Costache Mircea
Costache Mircea

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.75/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.62 Costache Mircea - declaraţie politică cu titlul "Vremuri tulburi";

Domnul Mircea Costache:

"Vremuri tulburi"

De la un timp, Dumnezeu pare să le dea românilor cu precădere numai zile de confuzie şi negură. Puhoaiele şi alunecările de teren înghit într-o clipă aşezări seculare, pornindu-i pe locuitori în bejenia începuturilor.

De-atâtea păcate şi lipsă de chibzuinţă nici pământul nu ne mai rabdă. Ni se întâmplă numai lucruri anapoda, iar noi orbecăim fără să dăm cuvenitele semne de înţelegere a cauzelor şi de îndreptare a erorilor.

Dacă te scoli dimineaţă cu gândul la furat, la jaf şi la atitudini potrivnice firii, nu poţi să te bucuri la infinit de bunătatea fără de margini a Creatorului tuturor văzutelor şi nevăzutelor.

Dacă îl alegi primar tocmai pe cel mai lacom şi perfid, dacă te laşi cumpărat pe nimic, dacă îţi vinzi bogăţiile cu care te-a binecuvântat Cel de Sus cu o inconştienţă criminală, nu ai cum să te aştepţi la mai bine. Morbul declinului, al disoluţiei şi al autodistrugerii pare să se fi instalat definitiv în jurul Carpaţilor. Poate de aceea destinul potrivnic ne scoate în cale, parcă în bătaie de joc, odată cu multele nenorociri, potop de sărbători ca nişte sudalme pe obrazul tăbăcit de curgerea timpului din care unii n-au înţeles nimic. Nu ştii ce să sărbătoreşti mai întâi în aceleaşi zile de 8, 9 şi 10 mai, de pildă : ziua în care a luat fiinţă mult hulitul Partid Comunist, Ziua Independenţei de Stat, Ziua Eroilor Neamului, Ziua Europei sau ziua regelui fonfăit şi a progeniturilor sale străine de Neam şi Ţară ?

Ne încearcă Atotputernicul în fel şi chip, doar-doar vom înţelege ceva. Unii ţopăie prin pieţele marilor oraşe de Ziua Europei, aşteptând să ne pierdem cu veselie suveranitatea intrând în UE, în timp ce alţii, în aceeaşi zi de 9 Mai, pun jerbe de flori la căpătâiul eroilor de la Griviţa, Plevna ori Smârdan, care au zidit cu jertfele lor Sfânta Independenţă de Stat a României. Care Românie nu mai ştie dacă este Republică ori Monarhie, din moment ce plăteşte bietul valah biruri şi pentru unii şi pentru alţii, iar de apărat nu îl mai apără nimeni. Petrec sinistraţii sărbătorile în corturi, iar conducătorii îi asigură că situaţia lor e bună, e sub control. Aiurea, care control ? Poporul se află azi sub un singur control, acela al Mafiei care îi suge vlaga şi-l chinuie ca pe Christos. Cât de actuale sunt iarăşi stihurile Eminescului: "Tot Fanarul, toţi iloţii/Se împinseră aicea şi formează patrioţii!" Aşa stând lucrurile, eu, îndărătnicul la jaf şi necredinţă, ce să mai fac? Să mă alătur buimacilor care nu mai pot de dragul moliilor monarhice, europeniştilor de paradă, găinarilor economiei de junglă sau obidiţilor din mlaştinile Dunării?

Nu-mi rămâne decât să mă rog pentru iertarea grelelor noastre păcate şi să pun nevăzut o floare înlăcrimată pe mormântul feciorilor care nu s-au mai întors la casele părinţilor, care zac acum sub ape.

Slavă eroilor Neamului meu obidit şi celor care le mai cinstesc memoria în aceste vremuri de mocirlă şi ocară!