Mihaela Ioana Şandru
Mihaela Ioana Şandru

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.20/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.63 Mihaela Ioana Şandru - declaraţie politică: "Sistemul medical din România, încotro?";

 

Doamna Mihaela Ioana Şandru:

"Sistemul medical din România, încotro?"

Sistemul de ocrotire a sănătăţii din România a fost, până în 1989 şi în bună măsură şi după această dată, un sistem caracterizat prin centralism, egalitarism şi limitarea libertăţii de opţiune.

Sistemul medical din România a avut foarte mult de suferit în ultimii ani datorită acţiunilor diferiţilor miniştri, care s-au perindat la conducere fără o viziune clară şi fără un program ferm. În acest moment, datorită încercărilor repetate, haotice, ne confruntăm cu un haos al sistemului sanitar, atât la nivel organizatoric, cât şi al finanţării, cu un impact îngrijorător asupra populaţiei.

Resursele financiare alocate în decursul timpului sistemului sanitar au fost puţine şi prost gestionate. Banii s-au pierdut în investiţii pe care nimeni nu le resimte, neconducând nici la îmbunătăţirea actului medical, nici a condiţiilor din unităţile sanitare.

Aşa cum funcţionează acum sistemul medical din România, au de suferit atât cadrele medicale, cât şi bolnavii.

În decursul timpului, datorită organizării, medicii, indiferent dacă îşi desfăşoară activitatea în spitale, fie ca medici de familie, s-au transformat în conţopişti. Îşi petrec aproape jumătate din timpul de lucru scriind sute de formulare pe zi în loc să se ocupe de bolnavi. S-au deprofesionalizat.

Spitalele s-au transformat în azile, iar cabinetele medicale ale medicilor de familie în eliberatoare de reţete.

Datorită subfinanţării, pacienţii trebuie să-şi procure medicamente sau consumabile medicale din afara unităţilor spitaliceşti atunci când sunt internaţi. Datorită lipsei dotărilor, există cazuri când pacienţii parcurg sute de kilometri pentru a beneficia de tratament. Toate acestea sunt inadmisibile când eşti un contribuabil corect.

Asistenţa medicală primară este pe cale de dispariţie, constatându-se un deficit de cadre medicale, în special în mediul rural. Pentru atragerea medicilor în aceste zone, este necesară o mai mare implicare a factorului local, lucru ce va fi posibil prin descentralizare. Trebuie să lăsăm comunităţile locale să-şi cointereseze cadrele medicale dacă doresc să le aibă, să le creeze condiţii şi să le pună la dispoziţie dotări.

Salarizarea precară, condiţiile insalubre, lipsa dotărilor şi nu în ultimul rând lipsa satisfacţiei actului medical au condus în timp la diminuarea interesului tinerilor în a urma o carieră medicală. Mai mult decât atât, în ultimul timp, ne confruntăm cu un exod al cadrelor medicale de la toate nivelurile, medici, asistente, personal necalificat.

În ultima perioadă, datorită stresului în care se lucrează, datorită lipsei de timp pentru perfecţionare şi poate chiar datorită blazării cauzate de insatisfacţie s-au înmulţit cazurile de culpă medicală. Românii se uită cu neîncredere către sistemul medical, chiar cu frică. S-a ajuns în situaţia în care mulţi preferă să se trateze singuri, în loc să se ducă la medic. Dintr-un sondaj de opinie a reieşit că populaţia nu mai are încredere nici în medici şi nici în sistemul medical. Şi în această direcţie trebuie perfecţionată legislaţia. Toate acestea pe fondul înrăutăţirii stării de sănătate a românilor.

Acum, mai mult ca niciodată, cred că este nevoie să oferim un cadrul legislativ nou. Trebuie să se intervină în forţă, să nu se mai facă corectări a ceea ce credem că s-a făcut rău până acum, ci să se producă o schimbare de fond pe baza unei strategii foarte clar definite. Trebuie să se intervină atât la nivel organizatoric, dar mai ales la nivelul conceptului de finanţare a sistemului. Şi anul acesta bugetul a fost construit pe vechile principii, care, de-a lungul timpului, s-au dovedit falimentare. Poate că ar fi momentul să se schimbe concepţia, să se creeze cadrul legal ca banii din asigurările de sănătate să rămână în interiorul sistemului. Numai aşa se va ajunge la un act medical de calitate.