Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.57 | Vlad Gabriel Hogea - declaraţie politică cu titlul "Racul, broasca şi ştiuca votului uninominal"; | ![]() |
||
|
"Racul, broasca şi ştiuca votului uninominal" Oare în America, etalonul democraţiei contemporane, ar fi putut funcţiona, vreme de opt ani, o instanţă de judecată "extraordinară" (CNSAS), pentru ca, apoi, Curtea Constituţională să constate, pe bună dreptate, că multe dintre cele făcute şi nefăcute de acest colegiu încălcau legea fundamentală a ţării? O fi moral ca un personaj malefic şi bizar (care, înainte de 1989, a făcut stagiul militar la trupele de securitate, cursurile universitare la Academia de Partid "Ştefan Gheorghiu" şi se afla, zic unii, sub înalta, permanenta şi oculta "protecţie" a Ambasadei URSS în România, iar de 18 ani face pe anticomunistul!) să-i jignească la modul cel mai grosolan pe judecătorii care "şi-au permis" să readucă normalitatea într-un domeniu atât de sensibil? Hotărât lucru, mai avem destule de făcut ca să avem cu adevărat un stat de drept - şi aceasta pentru că profesioniştii sunt sabotaţi atunci când vor să-şi facă treaba. Toţi neaveniţii, toţi năucii, toţi aiuriţii se bagă în seamă când ne este lumea mai dragă şi dau peste cap ce s-a edificat în ani întregi de trudă. Cât timp va mai trece, oare, până când selecţia valorilor (pe scena publică, în primul rând) va fi şi aici la fel de riguroasă ca în statele cu o democraţie consolidată? Desigur, prea mult. Deocamdată, ne mulţumim să admirăm sistemul electoral american, unde au loc alegeri primare (în interiorul fiecărui stat federal, separat pentru fiecare dintre cele două mari formaţiuni politice - Partidul Republican şi Partidul Democrat), pentru ca, apoi, delegaţii la Convenţii să aleagă candidaţii care se vor înfrunta în finala prezidenţială propriu-zisă. Favoriţii scrutinului actual sunt Hillary Clinton şi John McCain, doi politicieni charismatici, cu un potenţial electoral uriaş. Acest mecanism complicat (dar eficient!) de desemnare a preşedintelui SUA influenţează, după toate aparenţele, şi alegerile din România. În opinia mea, sondajele de opinie "interne" şi "personalizate", în urma cărora se vor definitiva nominalizările pentru primăriile marilor oraşe, nu sunt altceva decât "alegeri primare" în miniatură. Asemănarea este izbitoare şi, la urma urmei, chiar ar fi indicat ca prospecţiunile de acest tip să se generalizeze. În acest fel, "sita" candidaţilor va fi mai deasă ca în trecut, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Cât despre votul uninominal, constat că numai PC rămâne pe baricade pentru schimbarea sistemului de liste, în vreme ce alte trei partide (PSD, PNL şi PD-L) care, formal, îşi declaraseră şi ele adeziunea, se comportă întocmai ca "racul, broasca şi ştiuca" din celebra fabulă! Adică se întrec în a aduce, care mai de care, "îmbunătăţiri" unui proiect de lege aflat în mare criză de timp pentru a putea fi aplicat în acest an electoral. Să nu uităm că, în ipoteza optimistă a găsirii unei soluţii de compromis, oricum mai trebuie delimitate colegiile uninominale - operaţiune extrem de complicată. De fapt, grupările politice respective, prin susţinerea habotnică a unor variante tehnice diferite ale aceluiaşi plan de ansamblu, blochează planul în sine, cu bună ştiinţă! Aşa că nu eEste departe ziua în care racul, broasca şi ştiuca uninominalului românesc se vor învinovăţi reciproc pentru eşecul reformării sistemului electoral. Din păcate, cel care pierde de pe urma jocurilor politicianiste este poporul român. |



