Marian Ghiveciu
Marian Ghiveciu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.71/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.59 Marian Ghiveciu - declaraţie politică având tema "Nicio măsură anticriză";

 

Domnul Marian Ghiveciu:

"Nicio măsură anticriză"

Anul în care am intrat ar putea să fie un an pierdut iar colapsul economic nu poate fi evitat prin politica Guvernului. Există specialişti pe care puterea ar putea să-i folosească pentru a trece peste acest mare hop care este colapsul financiar. Dacă nu se va apela la sprijinul lor, atunci democraţia însăşi va avea mult de suferit şi libertatea umană multe de îndurat. Este absolut necesară o voinţă politică puternică pentru lansarea unor măsuri realiste, ştiinţific elaborate, ţinând seama de posibilităţile interne, pentru a scăpa România de criza usturătoare. Pentru aceasta este necesară o revizuire a modului în care lucrează actuala putere în Parlament şi la Guvern, şi asta s-ar putea numi democraţia faptelor.

Sub pretextul salvării României de la colapsul economic şi financiar, Guvernul Boc a declanşat asupra României, sub pretextul salvării, ceea ce putem numi "un viscol" al măsurilor adoptate de executiv. În opinia mea, este vorba, din păcate, numai de "viscol", dar nu şi de pachet de măsuri.

Nu-i greu să constaţi că acum, când este vizita reprezentanţilor organismelor financiare internaţionale, "viscolul tăios al măsurilor anticriză aduce din belşug taxe şi accize, conservarea dispreţului faţă de omul simplu, a afacerismului, nepotismului, demagogiei în sănătate şi multe alte asemenea binefaceri". Eu mă aşteptam ca şi pentru guvernanţi, pentru diriguitorii ţării, măsurile anticriză să însemne proiecte viabile de restructurare şi organizare, de finanţare, de investiţii cu infrastructură, de protecţie a producătorilor autohtoni, de impulsionare a producţiei şi productivităţii muncii, de creare a unui mediu legislativ şi de afaceri capabil să-i atragă pe investitori, nu să-i respingă.

Mă aşteptam, dar, din păcate, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

De aici nu se pot trage decât două concluzii: ori nu se vrea cu adevărat luarea măsurilor anticriză, ori nu se ştiu care sunt căile prin care acestea pot fi realizate.

Ce este cert deocamdată este că aşa-zisele măsuri au mărit numărul disponibilizaţilor care, chipurile, ar trebui să devină peste noapte oameni de afaceri.

Cel puţin până acum, actualul Guvern Boc nu a dovedit şi nu dovedeşte că este în stare să scoată România din criză, iar neputinţa sau nepriceperea pot avea consecinţe grave pentru ţară.

Nu există un management politic constructiv. Se închid firme, se creează noi detaşamente de disponibilizaţi şi trebuie să ştim ca în capitalism nu se trăieşte decât din producţie, din plus valoare.

În final, nu vă ascund că sunt realmente îngrijorat de ceea ce se întâmplă în România condusă de Guvernul Boc.