Mihai Sandu-Capră
Mihai Sandu-Capră

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.59 Mihai Sandu Capră - declaraţie politică cu titlul "PSD se pregăteşte de atac! La luptă, vitejii mei!";

 

Domnul Mihai Sandu Capră:

PSD-ul se pregăteste de atac! "La luptă,vitejii mei!"

Preluând parcă din atitudinea războinică a celui mai de seamă luptător român al momentului, Gigi Becali, "principalul" conducător al social-democraţilor, liderul Mircea Geoană a sunat mobilizarea generală în vederea unor eventuale alegeri anticipate. Astfel, cu mic, cu mare, baronii PSD au răspuns prezent chemării vârfului de lance al partidului.

Principalul scop al acestei întâlniri a fost, se pare, comercializarea de tricouri, şepci şi pixuri cu însemnele PSD către liderii locali ai partidului, în vederea strângerii de fonduri pentru campania electorală ce va să vină în viitorul apropiat, bineînţeles, conform "surselor" PSD.

Având aproape profesori iscusiţi precum Marian Vanghelie, cel obişnuit cu diverse tehnici promoţionale gen: "Trei la 10 mii!, Ia tricou' neamule!!" şi alte astfel de modalităţi de comunicare şi atragere a clientelei potenţiale, Mircea Geoană a încercat o interpretare diplomatică a celor învăţate, însă fără succes.

Păi cum să cumpere Marian Vanghelie tricouri la preţul de 5,65 euro, echivalentul în moneda naţională, bineînţeles, când el le ia din en-gross "Europa" cu doar 2 euro şi dacă se mai tocmeşte puţin cred că le "scoate" la 1,5 euro.

Astfel, după cum au mers lucrurile la această întâlnire, nu mare ne-ar fi mirarea să asistăm la alegeri anticipate în sânul PSD, pentru că, invocând la rându-ne "sursele", reacţia pesediştilor din teritoriu nu a fost cea scontată.

Să aşteptăm să vedem ce ne pregăteşte, sau mai bine zis, ce îi rezervă domnului Geoană viitorul!