Parliamentary debates

Domnul Ion Dumitru:

"Democraţia în pericol"

Democraţia se naşte cu adevărat atunci când relaţiile dintre individ şi stat se armonizează de aşa natură încât ambele părţi sunt mulţumite şi se pot dezvolta nestingherite. Nici libertatea individului şi nici cea a instituţiilor statului nu trebuie îngrădită. În primul caz se naşte haos şi economia subterană, respectiv mafiotism, care poate sufoca structurile statale, iar în al doilea caz se naşte dictatura, indiferent de forma care o îmbracă.

Oricât de toleranţi am fi cu noi înşine şi cu situaţia din România, se poate spune că democraţia nu s-a instalat încă în acest spaţiu. Există "semne" de democratizare, există "semne" de respectare a drepturilor şi libertăţilor individului, dar prin nefuncţionalitatea instituţiilor statului nu există deloc garanţia că acestea se exercită în sensul lor real. Semnele de slăbiciune sau, pe alocuri, de îmbolnăvire gravă a democraţiei le întâlneşti la tot pasul, în modul cum se comportă unele instituţii de bază ale statului: preşedinţie, guvern, poliţie etc. în absolut toate se găsesc manifestări brutale ale lipsei democraţiei, ale unei atitudini sfidătoare faţă de drepturile omului. În cele mai multe cazuri însă, manifestarea lipsei de democraţie se recunoaşte uşor prin lipsa de funcţionalitate a instituţiilor statului, adică exact a autorităţii acestuia.

Două sunt cauzele acestor stări de lucruri:

1. Pe de o parte, nefuncţionarea instituţiilor de bază ale ţării au creat condiţiile necesare apariţiei "liberalismului" şi a ideii că dreptatea şi-o poate face fiecare după propria-i dorinţă. A fost încurajată nemunca, hoţia, criminalitatea sub toate formele, nesiguranţa cetăţeanului şi a proprietăţii private.
2. Acolo şi mai ales atunci când statul nu a mai putut stăpâni forţele răului, distructive, devoratoare de democraţie, pentru a-şi manifesta totuşi prezenţa în spaţiul românesc, el, statul, şi-a încordat muşchii împotriva cetăţeanului onest, susţinător al acestuia.

Avem, în acest moment, o dictatură guvernamentală şi prezidenţială, care sufocă parlamentul ţării, iar pe de altă parte, o disoluţie a instituţiilor statului provocată tot de cele două instituţii nominalizate. Există deci o sabotare a statului de către guvernanţi, adică exact aceia care ar trebui să-l apere şi să-l întărească.

Cauza cauzelor provine din faptul că s-au ratat reformele democraţiei şi, în primul rând, reforma economică, baza celorlalte reforme şi, fireşte, baza instaurării democraţiei reale.

În finalul declaraţiei politice îmi pun următoarea întrebare, astăzi: Capitalismul poate fi oare conceput fără democraţie?