Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"Periferia estică a Europei"

Un fost premier ceh spunea, fără să glumească o clipă, că primirea ţării sale în UE nu e deloc un motiv ca oamenii să danseze pe străzi. Şi n-au dansat. Aşa s-a întâmplat şi la Varşovia, şi la Budapesta, în Ţările Baltice, şi la Bucureşti, şi la Sofia. Oamenii nu numai că nu întind hora pe caldarâm, dar devin parcă tot mai neliniştiţi, tot mai neîncrezători în viitorul lor - se spune că României şi Bulgariei le trebuie încă două decenii pentru a ajunge în elita Continentului. Se înmulţesc într-atâta grevele şi alte forme de exprimare a unei nemulţumiri sociale generale, că numai de dansat nu ne arde!

Lumea priveşte spre această parte de Europă, deocamdată calmă, dar anunţând furtuni greu de stăpânit, aşa cum se concentrează asupra catastrofei din Irak, a surprinzătoarei demonstraţii nucleare nord-coreene. Sau asupra aşa-zisei "revoluţii" ungureşti din 1956, cu ecouri iredentiste greu de anticipat, venite din partea unor oameni care fac parte din Guvernul de la Bucureşti. Incluşi, aşadar, în actuala Putere a unei Românii care nu este în stare să-şi desemneze un comisar european credibil, darămite să mai facă şi faţă atacurilor deşănţate la adresa fiinţei sale naţionale. Ministrul de interne britanic a "salutat" intrarea românilor şi bulgarilor în UE prin restricţiile impuse celor ce ar dori să muncească dincolo de Canalul Mânecii.

Vorba cuiva, s-ar putea ca invazia vechii Mesopotamii, aşa dezastruoasă cum a fost, să nu rămână în istorie ca fiind cea mai mare gafă politică şi diplomatică a ultimului mileniu. Măsurile restricţioniste britanice contrastează izbitor cu generoasa primire făcută de Regatul Unit, Irlanda şi Suedia celor 8 ţări central şi est-europene care au aderat la UE în 2004. Potrivit ultimelor măsuri luate la Londra, persoanele instruite din cele 2 state de la Marea Neagră vor putea munci în Anglia la fel ca şi până acum (cât mai mult şi pe bani puţini), însă cu o singură condiţie: să aibă permis de muncă sau să fie înscrise într-un program foarte limitat pentru imigranţii cu specializări înalte. Muncitorii necalificaţi nu trebuie să depăşească cifra de 20.000, reprezentând necesarul maxim pentru industria de prelucrare a alimentelor şi agricultură.

Măsurile de control vor fi mai severe şi mai dese, analizându-se mai ales presiunile exercitate asupra spaţiului locativ şi serviciilor (şcolile, de exemplu) dintr-o localitate britanică sau alta. Britanicii se scuză, spunând că fenomenul imigraţiei a scăpat de sub orice control, prognoza pentru valul de aderare din 2004 - 13.000 de oameni - fiind depăşită cu circa 387.000 de suflete alungate de sărăcia de la periferia Estului. Chiar dacă românii şi bulgarii ar fi atraşi mai degrabă de ţările mediteraneene - Italia sau Spania -, cei de la Londra rămân în continuare prudenţi. Românii şi bulgarii, cu puterea lor precară de cumpărare, vor merge în orice loc.

Stârneşte, pe de altă parte, îngrijorare faptul că noile venite în familia înaltei societăţi europene sunt departe de a fi pregătite pentru aderarea la UE în privinţa corupţiei şi a crimei organizate. Lărgirea UE pare a fi un succes. Dar adeziunea entuziastă la aceasta s-a risipit substanţial în rândul statelor membre mai vechi. Moneda euro continuă să fie privită, paradoxal, ca o ancoră a unificării, ca un proiect pe care istoria va trebui să îl aprecieze drept un eveniment mult mai important decât întreaga zbatere dramatică din Orientul Mijlociu.

Dar ceea ce se vede astăzi în Europa Estică şi Sudică, în Italia şi în Ungaria nu reprezintă altceva decât urmările transformării UE dintr-o uniune de ţări democratice într-un fel de imperiu financiar supranaţional, în care cele mai importante decizii care îi privesc pe cetăţenii săi nu se mai iau prin consultare cu aceştia, ignorându-se, astfel, tradiţia milenară a Bătrânului Continent.

Reducerile bugetare la care sunt constrânşi noii veniţi pentru a se conforma Tratatului de la Maastricht fac aproape imposibil, spun specialiştii, ca Ungaria sau oricare altă ţară nou primită în UE să fie acceptată în zona euro în viitorul previzibil. Aşa s-a întâmplat şi cu Lituania şi Estonia. Deocamdată, se vorbeşte despre o personalizare a monedei comune pentru fiecare membru în parte. Este vorba, şi aşa, numai despre o promisiune, pentru că politicile economice ale ţărilor nou intrate în UE vor fi în continuare stabilite de Bruxelles şi Frankfurt, fără măcar ca acestea să se poată bucura de modestele satisfacţii ale utilizării celor mai noi şi mai costisitoare bilete bancare. O asimetrie ce va adânci dezamăgirea în Est atât faţă de UE, cît şi faţă de conceptul democraţiei parlamentare, în general. Tratatul de la Maastricht i-a transformat pe est-europeni în cetăţeni de mâna a doua.

Publicaţia britanică "The Times" atrăgea atenţia asupra faptului că stângăciile fiscale simultane din Italia, Germania şi această parte de Europă vor însemna aproape încă un "an pierdut" pentru zona euro, performanţele economice scăzând mult sub cele ale Americii, Marii Britanii şi Japoniei. Dar consecinţele pe termen lung ar putea fi şi mai îngrijorătoare. La un moment dat, populaţia Europei ar putea înţelege că partea putredă a sistemului politic o aruncă definitiv pe pista pentru viteza redusă a economiei mondiale - şi care nu poate fi schimbată de nici un proces democratic, indiferent cum votează oamenii...