Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.124/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.62 | Marius Rogin - intervenţie legată de Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române cu tema "Diplomaţia română: priorităţi 2011"; | ![]() |
||
|
"Diplomaţia Română: priorităţi 2011" În perioada 1-2 septembrie 2010, la Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe a organizat Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române cu tema "Diplomaţia română: priorităţi 2011". Ziua Diplomaţiei Române se celebrează în fiecare an în luna septembrie. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe organizează anual Reuniunea Diplomaţiei Române, care oferă cadrul realizării unui bilanţ obiectiv al activităţii Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă faţă în viitor, precum şi stabilirii principalelor direcţii de acţiune ale Ministerului Afacerilor Externe. La sesiunea de deschidere au participat prim-ministrul României, Emil Boc, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu şi ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea. Ediţia din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române s-a bucurat de prezenţa ministrului afacerilor externe al Republicii Ungare, János Martonyi. Discursul ministrului ungar s-a axat în principal pe anunţarea obiectivelor preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din anul 2011 şi ale colaborării româno-ungare în această perioadă. În discursul de deschidere a reuniunii, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, a prezentat priorităţile diplomaţiei române pentru anul 2011, raportate la conjunctura economică actuală. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat câteva planuri asupra cărora se va axa activitatea diplomatică din perioada următoare: modalităţile de depăşire a crizei economice, securitate, politica energetică, agenda europeană, relaţiile cu statele din vecinătate, dimensiunea multilaterală a politicii externe, asigurarea serviciilor consulare de înaltă calitate, reorganizarea instituţională, diplomaţie publică şi culturală. În prima zi s-a desfăşurat sesiunea plenară intitulată "Nişe de oportunitate ale României în UE - modalităţi de implementare" şi a oferit cadrul unei dezbateri asupra priorităţilor României într-un context complex, definit atât de criza economică globală, cât şi de actualele evoluţii instituţionale din cadrul UE. S-au analizat modalităţi de implementare a obiectivelor legate de o integrare completă a României în UE, prin încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, aderarea la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro. În cea de-a doua zi a reuniunii, au fost organizate şase ateliere de lucru dedicate corpului diplomatic român. Dezbaterile au prilejuit o analiză a profilului regional al României, accentuând rolul diplomaţiei române în conturarea unei viziuni strategice integrate a politicii UE pentru vecinătatea estică, precum şi o evaluare a adaptării politicii externe româneşti la noile realităţi geostrategice. În acest context, a fost abordată contribuţia diplomaţiei române la eforturile naţionale de depăşire a crizei economice şi financiare, în special prin promovarea de parteneriate pragmatice cu statele emergente, ale căror economii au resimţit mai puţin efectele crizei. La lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române au mai participat reprezentanţi din cadrul Administraţiei prezidenţiale, membri ai guvernului şi ai Parlamentului, corpul diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile. |



