Parliamentary debates

Domnul Virgil Pop:

"Falimentul unei naţiuni"

Chiar dacă sună extrem de pesimist, este din ce în ce mai evident că România se află, efectiv, pe marginea prăpastiei. Într-adevăr, poate că nu vorbim încă de un colaps economic, deşi eu sincer cred că suntem foarte aproape de acest moment, dar falimentul României, ca stat integru, sănătos, de apartenenţă europeană, este iminent, pentru că ne confruntăm, în primul rând, cu nesimţirea politicăa unui partid care a avut doar două preocupări de când este la guvernare, şi anume politizarea continuă a administraţiei politice pentru, şi acum ajungem la a doua preocupare, satisfacerea intereselor economice ale clientelei politice şi ale membrilor de vază ai PDL.

Fără tăgadă, ignorarea totală a actului de guvernare, a oamenilor, a politicilor publice, a mersului economic, în favoarea acestor două preocupări aducătoare de fonduri,a dus inevitabil la falimentul unei guvernări incapabile să gestioneze o ţară aflată în derivă economică. Vorbim aici şi de falimentul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu care, cu obstinaţie, a ţinut la un premier propriu şi personal, în ciuda majorităţii din Parlament, în ciuda Constituţiei, dar şi în ciuda dovezilor clare de incompetenţă ale Guvernului favorit.

Ca rezultat direct, în lipsa unor oameni competenţi din punct de vedere economic, dar având la cârma ţării oameni extrem de bogaţi în urma afacerilor cu statul, toată această butaforie a dus laeşec economic şi la speranţe deşarte în ceea ce priveşte o posibilă redresare economică a României în 2011. Deşi criza financiară îşi arăta deja colţii la începutul anului 2009 (chiar dacă preşedintele ne liniştea, atunci, spunându-ne că România nu va fi afectată atât de puternic de derapajul economic mondial), cei aflaţi la guvernare au evitat, din raţiuni pur electorale, aplicarea unor măsuri economice valabile, cu destinaţie clară şi cu efecte imediate. Dacă atunci se aplicau măsuri de reducere a fiscalităţii, cu siguranţă nu ne aflam acum pe urmele Greciei sau Bulgariei. Şi, cu siguranţă, cifrele ar fi arătat altfel în ceea ce priveşte şomajul sau închiderea firmelor, iar românii ar fi avut, astăzi, salariile şi pensiile neatinse în buzunar.

Acum, când trăim cele mai dificile momente, s-a recurs la suprataxarea ofensivă a populaţiei greu lovită de criza financiară, care va duce în mod cert la un adevărat genocid al tuturor categoriilor jefuite de pensia sau de salariul minim, dar neprotejate social. Oamenii vor ieşi în stradă, datoriile externe se vor mări şi nu vor mai putea fi plătite, iar măsurile drastice de austeritate îi vor lovi în continuare pe aceia care sunt lipsiţi de apărarea unor sindicate puternice: pensionari, asistaţi sociali etc.

Imaginea aceasta seamănă extrem de mult cu imaginea falimentară a unei naţiuni care, după 20 de ani de eliberare de sub comunism, îşi pleacă capul în faţa altor naţiuni europene care au ieşit deja din criză. Şi toate acestea, din cauza incompetenţei şi nesimţirii generalizate a unui Executiv lipsit de viziune, care nici măcar nu îşi asumă, în mod direct, negocierile cu FMI sau cu alte instituţii financiare. Pe mai multe voci, dar din aceleaşi sentimente de disperare şi teamă, sute de mii de oameni, dacă nu chiar milioane, cer, prin nemulţumirea vădit afişată, plecarea acestui guvern din funcţie. Nu suntem doar noi, liberalii, sau alţi reprezentanţi ai partidelor politice, ci sunt oamenii simpli, care îşi văd însăşi existenţa ameninţată de măsurile aberante ale acestui guvern. Să sperăm, doar, că vocea românilor va fi auzită, până nu e chiar prea târziu.