Parliamentary debates

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

"Mineritului Văii Jiului în contextul aderării la Uniunea Europeană"

Multă vreme după Revoluţia din decembrie, stânga postcomunistă din România a instigat masele de mineri împotriva reformei, paralizând practic orice tentativă de restructurare a mineritului, până în anul 1997. În cârdăşie cu liderii terorişti ai mişcării sindicale, gata oricând să pună la cale o lovitură de stat sub masca inocentă a unor proteste sociale, stânga românească a continuat să frâneze procesul înnoitor al ţării şi demersul de aderare. Este de notorietate modul brutal, lipsit de cea mai elementară diplomaţie, în care Miron Cozma a primit-o la Petroşani, în 1996, pe d-na Karen Fogg, ambasadoarea de atunci a Uniunii Europene, căreia, în loc de Noroc bun!, i-a spus: "Cucoană, ai venit să ne spionezi!"

Din fericire, vremurile acelea s-au dus. Liderii terorişti îşi ispăşesc pedepsele, iar mişcarea sindicală şi-a creat conducători noi, preocupaţi de problemele sociale ale minerilor, nu de propaganda electorală a partidelor de stânga. Mineriadele au dispărut din calendarul vieţii politice româneşti. Restructuarea mineritului s-a produs, eliminându-se excedentul forţei de muncă. Şi, încet, dar sigur, pierderile din exploatare au început să se diminueze în mod constant. Aşezarea preţului energiei şi cărbunelui pe fundamente economice de piaţă a relansat, practic, activitatea minieră a Văii Jiului.

La numai două luni înainte de aderare, Guvernul Alianţei D.A. investeşte 8 milioane Euro în retehnologizarea EM. Lupeni, cândva mina fanion a Văii Jiului. Iar anul viitor, deşi România va fi în U.E., guvernul va aloca alte 20 milioane de Euro pentru modernizarea minelor Livezeni şi Paroşeni.

Uniunea Europeană nu este duşmanul mineritului, aşa cum trâmbiţau adversarii noştri politici. Dimpotrivă, Uniunea Europeană este direct interesată de relansarea producţiei de cărbune din ţările membre, cu condiţia ca aceasta să fie concurenţială şi eficientă. Uniunea Europeană are nevoie de cărbune, în vederea asigurării securităţii energetice a ţărilor membre.

Aşadar, guvernarea D.A., aşa de centru dreapta cum este ea, va continua să susţină mineritul Văii Jiului, câtă vreme acesta demonstrează clar tendinţe de redresare, de adaptare la rigorile exigenţelor economiei de piaţă. Or, acest lucru a fost confirmat din plin de noua conducere a Companiei Naţionale a Huilei, prin rezultatele economico-financiare din ultimii doi ani. Nu e de mirare că, în noul climat instituit, guvernul a cerut minerilor noştri să sporească producţia de cărbune, alocând sume mari de bani pentru modernizarea minelor.

Restructurarea mineritului Văii Jiului, chiar dacă a atras după sine dureroase probleme sociale, a fost un proces inevitabil şi necesar, singura cale de supravieţuire a acestei străvechi activităţi. Iată, a sosit ceasul de bilanţ, când, prin prisma rezultatelor înregistrate, putem califica restructurarea drept un act progresist şi benefic.

Intrarea în Uniunea Europeană nu trebuie să sperie minerii. România unională va avea şi ea mineritul ei, aşa cum se întâmplă cu Marea Britanie, Spania, Germania, Polonia, Grecia, Cehia, Slovacia.

Să fim optimişti. Dacă mineritul nostru îşi va continua evoluţia ascendentă pe aceeaşi linie a restructurării, el va avea un viitor bun. Iată o cauză pentru care noi, parlamentarii, merită să luptăm.