Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.149/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.64 | Ion Luchian - sublinierea importanţei reformei în justiţie; | ![]() |
||
|
Unul dintre punctele cele mai importante de pe agenda integrării noastre europene, care ne-a creat mereu probleme cu partenerii noştri europeni, a fost justiţia. Spun a fost, pentru că datorită eforturilor depuse pe calea reformei de actuala guvernare, lucrurile nu mai par să stea astfel. În vizita efectuată în România săptămâna trecută însuşi comisarul european pentru justiţie, domnul Franco Frattini, şi-a exprimat satisfacţia pentru ceea ce s-a realizat în ultimele 9 luni precum şi aşteptările pline de speranţă ale Uniunii cu privire la viitorul sistemului juridic românesc. Mai mult încă, comisarul european a recunoscut că, la sfârşitul anului 2004, conducerea Uniunii Europene era mai degrabă pesimistă în ce priveşte capacitatea României de a accelera reforma sistemului juridic. Or, consider eu, această declaraţie constituie un adevărat vot de blam acordat "reformelor" din justiţie ale Guvernului P.S.D. În fapt, aşa cum noi am susţinut şi în anii trecuţi, P.S.D.-ul numai a mimat o reformă în sistemul juridic, în realitate, justiţia ajungând să fie aproape complet supusă intereselor P.S.D. şi ale clienţilor săi politici. Au trebuit să vină alegerile din decembrie 2004 pentru ca, odată cu schimbarea puterii politice, să se treacă la implementarea unor adevărate măsuri de reformă în justiţie. Este vorba de schimbări legislative foarte importante, realizate în special datorită eforturilor doamnei ministru Monica Macovei, în special de pachetul legislativ pentru reforma justiţiei, adoptat în iulie 2005, legi care au mărit considerabil gradul de responsabilizare, profesionalismul şi transparenţa sistemului juridic. Or, dacă vă aduceţi aminte, tocmai aceste legi au fost contestate de P.S.D., şi parţial amputate datorită influenţei pe care acest partid încă o exercită asupra multor membri ai Curţii Constituţionale, ceea ce demonstrează, încă o dată, distanţa dintre declaraţiile liderilor P.S.D. privind sprijinirea eforturilor de integrare europeană ale României şi realitatea acţiunilor acestora în acest În acest sens. În concluzie, aşa cum a arătat şi comisarul european, reforma justiţiei se află pe drumul cel bun fiind însă, în continuare, nevoie de menţinerea unui ritm accelerat al reformelor, lucru care este cu siguranţă afectat de continuarea blocării activităţii normale a Camerei de către Coaliţia P.S.D.-P.R.M., cu scopul unic de a se evita votarea unui nou regulament. |



