Viorel Pupeză
Viorel Pupeză

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.63 Viorel Pupeză - declaraţie politică cu titlul "Politicienii mor de grija securiştilor, poporul duce grija zilei de mâine";

 

Domnul Viorel Pupeză:

"Politicienii mor de grija securiştilor, poporul duce grija zilei de mâine"

Săptămâna trecută, Preşedintele Traian Băsescu declara cu patos că 25% dintre magistraţi sunt din rândurile fostei Securităţi. Nu este pentru prima oară când Traian Băsescu apreciază "la ochi" numărul informatorilor şi agenţilor Securităţii, iar, când nu vede turnători în principalii săi adversari, îi cataloghează corupţi. Culmea este că acelaşi Traian Băsescu nu şi-a exprimat nicio indignare în public faţă de sentinţa Curţii Constituţionale privitoare la funcţionarea C.N.S.A.S.

Deconspirarea activităţii desfăşurate de foştii ofiţeri de securitate a devenit subiect preferat în discursurile şefului statului, dar el nu se întreabă cum este perceput balamucul de la C.N.S.A.S. sau de la Curtea Constituţională de către omul din popor.

După 18 ani de democraţie, puţini înţeleg că românii nu poartă grija securiştilor cât cea a zilei de mâine, iar acum se dovedeşte că omul de rând nu o duce mai bine acum decât pe vremea blamaţilor securişti. Doar că atunci îl blamau ascuns sau în gând pe tovarăşul Ceauşescu, iar astăzi în gura mare pe actualii guvernanţi şi inclusiv pe marele preşedinte Traian Băsescu, care nu reuşesc să le ofere viaţa decentă promisă.

În timp ce clasa politică susţine că singura şansă pentru România este să deconspire reţeaua foştilor securişti, prin publicarea deja faimoaselor dosare ale Securităţii, românii se uită în buzunare şi văd că nu au cu ce să-şi plătească facturile la încălzire, că nu-şi permit servicii medicale performante, că nu au cu ce să-şi are ogorul.

Vânătoarea de securişti a devenit stindardul de luptă al tuturor partidelor politice, oamenilor oferindu-li-se şanse de a-şi recupera o parte din trecut. Numai că istoria unor ani cenuşii ai istoriei României, rezumată în verdicte şi decizii C.N.S.A.S., nu ţine de foame.

Nu acestea ar trebui să fie priorităţile guvernanţilor. Guvernarea reprezintă prilejul şi puterea de a face ceva pentru milioanele de români, nu un concurs între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni pe terenul luptei deconspirărilor de dosare. Partidele politice au învăţat lecţia trecutului şi îşi fac singure curăţenie, iar electoratul va fi cu siguranţă judecătorul lor.