Horea-Dorin Uioreanu
Horea-Dorin Uioreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.54/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.61 Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică: "În guvernarea Boc, Autostrada Transilvania se discută, nu se execută!";

 

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"În guvernarea Boc, Autostrada Transilvania se discută, nu se execută!"

La începutul anului 2009, proaspăt instalat în funcţia de prim-ministru al primului său guvern, Emil Boc declara sus şi tare că guvernul pe care îl conduce "trebuie să plece" dacă nu-şi va respecta promisiunile din campania electorală. Una dintre acestea, la care premierul a şi făcut referire, este cea legată de construcţia de drumuri şi autostrăzi. Referitor la Autostrada Transilvania, Emil Boc spunea că "Nu se discută, se execută!"...

Se pare că premierul a uitat de această declaraţie, deoarece, potrivit celor mai noi informaţii, Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR) au iniţiat negocieri cu Bechtel pentru a decide un nou grafic al lucrărilor la Autostrada Transilvania. Aceste negocieri sunt motivate de "constrângeri bugetare", dar şi de întârzierile în plata lucrărilor efectuate de antreprenorul general, compania Bechtel. Noul termen de finalizare a autostrăzii va fi făcut public după finalizarea negocierilor.

Pentru cei cu memoria mai scurtă, vreau să reamintesc faptul că lucrările la autostradă au fost întrerupte un an de zile pentru că ministrul transporturilor de la acea vreme, domnul Gheorghe Dobre (PD), a dorit să renegocieze contractul semnat de statul român cu compania Bechtel. Altfel spus, acum asistăm la renegocierea renegocierii, fără a avea certitudinea că această nouă rundă de discuţii va presupune şi alocarea fondurilor necesare pentru continuarea lucrărilor de construire.

Personal consider că anunţata rundă de negocieri este doar praf în ochii şoferilor şi ascunde lipsa de interes a actualului executiv pentru acest obiectiv de investiţii. Aflat în cădere liberă în Transilvania, zonă despre care se spune că decide câştigătorul alegerilor generale, PDL preferă să finanţeze lucrări de infrastructură în judeţele şi municipiile unde consideră că mai are şanse să obţină voturi. Aşa se explică faptul că pentru lucrările la Autostrada Transilvania au fost alocate prin bugetul pe acest an 148 milioane lei, în condiţiile în care valoarea datoriilor înregistrate la finele anului trecut depăşea 600 milioane lei!

Şi pentru că a promis că până în anul 2012 va construi peste 800 de km de autostradă, din care a reuşit să finalizeze 42, îl somez pe Emil Boc să recunoască faptul că, sub conducerea sa, Autostrada Transilvania se discută, nu se execută!