Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.176/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.60 | Corneliu Momanu - semnal de alarmă "în legătură cu starea gravă în care se găsesc mănăstirile Soveja şi Vizantea"; | ![]() |
||
|
Doamnelor şi domnilor, Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu starea gravă în care se găsesc două dintre perlele Ţării Vrancei, şi anume mănăstirile Soveja şi Vizantea, importante vestigii ale culturii şi istoriei zonei, dar şi ale neamului românesc. Mănăstirea Vizantea este unica ctitorie din Munţii Vrancei a familiei Movilă, iar Soveja este a doua mănăstire voievodală din Vrancea arhaică. În ultimii ani, insă, cele două monumente s-au degradat constant, astfel încât, în acest moment, cele două mănăstiri se află într-o stare extrem de gravă. În acest context, două ctitorii domneşti şi trei secole şi jumătate de istorie vor dispărea definitiv din patrimoniul Vrancei, dacă nu se vor lua măsuri urgente de restaurare şi consolidaree a zidurilor, turnurilor, intrărilor şi imobilelor care, în ultima perioadă, servesc drept materiale de construcţie pentru localnici. Cu toate eforturile depuse până în acest moment de Direcţia judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional Vrancea, problematica restaurării acestor monumente rămâne una extrem de spinoasă, principalul motiv fiind lipsa fondurilor. Până în acest moment, la instituţia mai sus-menţionată nu a fost depus nici un proiect de restaurare, motivul fiind clar: lipsa banilor pentru o lucrare, care, spun specialiştii, ar fi destul de costisitoare. Toate acestea se întâmplă într-un judeţ în care fondurile publice gestionate de preşedintele Consiliului Judeţen Vrancea dispar fără urmă sau sunt utilizate în vederea realizării unor "acţiuni culturale" în pieţe publice şi care se sfârşesc cu chiolhanuri imense şi focuri de artificii costisitoare. De la tribuna Camerei Deputaţilor fac apel la toate instituţiile abilitate să ia măsurile necesare în vederea salvării acestor comori ale patrimoniului cultural vrâncean şi naţional. |



