Parliamentary debates

Domnul Iuliu Nosa:

"Catastrofa Boc-Cseke loveşte sistemul sanitar şi speranţa de viaţă a românilor"

În ultimele zile, am rămas uluit de felul în care Emil Boc încearcă să minimalizeze efectele desfiinţării celor 67 de spitale din România. Pentru primul-ministru, viaţa românilor nu prezintă o importanţă deosebită, chiar dacă declarativ şi-a exprimat regretul pentru pierderea vieţilor celor doi bolnavi care zilele trecute nu au putut beneficia la timp de asistenţă medicală de specialitate. De cealaltă parte, ministrul sănătăţii, Cseke Attila, nici măcar nu a considerat necesar să exprime public un punct de vedere. Până la urmă, ce ar putea să spună? Că din cauza excesului său de zel, de a face o aşa-zisă reformă în sistemul sanitar, oamenii mor cu zile? Ilustrul ministru, cu girul lui Boc şi Guvernului său, a redus numărul de paturi din unele spitale şi a închis altele, nepunând însă nimic în locul lor.

Din nefericire, în ultimii ani nu am reuşit să vedem nici un fel de strategie sau viziune cu privire la stabilizarea situaţiei în sistemul de sănătate românesc. Dimpotrivă, noi toţi, indiferent de statutul social, ne lovim de cinismul afişat de Boc care, zilele trecute, chiar ne spunea că, oricum, pacienţii decedaţi din cauza închiderii spitalelor nu ar fi avut şanse de supravieţuire şi că nu există o relaţie de cauzalitate între decesul lor şi închiderea spitalelor.

Oare să se fi specializat, între timp, Emil Boc în medicina de urgenţă? Se prea poate! Dar nouă ne-a scăpat acest lucru.

Ceea ce se întâmplă în România la ora actuală ne plasează în rândul ţărilor din lumea a treia. Haosul a cuprins toate sistemele, indiferent că este cel de sănătate, cel de învăţământ sau altele. Actuala guvernare este un fel de "Terminator" care distruge tot şi nu lasă nimic în loc.

Contextul general este de sărăcie cruntă, de subfinanţare a sistemelor în general şi de disoluţie a autorităţii statului. Iar în această situaţie, în care românii trăiesc la limita subzistenţei, să le iei speranţa de viaţă şi prin închiderea spitalelor, de care unii chiar depindeau, poate fi considerată o adevărată cruzime.