Rareş Şerban Mănescu
Rareş Şerban Mănescu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.133/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.62 Rareş Şerban Mănescu - comentariu referitor la reforma Parlamentului;

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

S-a tot vorbit în ultima perioadă de poziţia PNL referitoare la reforma Parlamentului şi introducerea unicameralismului. Vin astfel în faţa dumneavoastră pentru a sublinia faptul că ataşamentul faţă de bicameralism al PNL este motivat atât de tradiţia parlamentară românească precomunistă, cât mai ales de exigenţele constituţionale şi instituţionale implicate de apartenenţa iminentă a României la Uniunea Europeană. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că bicameralismul este forma democratică de organizare a legislativului cea mai răspândită. În măsura în care evoluţia politică a Uniunii Europene tinde către o valorizare din ce în ce mai puternică a comunităţilor locale şi a responsabilizării politice şi economice a regiunilor, camera superioară a Parlamentului capătă o actualitate politică deosebită. Renunţarea la Senat ar putea creea României dificultăţi întru totul gratuite în privinţa integrării sale politice în Uniunea Europeană.

Prin urmare, PNL se pronunţă pentru un senat care să-şi păstreze întreaga semnificaţie politică, dar care, în acelaşi timp, prin legea electorală, să-şi schimbe modalitatea de constituire. Senatul, prezervându-şi actualele atribuţiuni constituţionale, ar urma să asigure reprezintarea efectivă a comunităţilor locale şi să dea glas intereselor acestora. Aşadar, reprezentarea în Senat trebuie să reflecte în primul rând echitatea raporturilor dintre comunităţile locale şi nu atât greutatea demografică a acestora. Senatul ar urma deci să fie compus 83 de membri reprezentând judeţele ţării iar Camera Deputaţilor urmează să reprezinte naţiunea în întregul ei şi va fi compusă din maximum 280 de deputaţi.

Suntem de părere că unicameralismul nu permite reprezentarea satisfăcătoare a intereselor comunităţilor locale şi împiedică efortul de descentralizare în sens european.