Andrei-Valentin Sava
Andrei-Valentin Sava

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.83/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.57 Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: - "Avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind Proiectul de revizuire a Constituţiei României nu poate opri războiul purtat de PDL împotriva corupţiei";

 

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind Proiectul de revizuire a Constituţiei României nu poate opri războiul purtat de PDL împotriva corupţiei"

Într-una din intervenţiile anterioare punctam necesitatea revizuirii actualei Constituţii şi salutam în acelaşi timp proiectul de modificare susţinut de preşedintele Traian Băsescu. Între timp, Curtea Constituţională, chemată să se pronunţe pe acest proiect de revizuire, a emis câteva puncte de vedere care sunt în unele cazuri cel puţin îndoielnice în ce priveşte baza lor justificativă.

Unul dintre acestea este cel privitor la restrângerea drastică a imunităţii parlamentare şi ministeriale. Curtea Constituţională susţine că această restrângere nu respectă limitele revizuirii Constituţiei prevăzute de articolul 152. Însă în 2003, atunci când a fost vorba de a reduce imunitatea parlamentarilor, aceştia putând fi odată cu acea revizuire trimişi în judecată fără acordul prin vot al Parlamentului, argumentul invocării articolului 152 nu a existat. Această inconsecvenţă ne ridică aşadar multe semne de întrebare privind opinia formulată de Curte. Chiar dacă este doar un punct de vedere al acesteia, fiind vorba de o consultare, totuşi, dată fiind greutatea acestei instituţii, el trebuie analizat cu cea mai mare atenţie. Personal nu vreau să pun la îndoială verticalitatea acestei opinii formulate de Curte, însă există şi această părere a unor colegi de ai mei, cum ar fi remarca domnului Cristian Preda, care susţine că nu e exclus ca structura Curţii să fi analizat cu ochii la sondaje, şi să vrea să facă un cadou USL.

O altă opinie a Curţii Constituţionale este aceea că «eliminarea tezei a doua a art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căreia "Caracterul licit al dobândirii se prezumă" este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie’». Toate acestea se află în contradicţie cu opiniile unor reprezentanţi ai altor state pentru care dreptul la proprietate este un drept fundamental. Este cazul ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care a declarat recent că o problemă-cheie a României este tocmai faptul că se prezumă în Constituţie că toate proprietăţile sunt dobândite licit, prevedere inexistentă în cazul SUA, şi că atât Legea fundamentală, cât şi drepturile omului "Nu sunt o licenţă pentru a fura". Or, proiectul de revizuire doreşte să elimine acest aspect. De aceea, premierul Emil Boc a ţinut zilele trecute să menţioneze că acest punct de vedere al Curţii este doar o bătălie pierdută, nu şi întreg războiul. Odată ce proiectul va ajunge în Parlament, acesta va ţine cont de punctul de vedere al Curţii, însă eu şi colegii mei din PDL vom continua această luptă şi ne vom concentra toată atenţia spre găsirea acelor pasaje care pot fi astfel amendate încât să permită confiscarea averilor dobândite ilicit şi descurajarea şi eradicarea fenomenului îmbogăţirii prin acte de corupţie.

Este adevărat că un război nu se câştigă uşor, cu atât mai mult cu cât este vorba de un război de lungă durată, pe care PDL îl duce împotriva corupţiei şi a sistemelor de protejare a intereselor personale care au prins rădăcini adânci în perioada guvernărilor PSD şi PNL, actualii actori ai USL. Este timpul ca în România să dispară echivalenţa între dreptul la proprietate şi actul sustragerii, prin care se acumulează bogăţie pe seama unor operaţiuni ilegale, prin mijloace corupte.