Parliamentary debates

Domnul Ioan Stan:

Sunt unul dintre cei care, ancoraţi în realitatea economiei româneşti, am fost şi rămân cu spaimă, preocupat de fiscalitatea din România.

Nu o dată am vorbit despre acest subiect în luările mele de poziţie ca parlamentar. Nu am fost singurul care, în ultimii patru ani, am atenţionat factorii responsabili asupra avalanşei de biruri obligatorii pentru oricine s-ar aventura în jungla economiei româneşti. Am tot sperat să mă fac auzit şi chiar am încercat un sentiment de satisfacţie când, în urmă cu vreo şase luni, ministerul de resort anunţa că problema parafiscalităţii a fost trecută pe lista de priorităţi a instituţiei. Unde a şi rămas, bănuiesc, deşi ministrul Vosganian, aplaudând "bărbăţia cu care, vezi Doamne, s-ar fi trecut la lupta cu parafiscalitatea, vorbea săptămâna trecută de eliminarea a 107 taxe şi impozite din cele 385 presupuse ca existente de onorabilul vorbitor.

Frumos şi documentat, am spune, dacă domnul ministru n-ar fi pus numărarea celor 385 de belele pe seama unui raport al Băncii Mondiale, raport care nu există!

Există, în schimb, în realitate, un cumul de 306 taxe şi impozite aplicabile în prezent în România şi acest lucru, vajnicul luptător antiparafiscalitate ar fi trebuit să-l ştie cu exactitate pentru a fi credibil în declaraţii.

Luând în calcul faptul că doar cinci categorii de taxe şi impozite aduc la vistieria statului peste 80% din venituri (contribuţiile sociale, impozitele pe venit şi profit, TVA, accize, taxe vamale), restul de 301 găselniţe par a fi fost născocite numai pentru înflorirea birocraţiei şi întru disperarea agenţilor economici.

O metodă infailibilă pentru inventarea de taxe este, cu siguranţă, următoarea: statul înfiinţează o autoritate, o agenţie, o comisie, ceva acolo să supravegheze un anumit domeniu. Din acest motiv, firmele care activează pe piaţa respectivă trebuie să plătească autorizaţii, taxe, tarife.

"Trăiesc bine", pe baza acestui sistem, 22 de agenţii şi autorităţi aflate în directa subordonare a guvernului, la care se adaugă, bineînţeles, agenţiile subordonate ministerelor.

Să exemplificăm: Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară precizează într-unul din ordinele emise tarife pentru 294, "servicii" obligatorii; Autoritatea Navală Română acţionează pe baza unei liste cu 395 taxe pentru inspecţiile tehnice; Biroul Român de Metrologie Legală percepe aproape 200 de tarife pentru verificarea aparatelor de măsură; Comisia pentru controlul activităţilor nucleare are în nomenclatorul de taxe şi tarife aproape 500 de poziţii (nu "de flori de cuc" un cabinet de radiologie dentară trebuie să obţină autorizaţie de funcţionare de la această instituţie la fel ca şi lucrătorii de la Cernavodă).

Şi n-ar fi drept să trecem cu vederea un alt izvor de taxe şi impozite, fondurile: Fondul de mediu, Fondul cinematografic, Fondul cultural naţional, Fondul special petrolier şi lista poate continua.

Aşa se face că n-ar trebui să ne mai mire existenţa unor taxe de genul: timbrul pe cal, taxa pe calitatea nutreţului, taxa pe apa de ploaie, taxa pe paharul de cristal şi altele asemenea.

Ar trebui să ne mire că mai există agenţi economici "în viaţă".