Parliamentary debates

Doamna Sanda Maria Ardeleanu:

"Nu este totul pierdut..."

La sfârşitul săptămânii trecute, obligaţiile mele profesionale (o inspecţie pentru obţinerea gradului I în învăţământ) m-au purtat într-o aşezare românească cu totul specială şi care mi-a trezit senzaţii şi sentimente contradictorii. În România profundă, comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, la graniţa cu Ucraina şi vecină cu Prutul, când prieten, când duşman de moarte, întinsă, cu satele ei, pe minunatele coline moldoveneşti, roditoare în livezi şi vie, pare, la prima vedere, o margine de lume.

De la Suceava pana la Hudeşti e preţ de vreo oră şi jumătate de mers cu maşina, cei optzeci de kilometri traversând locuri de poveste, precum pădurea Gorovei, dar şi oraşele în care timpul pare a se fi oprit, asemenea municipiului Dorohoi. Şoseaua este perfectă şi multe uliţe din sate ca Vârfu Câmpului sunt asfaltate şi într-o stare mult mai bună decât unele străduţe şi alei din municipii reşedinţa de judeţe. O linişte activă într-o Românie în care se simte mâna măiastră a omului, a primarului gospodar, a sătenilor ce îşi cresc păsările de curte şi animalele aşa cum o făceau strămoşii lor, pătrunde imediat în sufletul vizitatorului. Am văzut la Hudeşti, printre altele, cocoşul şi găina din "Punguţa cu doi bani" şi am întâlnit dascăli ce mi-au amintit imediat de domnu' Trandafir.

Şcoala de la "Centru" are 200 de copii. Am fost primiţi în corpul vechi de clădire, deoarece sobele de teracotă asigurau o temperatură confortabilă şi am văzut partea nouă a şcolii de pe geam. "E frig în noile săli de clasă", ne-a declarat doamna directoare, profesor devotat de o viaţă în această şcoală, coagulând în jurul său, tot ce înseamnă buna tradiţie în învăţământul românesc.

Întâlnirea cu copiii a fost însă atât de dinamică şi emoţionantă în acelaşi timp încât ne-am trezit, noi, importanta comisie de examen, cântând "Alouette, gentille alouette" în cor cu elevii de clasa a IV-a, sau vorbind franţuzeşte cu copiii ale căror caiete demonstrau truda la această disciplină. La Hudeşti, Botoşani, la capăt de ţară şi de Europa, prima limbă modernă este franceza: se vorbeşte şi se scrie franţuzeşte, se cântă repertoriu francez în toalete "de hârtie creponată", se învaţă după bunele metode tradiţionale ale şcolii româneşti.

Le-am mulţumit învăţătorilor şi profesorilor pentru munca lor şi am văzut lacrimi de bucurie. Nimeni nu s-a plâns de lipsuri într-o localitate ce are titlul de "sat european", titlu ce se acordă comunităţilor ai căror locuitori contribuie în mod direct la modernizarea aşezării.

Primii ghiocei ai acestei primăveri i-am primit de la copiii din Hudeşti, copii frumoşi, curaţi, veseli şi hotărâţi să înveţe şi franţuzeşte. Atunci ne-am spus: "Nu e totul pierdut în ţara noastră, nu e totul pierdut în şcoala românească".

Doamna ministru al educaţiei, copiii şi dascălii din Hudeşti-Botoşani aşteaptă noua Lege a învăţământului în care speră să regăsească şi elemente din buna tradiţie a şcolii româneşti.