Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

"Doctrina populară"

Se vorbeşte mult, in ultimele zile, despre alegerile pentru Parlamentul European. Unii încearcă chiar sa ne explice cine ar trebui ales şi cine nu în acest for, de parcă nu poporul ar deţine dreptul suveran de a vota. Chiar şi aşa, esenţa alegerilor europene ar trebui să fie, mai mult decât în cazul celor interne, ideologia. Şi asta pentru că în Parlamentul European putem apăra interesele ţării numai ca membri într-un grup parlamentar puternic.

În ceea ce mă priveşte, după cum poate ştiţi, am fost unul din promotorii încercării de a transpune în România, conform specificului naţional, doctrina populară europeană. După o perioadă de curaj, cei din PRM s-au autoexclus din această familie. Ulterior, Justiţia din România a refuzat înregistrarea unui Partid Popular, din motive pe care le intuim cu toţi. Din fericire, există în România un partid tânăr şi în creştere, care a acceptat să găzduiască o platformă populară românească: Partidul Noua Generaţie. De vor unii sau nu - acest partid se va prezenta la alegerile pentru Parlamentul Europei, şi o va face sub umbrela ideologiei populare, adecvate la specificul naţional. Despre un aspect important al acestei ideologii aş dori să vorbesc astăzi pentru cei care sunt pe cale să ni se alăture.

În mod evident, România resimte lipsa unei a treia căi, care nu poate fi decât de inspiraţie populară. Realităţile economice contemporane probează faptul că atât politicile economice exclusiv stângiste, cât şi cele riguros de dreapta sunt insuficiente şi unilaterale. Orice strategie economică justă şi eficientă trebuie să se împărtăşească deopotrivă de la ideile şi mijloacele de acţiune ale stângii şi dreptei. Filosofia politică a stângii se construieşte în jurul conceptului de «justiţie socială»; gândirea dreptei pune în prim plan «eficienţa». Ei bine, este evident faptul că ambele concepte trebuie să guverneze o societate dreaptă şi bogată. Mijloacele de acţiune ale stângii şi dreptei se cer implementate în alternanţă, în funcţie de starea de fapt a economiei şi de ordinea priorităţilor. Atâta timp cât există un produs social semnificativ care poate fi redistribuit, el se cere gestionat cu politici de stânga; când însă acest produs social nu există, el trebuie creat, prin politici economice de dreapta.

Avem nevoie de o ideologie care să suprime conflictul dintre justiţia socială şi eficienţa economică. Să nu uităm nici o clipă faptul că societatea are o misiune caritabilă şi reparatorie. După ce a asigurat o distribuire a bunurilor în funcţie de merite (de eficienţa economică), ea trebuie să asigure, acolo unde este necesar, o redistribuire a acestora în vederea asigurării unui nivel de trai just. Astfel, de pildă, cetăţenii bolnavi sau cei excluşi temporar de pe piaţa muncii de fluxurile economice se cer asistaţi social, în numele principiului dreptăţii şi solidarităţii. Orice societate este o comunitate solidară.

Pe de altă parte, însă, ideologia populară promovează în mod explicit eficienţa economică. Istoria recentă a demonstrat fără putinţă de tăgadă faptul ca proprietatea privată şi dinamica economiei de piaţă asigură o productivitate economică superioară posibilităţilor economiei centralizate. Nici un sistem politic alternativ nu poate concura inventivitatea, tenacitatea şi voinţa de performanţă a agentului economic privat. Cu cât dreptul de proprietate este mai abstract şi mai difuz, cu cât o economie este mai centralizată, cu atât corupţia şi lipsa de responsabilitate economică sunt mai extinse. O dezvoltare economică semnificativă şi persistentă nu poate fi obţinută decât graţie agenţilor economici privaţi care, în interiorul unei pieţe libere, cu reguli egale şi predefinite, încearcă să-şi maximizeze câştigurile economice. Aceste câştiguri particulare se vor oglindi în creşterea produsului final social, iar acest produs social va putea fi redistribuit ulterior, în funcţie de principiul justiţiei şi solidarităţii. Statul are, din acest punct de vedere, doua obligaţiifundamentale: să asigure agenţilor economici privaţi o economie de piaţă corectă, sanitară, reglată de reguli care se aplică nepreferenţial şi care nu pot fi schimbate hazardat în interesul unora dintre agenţii economici; în al doilea rând, statul are obligaţia de a păstra în proprietatea publică - eventual prin intermediul unor parteneriate public-privat - acele elemente care constituie bogăţii naţionale inalienabile sau utilităţi de interes general, asigurând o gestionare corectă a acestora.