Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.56/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Ştefan Baban - declaraţie politică cu titlul "Cine conduce această ţară?"; | ![]() |
||
|
"Cine conduce această ţară?" O întrebare, care pentru mine fie are multe răspunsuri, fie nici unul. Sunt momente în care şi preşedintele, şi guvernul, şi Parlamentul, şi chiar mass-media conduc această ţară. Toţi cei mai sus nominalizaţi se implică în procesul democratic de guvernare, chiar dacă se îmbrâncesc unii pe alţii, îşi dau coate sau se inoportunează. Ceea ce vede publicul, adică omul de rând contează. Iar acesta trebuie să vadă doar lucrurile bune şi nicidecum rupturile şi scandalurile interne. Raportul Comisiei Europene din luna mai şi al Consiliului European din luna iunie au rămas doar singurele puncte de legătură între aceste entităţi politice care declară, pe rând şi arogant, că guvernează această naţie. Domnul Preşedinte reprezintă România atunci când se află în China sau la Roma, dar o conduce atunci când face ordine la CNSAS, demonstrând şi prin vorbe şi prin fapte că dacă un lider de partid, ca domnul Boc, nu este în stare să asculte şi să îndeplinească orbeşte ordinele sale, el nu se sinchiseşte de aceste oprelişti, de huiduielile populaţiei şi de răbufnirile aliaţilor, rezolvând problemele grave ale ţării şi fiind unul din conducătorii carismatici ai acestei democraţii. Asta a demonstrat săptămâna trecută, când pe baza unui discurs pur demagogic, a "reuşit" să dezamorseze un conflict puternic al societăţii civile. Doar o singură persoană a avut curajul să înfiereze atitudinea preşedintelui, demonstrând clar şi concis, toată gloria şi faima primului om al ţării. Guvernul Tăriceanu conduce această ţară. Şi o conduce prost, pentru că o alianţă formată din partide care, pe zi ce trece, au din ce în ce mai puţine interese comune, devine din ce în ce mai nesigură, mai certăreaţă, dar în acelaşi timp şi mai dezinteresată de problemele ţării. Recentul scandal al CNSAS, Statutul minorităţilor din România, politicile fiscale, eficienţa miniştrilor, iată doar câteva dintre exemplele care afectează grav atât imaginea cât şi funcţionalitatea acestui cabinet. Şi cum poate fi altfel, atâta timp cât preşedintele şi premierul conversează prin intermediari, uită să se informeze unul pe altul de problemele pe care le are România, orgoliile şi ambiţiile dând naştere la numeroase semne de întrebare din partea oficialilor europeni când şi unul şi celălalt încearcă să braveze şi să demonstreze cetăţenilor că ei, adică fiecare pe rând, a fost primul la locul evenimentului, implicându-se profund. Lucrurile acestea sunt posibile şi vor fi posibile pentru că cei doi reprezintă partide diferite, cu doctrine diferite, cu idealuri opuse, ca şi modul de realizare a reformei în ţara noastră. Explicaţia acestor fenomene este simplă: democraţia românească nu suportă guverne formate din coaliţii de partide care se aliază doar pentru obţinerea avantajelor materiale şi politice şi lăsând total deoparte interesul naţional. La această instabilitate se adaugă şi permanentul furnizor de crize, domnul Băsescu, care a confiscat, atât prin râsul său cât şi prin discursurile sale, rolul democraţiei autentice şi al guvernării ţării. Nu a pregetat să-şi faulteze aliaţii : astfel UDMR-ul a fost pus la zid pentru solicitările sale naţionaliste, PC-ul a fost catalogat din start ca o "soluţie imorală", dar păstraţi pentru binele ţării, iar PNL-ul este format dintr-o mare masă de mafioţi începând cu Patriciu şi terminând cu cine ştie ce şef de filială locală. Singurul care a rămas drept un partid european cu deschidere spre reformă şi integrare cu cei mai puţin corupţi, dar şi cei mai desăvârşiţi politicieni, este PD-ul, constrâns din ce în ce mai mult să devină partidul preşedintelui, pentru a putea face faţă unor alegeri anticipate şi neaşteptate sau nedorite. Iar pentru a deveni puternic, încalcă propriile declaraţii din campania electorală, întărindu-şi rândurile cu fel de fel de traseişti politici care au schimbat, atât la nivel local cât şi central, destule partide politice. Parlamentul conduce ţara doar când trebuie ratificate acorduri, când trebuie legiferate legi pentru integrarea europeană sau când trebuie schimbaţi cei din funcţiile deţinute în cele două camere ale sale. În rest, ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă, care modifică legi importante pentru această ţară, sunt apanajul guvernului, astfel că puterea legislativă are timp pentru a se mânji cu noroi, şi mai ales în public. Mass-media conduce această ţară doar când dezvăluirile sale devin stânjenitoare, chiar sadice pentru nepăsarea celor care ar fi trebuit demult să rezolve problemele evidenţiate. Dar şi ea are parte de scandaluri, demisii, declaraţii furtunoase. Normal, şi ea face parte din România şi ca urmare trebuie să se adapteze specificului naţional. Cine conduce România? Toţi şi nimeni. O corabie ca a lui Noe, condusă de un desăvârşit cârmaci care în loc să aibă grijă de sufletele care sunt pe navă, le aţâţă pentru a le putea stăpâni. O fi eficient dictonul "divide şi conduce", dar de peste 16 ani românii s-au săturat de atâta ură, divizare, meschinărie, indolenţă etc, încât se pare că nu-i mai interesează cine le conduce ţara, fie că se gândesc că a venit timpul ca într-adevăr să se simtă că există o conducere. |



