Parliamentary debates

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Douăzeci de ani de presiune asupra unui buget sărac"

Niciun guvern, în ultimii douăzeci de ani de la căderea comunismului, nu a avut suficientă viziune asupra restructurării economiei româneşti şi asupra funcţionării durabile a structurilor instituţionale româneşti.

În anii '90, unele guverne s-au temut foarte mult de pierderile electorale pe care şomajul provocat de privatizarea sau închiderea unor întreprinderi de stat l-ar avea asupra partidelor lor. Astfel, au recurs fără nici măcar să clipească la o relaxare inacceptabilă a regulilor pensionării anticipate. La acest aspect s-a adăugat numărul colosal al pensionărilor pe caz de invaliditate, cu complicitatea penală a comisiilor de expertiză medicală.

Astfel, am ajuns în situaţia paradoxală în care vârsta medie reală de pensionare în România să fie de 54 de ani, cu peste zece ani mai devreme decât vârsta standard.

Alte guverne, în schimb, au preferat pentru şomerii tranziţiei soluţia angajărilor în sectorul public. Statul-angajator a fost soluţia cea mai simplă, cea mai populară şi aducătoare de voturi. În plus, locurile de muncă nou create la stat nu sunt deloc rele pentru noii angajaţi, dacă ne gândim că nivelul salariului mediu în sectorul public a crescut constant şi sigur, depăşind cu mai bine de 20% nivelul salariului mediu din sectorul privat.

Acest din urmă aspect nu ar fi fost nicidecum blamabil dacă administraţia publică centrală sau locală ar funcţiona în condiţii optime, dacă accesarea şi execuţia fondurilor europene ar fi asigurată pe deplin, dacă serviciile publice ar funcţiona ireproşabil, dacă s-ar fi asigurat un plus de eficienţă în funcţionarea acestora. Însă, în ciuda creşterii aparatului birocratic, situaţia nu s-a ameliorat nicidecum, ci, dimpotrivă, se constată şi mai multă ineficienţă.

Astăzi, când un guvern "îndrăzneşte" să zdruncine ineficienţa unui aparat birocratic stufos şi să aşeze sistemul public, - Atenţie! Sistemul public! - de pensii pe un principiu economic sustenabil, cel al contributivităţii, şi totalmente echitabil, opoziţia faţă de pierderea privilegiilor necuvenite este mai mare decât vreodată în istoria românilor.

Cred că oricine ar trebui să înţeleagă faptul că dacă Guvernul Boc ar fi dorit, ar fi continuat linia de guvernare a predecesorilor şi ar fi continuat angajările în sectorul public şi ar fi continuat politica pensionării "la 50 de ani". Dar unde am fi ajuns cu toţii în această situaţie? Este o întrebare la care trebuie să reflecteze toţi cei care doresc binele României.