Parliamentary debates

Domnul Ioan Hoban:

"Libera circulaţie a persoanei"

A început numărătoarea inversă. 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, se apropie cu paşi repezi. Aşteptările românilor sunt mari: să trăiască mai bine, să le fie remunerată munca, să beneficieze de standardele de civilizaţie ale ţărilor dezvoltare. Şi nu în ultimul rând, să poată circula liber, fără nici un fel de discriminare.

România va fi ţară membră a Uniunii Europene, iar românii vor fi cetăţeni europeni. Cu toate acestea, există voci care îngrădesc libera circulaţie a persoanei. Şi pentru noi, şi pentru alţii. Trebuie remarcat că Regatul Unit şi Republica Irlandei au optat pentru neaplicarea noilor măsuri privind libera circulaţie a persoanelor, prevăzute prin Tratatul de la Amsterdam. Danemarca, deşi semnatară a Acordurilor Schengen, are reţineri în ceea ce priveşte aplicarea Metodei Comunitare în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi nu va aplica toate deciziile adoptate în acest domeniu.

Guvernul României şi instituţiile abilitate cred că ar trebui să-şi intensifice efortul pentru informarea cetăţenilor vizavi de piaţa internă europeană şi acquis-ul comunitar care acoperă cele patru mari domenii: recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, drepturile cetăţenilor, libera circulaţie a lucrătorilor şi coordonarea schemelor de protecţie socială.

Cetăţenii trebuie să ştie că există legături între acest capitol şi capitolele referitoare la celelalte libertăţi de circulaţie (a bunurilor, capitalului şi serviciilor), precum şi cu capitolul "Politica socială şi ocuparea forţei de muncă". În cadrul campaniei în vederea integrării României în Uniunea Europeană a avut loc un seminar cu privire la politica socială şi ocuparea forţei de muncă, dar nu cred că este suficient.

Nu mai este mult şi vom vedea cum sunt recunoscute calificările profesionale. Chiar dacă, prin sistemul general de recunoaştere reciprocă, Uniunea Europeană încearcă să elimine obstacolele din calea alegerii şi urmării unei profesii recunoscute, acceptând principiul că o persoană pe deplin calificată pentru a practica o profesiune recunoscută într-un stat membru ar trebui să aibă dreptul de a o practica oriunde în cadrul Uniunii, reacţiile adverse deja se văd. Exemplele cele mai concludente sunt cele privitoare la formarea profesională pentru arhitecţi şi unele categorii de personal din domeniul sănătăţii. Mai ales dacă se iau în considerare directivele specifice.

Soluţia găsită de Uniunea Europeană urmăreşte, pe de o parte, să garanteze integritatea profesiilor în Uniunea Europeană şi să-i protejeze pe cetăţenii Uniunii Europene, dar şi să pună în practică aceste drepturi.

Consider că trebuie încurajate eforturile pentru introducerea structurilor administrative necesare şi a programelor de educare şi formare profesională, în scopul de a garanta nivelul de competenţă cerut de directivele Uniunii Europene pentru persoanele calificate.

Punctul central îl constituie, însă, libera circulaţie a forţei de muncă. Aspectul politic şi practic al acestui domeniu al acquis-ului, sensibilităţile şi incertitudinile care înconjoară mobilitatea forţei de muncă au determinat Uniunea Europeană să propună o perioadă de tranziţie.

Trebuie să vedem ce se va întâmpla după această perioadă, dar mai ales cât va dura aceasta. Să nu uităm că aplicarea acquis-ului privind coordonarea sistemelor de protecţie socială impune existenţa unor structuri şi a unei capacităţi administrative suficient dezvoltate.

Pentru a evita surprizele, de cele mai multe ori neplăcute, românul trebuie să ştie mult mai mult decât ştie acum despre dreptul de a locui, de a munci, de a căuta un loc de muncă, de a călători; despre drepturile, obligaţiile şi oportunităţile Pieţei interne europene.