Ion Dumitru
Ion Dumitru

Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Ion Dumitru - declaraţie politică cu titlul "Sărăcirea... sărăciei!";

 

Domnul Ion Dumitru:

"Sărăcirea... sărăciei!"

Asuprirea ţăranului român nu s-a terminat. Normele europene, pentru truditorul pământului, reprezintă o grea povară. O necunoscută, un tărâm pe care nu-l cunoaşte, dar nici cei plătiţi pentru a le lumina drumul nu o fac.

Subvenţiile acordate după 2004 au fost pentru agricultori picături de amar. Sume infime cu care de abia au putut să-şi procure cantităţi insuficiente de material semincer sau îngrăşăminte chimice. Mulţi au renunţat la acest pseudosprijin, dar cei mai mulţi, săracii pământului, au plecat capul, au dojenit blând şi l-au acceptat.

În 2005, subvenţia pentru sămânţă a venit mult prea târziu. Oamenii nu au mai aşteptat mila Guvernului. Este ştiut! În agricultură, orice zi pierdută înseamnă enorm. Gospodarii, cum au putut, şi-au procurat sămânţă, iar când au venit cupoanele şi-au achiziţionat cu ele îngrăşăminte chimice ori pesticide.

La doi ani de la această acţiune, ţăranii primesc acasă adrese prin care sunt somaţi să returneze contravaloarea bonurilor valorice pe care le-au folosit pentru îngrăşăminte. Ba, mai mult, se percep şi penalităţi. Sumele pe care o singură familie trebuie să le returneze ajung în unele cazuri la 15 milioane de lei vechi.

O monstruozitate fără margini, un act al sărăcirii... sărăciei. O bravură, cu ghilimelele de rigoare, a guvernării portocalii, obişnuită cu o mână să dea şi cu două să ia înapoi.

Micii agricultori sunt îndârjiţi. Gestul puterii de a-i soma, ba chiar de a-i ameninţa cu judecata, denotă dispreţ faţă de această categorie socială mereu asuprită.