Filip Georgescu
Filip Georgescu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.147/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Filip Georgescu - aprecieri cu privire la cel de-al XI-lea Sommet Francofon, care a avut loc la Bucureşti;

 

Domnul Filip Georgescu:

La sfârşitul lunii septembrie, Capitala noastră a găzduit un mare eveniment politic, poate cel mai mare din ultimii 60 de ani - al XI-lea Sommet Francofon, la care au participat 35 de şefi de stat şi de guvern şi 37 de miniştri de externe şi la care au fost prezenţi 950 de ziarişti, aproape jumătate dintre ei veniţi de peste hotare. După cea de a XII-a Conferinţă Ministerială din 1998, este pentru a doua oară când România găzduieşte o manifestare francofonă de o asemenea amploare. Tot în acest cadru am vrea să reamintim un alt reper important, şi anume împlinirea a 15 ani de când ţara noastră a fost admisă în Organizaţia Internaţională a Francofoniei (1991 - Chaillot - Paris).

Trebuie să spunem însă că, înaintea recunoaşterii internaţionale a unei asemenea calităţi, în ultimele două secole românii s-au simţit puternic legaţi de limba şi cultura franceză, de Franţa în general, care a constituit dintotdeauna, pentru noi, un model demn de urmat, pe mai toate planurile, fără ca prin aceasta să fi dorit ori să ni se fi impus tutela lui Napoleon, Berthelot, Charles de Gaulle ori Jacques Chirac. Pentru noi, Franţa a fost sora mai mare, dar şi acea Alma Mater în care s-au format marea noastră intelectualitate, precum şi iluminaţii revoluţionari de la 1848, care, promovând concepţiile înaintate ale revoluţiei franceze - libertatea, egalitatea şi fraternitatea - întregite cu democraţia, valori călăuzitoare astăzi pentru marea majoritate a ţărilor lumii, au împins România pe calea dezvoltării sale accelerate şi a unităţii naţionale. Acest model avansat de cultură şi civilizaţie a fost, pentru începuturile modernizării statului nostru, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, o necesitate imperioasă, un suport decisiv pentru un popor latin aflat la gurile Dunării ce nu-şi putea găsi reazem decât în lumea latină, al cărei singur reprezentant în măsură să ne sprijine, în acea vreme, era doar Franţa. Dar, mai presus de toate, Franţa este acel pilon extraordinar care stă la temelia României mari. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când glasul ei de atâtea ori izbăvitor pentru noi a fost înăbuşit de pledoariile acelor puteri care n-au vibrat niciodată pentru binele nostru, România a fost ciuntită în mod criminal. Toate acestea explică limpede alăturarea liber consimţită a românilor la francofonie.

Nu-mi propun să evoc, în succinta mea intervenţie, drumul de aproape un secol pe care l-a parcurs această mişcare. Mă voi opri doar la câteva repere marcante, cu deosebire la cele evidenţiate de recentul Sommet de la Bucureşti. Înainte de toate vom sublinia că francofonia este o opţiune liber consimţită de integrare a oricărei ţări în rândurile sale, care încearcă să reunească într-o asociaţie interguvernamentală statele având franceza ca limbă oficială, a fostelor colonii în care se mai vorbeşte limba lui Moliere, dar şi a statelor în care cultura franceză este cu adevărat iubită, printre acestea din urmă numărându-se şi România. Organizaţia Internaţională a Francofoniei acţionează, în acelaşi timp, pentru realizarea educaţiei într-o abordare integrată, de la studii primare la cele universitare, dar şi asupra dezvoltării durabile şi a solidarităţii, susţinând extinderea capacităţilor productive, concentrarea şi identificarea unor strategii comune în cadrul marilor negocieri comune.

În opinia senegalezului Abdou Diouf, secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, reales în această funcţie şi la Bucureşti, "a fi francofon înseamnă să foloseşti o limbă comună - franceza - şi să împărtăşeşti anumite valori fundamentale, precum democraţia, libertatea, drepturile omului, solidaritatea, progresul, diversitatea culturală, fără pretenţia de a deţine monopolul acestora". În acelaşi timp, fostul preşedinte al Senegalului preciza că "francofonia nu înseamnă doar folosirea în comun a unei limbi, ci şi o viziune comună asupra lumii". Dincolo de dimensiunea culturală, francofonia joacă un rol politic extrem de important, atât în preocuparea sa pentru a obţine adoptarea Convenţiei UNESCO asupra diversităţii culturale, în susţinerea poziţiei ţărilor africane la Organizaţia Mondială a Comerţului, în cooperarea cu UE, ONU şi Commonwealth, cât şi în ieşirea din criză a ţărilor membre ale OIF, respectării democraţiei şi drepturilor omului. Totodată, francofonia se pronunţă pentru o mondializare controlată, mai echilibrată, mai justă, mai umană. Ca atare, francofonia poate fi socotită, pe bună dreptate, locul propice pentru crearea din nou a unui multilateralism pozitiv, care presupune mai degrabă cooperare şi coordonare, decât antagonism. Propunându-şi asemenea obiective înţelepte, francofonia a devenit un puternic pol de atracţie, reunind astăzi 53 de ţări membre şi alte zece cu statut de observator.

Sommet-ul francofoniei de la Bucureşti, care a încredinţat României, pentru doi ani, preşedinţia acestei organizaţii internaţionale, a adoptat o Declaraţie comună şi a hotărât ca cel de al XII-lea forum al OIF să se ţină la Quebec, în Canada. Pentru noi, întâlnirea de la Bucureşti a însemnat nu numai un important examen pe plan organizatoric, pe care ţara noastră l-a trecut cu succes, dar şi o şansă de a ne exprima în teritorii neabordate diplomatic sau, aşa cum aprecia preşedintele Jacques Chirac, "acest Sommet a permis să se transmită lumii întregi o imagine asupra României care nu are preţ". Aprecierile observatorilor diplomatici şi analiştilor politici converg în a concluziona că pentru ţara noastră francofonia, conjugată cu aderarea la Uniunea Europeană, reprezintă o şansă mai mult decât favorabilă pentru optimizarea politicii noastre externe, de lărgire a relaţiilor de prietenie şi colaborare cu cât mai multe state ale lumii. În ce mă priveşte, cred că francofonia reprezintă pentru români o modalitate cu mult mai benefică, pe termen lung, decât acele soluţii pompieristice, de conjunctură, de a ne înscrie pe diverse trasee politice care nu ne deschid niciun fel de perspective.