Costică Macaleţi
Costică Macaleţi

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.33/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.58 Costică Macaleţi - declaraţie politică intitulată "Bani europeni pentru localităţile botoşănene inundate în vara anului trecut";

 

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică intitulată "Bani europeni pentru localităţile botoşănene inundate în vara anului trecut".

Declaraţia mea politică de azi vine în sprijinul acordării sumelor necesare din banii europeni pentru refacerea localităţilor din judeţul Botoşani, cel mai grav afectat de inundaţiile din vara lui 2008.

Parlamentul European a alocat 11,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru refacerea infrastructurii în judeţele afectate de inundaţii.

Din aceşti bani, şi în întâmpinarea evaluărilor efectuate de către specialişti, consider că se cuvine a se aloca Botoşaniului circa 3 milioane de euro din sumele primite de la Comunitatea Europeană pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor din vara anului 2008 din ţara noastră.

Parlamentul European a aprobat, săptămâna trecută, suma solicitată pentru cele cinci judeţe grav afectate de inundaţiile din iulie 2008, respectiv Botoşani, Suceava, Maramureş, Iaşi şi Neamţ.

În cel mai scurt timp, urmează să fie încheiat memorandumul de finanţare între Guvernul României şi Comisia Europeană pentru ca banii pentru refacerea infrastructurii distruse de inundaţiile de vara trecută să ajungă în ţară.

Desigur că nu putem să nu sprijinim cu toată convingerea ideea că este firesc ca judeţul Botoşani să beneficieze de circa un sfert din banii europeni, şi fac această afirmaţie din două motive.

Mai întâi, sunt specialist în hidroconstrucţii şi ştiu foarte bine ce forţă incredibilă poate declanşa natura furioasă şi ce pagube imense pricinuieşte acest tip de fenomene precum inundaţiile, care iau avutul si uneori vieţile oamenilor.

Ştiu că trebuie întărite digurile de apărare şi consolidate lucrările de amenajare ale cursurilor de apă.

În al doilea rând, cunosc foarte bine că, pentru refacerea obiectivelor distruse de inundaţiile din iulie 2008, Guvernul a alocat anul trecut circa 7,2 milioane de lei pentru judeţul Botoşani, însă autorităţile locale consideră că este nevoie de o sumă de trei ori mai mare şi pot să susţin cu argumente afirmaţiile lor şi ale specialiştilor noştri.

Iată de ce îmi afirm sprijinul, ca specialist şi ca parlamentar de Botoşani, ca sumele necesare să ajungă la botoşăneni şi să vină în a alina suferinţele oamenilor şi în a le face viaţa mai uşoară în locurile lor natale.