Costică Macaleţi
Costică Macaleţi

Sittings of the Chamber of Deputies of March 30, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.44/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 30, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.63 Costică Macaleţi - declaraţie politică intitulată "Impozitul forfetar - terminatorul de firme!";

 

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică intitulată "Impozitul forfetar - terminatorul de firme!"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă impactul extrem de negativ pe care impozitul forfetar îl are asupra micilor întreprinzători, coloana vertebrală a capitalismului.

Ca urmare a efectului impozitul forfetar introdus de anul trecut, întreprinzătorii încă sunt speriaţi şi continuă să îşi suspende activitatea la firmele pe care le deţin. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în acest an şi-au suspendat activitatea 154 de firme din judeţul Botoşani, pe care am onoarea să-l reprezint în Parlament. Acest număr este colosal, având în vedere că este cu 431% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 29 de cazuri. De menţionat că media judeţului nostru este mult peste media naţională. Astfel, la nivel naţional, de la începutul anului şi-au suspendat activitatea 12.886 de societăţi, reprezentând o creştere cu 375% faţă de primele două luni ale anului trecut, când această măsură a fost aplicată de 2.710 agenţi economici. Firmele care şi-au suspendat activitatea nu mai sunt obligate să plătească impozitul forfetar.

În privinţa dizolvărilor voluntare, în acest an, în Botoşani, 12 societăţi au ajuns până la această etapă, în condiţiile în care anul trecut a fost doar una. Singura operaţiune care a înregistrat o scădere faţă de anul trecut a fost radierea voluntară, la care au recurs în acest an 92 de firme, faţă de 118, în perioada ianuarie şi februarie 2009.

Cele mai multe societăţi care şi-au întrerupt activitatea sunt din domeniul comerţului, iar oamenii de afaceri spun că noile impozite au determinat luarea acestei decizii.

În cursul anului trecut şi-au suspendat activitatea 1.337 de societăţi comerciale, 590 au fost radiate şi 56 dizolvate. Datele statistice mai arată că în judeţul Botoşani sunt înregistrate 14.000 de firme.Valoarea impozitului forfetar pentru firmele cu o cifră de afaceri între zero şi 52.000 de lei este de 2.200 de lei pe an.

Ce putem spune, în aceste condiţii? Oare este firesc ca Guvernul român să-şi sufoce firmele private care plătesc impozit şi oferă locuri de muncă, şi astfel să renunţe la surse importante de venit, şi să-şi împovăreze bugetul asigurărilor sociale cu noi si noi şomeri? Poate că domnul Emil Boc a găsit cheia către prosperitate: să închidem orice afacere şi să emigrăm în străinătate! Aşa, nu vom mai aveam nevoie de autostrăzi, de servicii de sănătate, de educaţie, şi mai ales vom face atât de iubitul turism al nu mai puţin iubite doamne ministru Elena Udrea!