Parliamentary debates

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Unde se termină democraţia şi unde începe dictatura?"

Săptămâna trecută am asistat la două evenimente publice care vorbesc de la sine despre două sisteme politice. Pe de o parte, am fost cu toţii onoraţi să luăm parte la discursul Majestăţii Sale Regele Mihai, aici, în Parlamentul României, pe de altă parte, am fost informaţi din mass-media şi despre noile atacuri ale preşedintelui României, Traian Băsescu, în cadrul unei emisiuni TV.

Vorbim aici de doi oameni de stat! Unul care a crescut şi a fost educat în perioada interbelică, cel de-al doilea născut, crescut şi educat în comunism.

Fostul şef al statului, Regele Mihai a vorbit despre faptul că "mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului", iar "drumul ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a legislativului românesc de după anul 1989".

Actualul şef al statului declara la o emisiune TV că: "Senatul, în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte, s-a compromis. (...) La Bruxelles, nu înţeleg cum se poate compromite un parlament în aşa hal. E de neînţeles".

Doi şefi de stat cu istorii şi culturi diferite, două abordări diametral opuse.

Parlamentul despre care vorbea Majestatea Sa era cel care a dus România în NATO şi UE, în clubul de elită al Europei. Parlamentul despre care vorbeşte Traian Băsescu nu vrea să facă jocurile sale, nu vrea să adopte Legea asistenţei sociale aşa cum a propus-o Guvernul şi, prin urmare, trebuie desfiinţat, pus pe rugul infamiei.

Democraţia este un sistem socio-politic care garantează drepturile şi libertăţile individului, iar această garantare se face ca urmare a separării puterilor în stat. Pentru ca un număr cât mai important de cetăţeni să se simtă reprezentaţi într-un astfel de sistem, există Parlamentul, instituţia care prin discuţii, analize, negocieri, se străduieşte să facă legi cât mai bune!

În România, actualului şef de stat legile nu mai sunt făcute! Sunt asumate! Legea asistenţei sociale va fi şi ea asumată, a anunţat preşedintele României! Ar fi a paisprezecea asumare de răspundere a Guvernului Boc în doi ani de zile, ceea ce ar înseamnă o asumare de răspundere guvernamentală o dată la două luni. Aşa a făcut Guvernul Boc şi atunci când şi-a asumat răspunderea pe Codul muncii! Premierul Emil Boc a venit cu proiectul de lege în Parlament, a debitat câteva demagogii, precum că scopul modificării Codului muncii este "acela de a crea mai multe locuri de muncă în România", parlamentarii puterii au votat, şi acum Nokia a plecat din România şi a lăsat fără muncă 2.500 de clujeni.

Dacă premierul Emil Boc nu şi-ar fi asumat răspunderea, iar Codul muncii ar fi fost dezbătut în Parlamentul României, împreună cu sindicatele, patronatele şi diverşi experţi, soarta angajaţilor Nokia ar fi fost alta! Dar, aşa cum am arătat mai sus, la actualii conducători vorbim de mentalităţi ale căror rădăcini nu se trag din perioada interbelică, în care exista cultura democraţiei, ci din anii de comunism pe care i-a trăit România şi în care exista doar cultura totalitarismului, a deciziilor comunicate Marii Adunări Naţionale, care le îmbrăţişa fără ezitare.

Am dat aceste exemple pentru că vreau să vă aduc aminte că în România avem încă instituţii democratice şi doar o mână de trădători aflaţi printre noi fac posibil ca Parlamentul României să fie eludat ori de câte ori Guvernul sau Preşedinţia doresc să impună o lege.

Un alt om de stat, contemporan cu Regele Mihai, spunea: "Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum". Este vorba, fireşte, despre Winston Churchill. Am simţit nevoia să vă dau acest citat şi să fac această trecere în timp de la Regele Mihai la actualul preşedinte al României pentru că eu cred că este de datoria noastră să le spunem cetăţenilor acestei ţări că parlamentarii nu sunt perfecţi, dar nici aşa cum îi descrie şeful statului ori de câte ori doreşte să compromită această instituţie.

Ceea ce doresc să arat este că, de fapt, prin acţiunile pe care le întreprinde, preşedintele României nu compromite un anume parlamentar, ci compromite ideea de Parlament al României în sine, iar prin acest act deliberat, compromite însăşi ideea de democraţie!

Or, atunci când compromiţi democraţia, drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu mai sunt garantate. Într-un sistem în care democraţia nu mai este garantată, doar libertăţile şi, mai ales, drepturile unor anumite categorii de cetăţeni sunt respectate. Acest lucru se întâmplă din ce în ce mai des în zilele noastre!

Prin urmare, acţiunile deliberate de denigrare ale Parlamentului, făcute de către preşedintele României, impun întrebarea legitimă: "Unde se termină democraţia şi unde începe dictatura în România?" Este o întrebare pe care o adresez colegilor din arcul puterii: celor de la PDL, precum şi celor care susţin actualul Guvern al României: UNPR, UDMR şi Grupul minorităţilor.

Îi rog, public, să îmi răspundă, dar, în acelaşi timp, fac un apel la domniile lor: atunci când răspund, să se gândească şi la rudele tuturor celor care au murit, pe 22 decembrie 1989, pentru libertate şi democraţie în România!