peste 6 milioane de evrei exterminaţi de regimul nazist din anii celui de-al doilea război mondial.

E greu să vorbeşti despre toate aceste victime. E greu să găseşti o faptă pentru care ei se făceau vinovaţi. E greu să măsori cumva imensitatea suferinţei prin care au trecut aceşti oameni care au ajuns să fie trataţi ca nişte animale. Chinurile prin care ei au trecut pot fi greu explicate în cuvinte.

Nimic nu este mai glăsuitor decât mărtuia unui copil, care la vârsta de 6 ani a ajuns să simtă cruzimea armatei hitleriste. Numele lui e Lev Bakal, evreu născut însă în România. Cuvintele lui dau glas unei drame.

"Peste 10 000 de evrei din oraşul Brican, între care şi eu, am fost duşi într-un ghetou din centrul Ucrainei. Doar unul din şase au supravieţuit. Singurele surse de apă erau ploile şi roua de dimineaţă. Flămânzi şi desculţi, mulţi dintre deţinuţi nu erau siguri că mai apucă ziua de mâine. A urmat drumul, cu picioarele goale prin ploaie şi noroi, când a rămâne în urma coloanei însemna a rămâne în ghearele morţii. Mi-amintesc de bunica, atât de bolnavă încât nu mai putea umbla şi care a fost executată pe marginea drumului, pentru că nu putea ţine pasul cu restul coloanei. Îmi amintesc cum un ofiţer SS a scos un copil din coloană şi l-a aruncat la câini, care l-au rupt în bucăţi în câteva secunde. Un alt tânăr închis peste noapte într-o celulă a murit devorat de şobolani: scheletul său a fost găsit, de dimineaţă, curăţat de muşchi şi de ligamente. Nu voi uita niciodată căruţa care venea în urma mea şi arma nazistului îndreptată către mine. Încă văd caii cum refuză să mă calce în picioare, mai blânzi decât fascistul care îi mâna".

Orice alte cuvinte sunt de prisos.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Va mulţumesc.