Parliamentary debates

Domnul Virgil Pop:

"România noastră şi România lor"

În răgazul oferit de vacanţa parlamentară, am avut prilejul de a sta mai mult timp de vorbă cu oameni simpli, care, împovăraţi şi îmbătrâniţi prematur de griji şi de nelinişte, au încetat să mai spere la o viaţă mai bună în această ţară şi au ales sau sunt pe cale să aleagă calea pribegiei, în speranţa salvării de la un destin marcat de sărăcie şi neputinţă. Am mai întâlnit şi români pentru care nici această speranţă nu mai există şi care vor rămâne, atât cât vor mai trăi, la mila statului român.

Aceşti oameni mi-au deschis ochii pentru a-mi arăta că acum, mai mult ca niciodată, România este divizată între ţara noastră - a pensiilor şi veniturilor mici, a drumurilor proaste, a birurilor aberante, a lipsei de viziune - şi ţara lor - rai al afacerilor cu statul, cămin al interlopilor cumetri cu legea - o ţară învrăjbită, condusă de o mână de nepricepuţi.

Aceşti oameni, care simt că îşi duc traiul într-o Românie lipsită de speranţă, îşi strigă neputinţa pentru că, la fel ca mulţi dintre noi, sunt sătui de criza economică, dar sunt şi mai sătui de modul în care Guvernul gestionează această perioadă dificilă din punct de vedere financiar.

Ne aflăm în continuare la mila FMI pentru a plăti salarii şi pensii, experţii în economie avertizează că nu mai putem continua să trăim exclusiv din împrumuturi, iar rata şomajului este într-o permanentă creştere. Iar în vreme ce mii de români se aşteaptă să fie disponibilizaţi în 2010 şi alţii se pregătesc să îşi caute dreptatea în stradă, pensionarii riscă să redevină generaţia de sacrificiu a ţării. Nu degeaba şeful Misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, constata, nu cu mult timp în urmă, că ţara noastră nu îşi poate permite un sector public de tip Mercedes, ci unul de tip Dacia. Nu pot decât să îi dau dreptate şi să remarc că, dacă românii au fost deja puşi să strângă cureaua, Guvernul taie din fondurile publice mai mult de unde apucă şi nu de unde trebuie, iar această practică trebuie urgent controlată.

Din nefericire, sunt sigur că aceşti oameni, despre care tocmai v-am vorbit, nu se regăsesc doar în colegiul pe care eu îl reprezint în Parlament, ci îi putem întâlni la fiecare pas, încercând să îşi menţină pe linia de plutire o mică afacere, economisind pentru zile negre sau pentru o Dacie. Aceştia sunt oamenii pe care noi, parlamentarii, suntem datori să îi sprijinim, prin toate mijloacele de care dispunem, atunci când altcineva nu o face. În realitate, ei fac România noastră, ţara pe care guvernanţii o observă, în grabă, din maşinile de lux ale coloanelor oficiale.