Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.81/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Viorel Pupeză - declaraţie politică intitulată "România postreferendum, încotro?"; | ![]() |
||
|
"România postreferendum, încotro?" Referendumul a trecut, dar se pare că nu s-a sfârşit şi campania electorală. Poporul român se întreabă, normal, ce facem în continuare, sperând că politicienii vor găsi o cale de a depăşi divergenţele dintre ei. Electoratul a înţeles că dacă vom continua acest război politic, interesele europene ale României vor fi sacrificate. În ultimul timp, agenda politică s-a suprapus nepermis de mult peste agenda publică. Problemele comune tuturor românilor, care le influenţează negativ viaţa, au fost trecute în plan secundar, în prim-plan fiind impuse teme ca: referendumul, votul uninominal, modificarea Constituţiei şi "majorităţile transparente". Agenda publică se referă, însă, la lucruri stringente, pentru care poporul aşteaptă soluţii. Principalele griji ale oamenilor sunt nivelul de trai, salariile şi pensiile mici, boala şi şomajul. Cu aceste temeri au trăit românii şi înainte şi după referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui. De doi ani şi jumătate nu există discurs public care să nu insereze teme ca reforma în educaţie, în sănătate sau în justiţie, însă problemele au rămas aceleaşi... Realitatea este că infrastructura şcolară este tot precară, cursurile se desfăşoară în unităţi de învăţământ neautorizate din punct de vedere sanitar, materialele didactice sunt un lux, în timp ce grija ministerului de resort este conectarea la reţeaua de Internet. Probabil că domnul ministru se gândeşte că Internetul va rezolva şi problema violenţei fizice şi verbale din şcoli. Cozile sunt aceleaşi în policlinici, medicamentele gratuite şi compensate, dar şi cele pentru boli cronice sunt obţinute după un adevărat tur de forţă la farmacii, ca să nu mai vorbim de condiţiile din spitale. În timp ce guvernanţii se bat în piept cu strategii de reformare a sistemului sanitar, oamenii descoperă că dacă nu au avut continuitate în muncă în ultimii cinci ani şi-au pierdut şi calitatea de asigurat. Agricultura a fost lăsată la voia sorţii şi a condiţiilor meteorologice, iar despre lipsa sistemelor de irigaţii s-a pomenit doar când factorii responsabili din minister au descoperit că instalaţia de aer condiţionat nu mai făcea faţă la temperaturile ridicate. Strategia postaderare, strategia fiscală şi strategia energetică, fondurile europene care trebuie absorbite, bugetul şi împărţirea sa echitabilă sunt tot subiecte de seminarii naţionale, regionale, care întăresc doar capacitatea administrativă a autorităţilor, dar care nu se resimt în viaţa de zi cu zi a românilor. S-a tot spus că economia românească nu a avut de suferit de pe urma blocajului instituţional provocat de agenda politică. Totuşi, nu slăbiciunile economiei duc la ineficienţa statului, ci, din contră, slăbiciunile statului românesc, prin instituţii şi reguli, frânează considerabil dezvoltarea economică, chiar şi prin îndepărtarea investitorilor străini. Priorităţi ale României trebuie să fie deopotrivă şi creşterea integrităţii publice, prin prevenirea şi combaterea corupţiei, combaterea conflictelor de interese, consolidarea liberei concurenţe şi creşterea transparenţei, şi nu legitimarea clientelismului, prin contracte şi comisioane. Românii mai ştiu un lucru: soluţia acestor puncte comune majorităţii nu sunt alegerile anticipate, care ar bulversa toate instituţiile, de la ministere şi autorităţi, până la consilii judeţene şi primării. O campanie electorală prelungită poate fi un cancer al democraţiei româneşti, fără a descoperi şi răspunsul la întrebarea: "România, încotro?" |



