Constantin Tudor
Constantin Tudor

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Constantin Tudor - declaraţie politică cu titlul "S.O.S. Autostrada Soarelui";

 

Domnul Constantin Tudor:

"S.O.S. - Autostrada Soarelui"

Când a fost lansat Programul naţional de realizare a sistemului de autostrăzi în România, noi, călărăşenii, ne-am bucurat pentru faptul că un important tronson al Autostrăzii Soarelui, care urmează să lege Bucureştiul de Constanţa, traversează judeţul nostru pe o distanţă de peste 100 de kilometri. Şi mai mare ne-a fost bucuria în anii 2004 şi 2007, când porţiunile de autostradă Bucureşti-Drajna şi mai apoi Drajna-Feteşti au fost date în exploatare.

Toate bune şi la locul lor, numai că, după mai puţin de un an de la inaugurarea ultimului tronson, autostrada noastră şi-a schimbat deja în rău aspectul. Multe porţiuni ale barei de protecţie, tamponate în urma unor accidente rutiere, aşteaptă de mult timp să fie înlocuite. Lamelele de plastic, care protejau conducătorii auto de lumina farurilor pe timpul nopţii, dispar de la o zi la alta. Buruienile de pe marginea autostrăzii au deja dimensiunile unor arbuşti, iar gardul care delimitează zona de protecţie a autostrăzii este distrus pe porţiuni importante, existând pericolul coliziunii dintre autovehicule şi animalele care traversează acum nestingherite autostrada.

S-au montat, cu bani grei, şi telefoane de urgenţă de o parte şi de alta a autostrăzii, dar nici până în momentul de faţă nu funcţionează niciunul. Ceea ce este şi mai grav este faptul că, pe tronsonul Lehliu-Gară - Drajna, după această iarnă, care nu şi-a spus încă ultimul cuvânt, au apărut în carosabil adevărate gropi, un pericol în plus pentru conducătorii auto care folosesc acest tronson, în timp ce taxa de drum şi alte taxe speciale inventate de guvernanţii vremii le afectează serios bugetele personale.

Aceasta este imaginea "la zi" a Autostrăzii Soarelui şi ni se întăreşte tot mai mult convingerea că pe cei care ar trebui să-i intereseze soarta autostrăzii, par că se fac că sunt mai preocupaţi de alte probleme. Ministrul Orban, bunăoară, se gândeşte cum s-o scalde cu accidentul din Capitală, pentru ca să aibă ceva şanse în cursa electorală pentru localele de la sfârşitul de mai sau început de iunie. Şi mai curios este faptul că, deşi înalţi demnitari ai statului român, de la premierul Tăriceanu şi până la preşedintele liberal al Consiliului judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, au constatat personal starea de degradare a autostrăzii şi nu s-a luat nicio măsură de remediere a ceea ce s-a stricat deja. Iată de ce ne raliem şi noi celor care solicită o rapidă intervenţie din partea factorilor responsabili de la nivel guvernamental şi al Companiei de autostrăzi şi drumuri naţionale. De altfel, în calitatea mea de deputat de Călăraşi, am şi pregătit o interpelare în acest sens.

Pe de altă parte, credem că şi în domeniul educării spiritului civic al tuturor celor care folosesc autostrada, dar şi al unor conjudeţeni care degradează cu neruşinare unele componente ale sistemelor de siguranţă existente pe autostradă, mai este mult de făcut. Să nu uităm că remedierile ce se impun a fi efectuate înseamnă mulţi bani, iar acest efort financiar suplimentar îl vom suporta noi toţi, până la urmă, în calitate de contribuabili.