Parliamentary debates

Domnul Alexandru Mocanu:

Nu ştirbiţi prestigiul Academiei Române!

La 4 aprilie 2006, Academia română, cea mai prestigioasă instituţie de consacrare ştiinţifică şi culturală a românilor, va împlini 140 de ani de la înfiinţare.

Cu excepţia perioadei dictaturii comuniste, când au existat şi multe momente întunecate, Academia Română, prin membrii săi, personalităţi remarcabile ale culturii şi ştiinţei româneşti, a ilustrat dintotdeauna, în mod strălucit, spiritualitatea românilor de pretutindeni.

În opinia mea, o serie de evenimente de dată recentă însă riscă să umbrească imensul prestigiu al acestei instituţii de referinţă a românilor. Iată-le:

1. In urmă cu două luni, sub semnătura a cinci deputaţi aparţinând PSD, la Senat a fost depusă o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. Nici unul dintre distinşii iniţiatori nu este membru al Academiei Române. Pe fond, propunerea legislativă îşi propune să majoreze îndemnizaţiile primite de către membrii Academiei Române, dar mai ales, să creeze cadrul schimbării cerinţelor mandatului preşedintelui, de la cel mult două perioade succesive de câte 4 ani, la o perioadă nedeterminată. În plus, iniţiatorii propun ca membrii cu vârsta de peste 80 de ani, ca şi cei cu domiciliul în străinătate, să nu fie luaţi în calcul la cvorumul prevăzut de statut. Din fericire, Guvernul a dat aviz negativ, iar Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi tineret din Senat, sesizate în fond, au întocmit raport comun de respingere a acestei propuneri legislative. Propunerea nu a intrat încă la vot în plenul Senatului - prima Cameră sesizată.
2. Deşi mandatul actualului preşedinte, acad. Eugen Simion, expiră în februarie 2006, din informaţiile pe care le deţin, până la această dată nu au fost declanşate operaţiunile pregătitoare pentru alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai conducerii Academiei. În schimb, pare că se "lucrează" pentru modificarea Statutului Academiei, astfel ca împreună cu propunerea legislativă să facă posibilă durata pratic nelimitată a mandatului preşedintelui.

Dacă veţi corobora cele două aspecte de mai sus, pe de o parte, propunerea legislativă, iar pe de altă parte, tergiversarea pregătirilor pentru alegerea noii conduceri, nu se poate să nu concluzionaţi că se acţionează coordonat şi concertat pentru ca, în final, să se ajungă la obiectivul propus, anume renunţarea la mandatul de 4 ani, reînnoibil o singură dată pentru preşedintele Academiei Române, în favoarea unui mandat pe durată nedeterminată.

De altfel, presa a sesizat această concertare de eforturi şi a concluzionat în mai multe rânduri că, de fapt, se încearcă "eternizarea" domnului acad. Eugen Simion ca preşedinte al Academiei Române.

Sunt însă şi distinşi membri ai Academiei, cum ar fi domnul acad. Mihai Drăgănescu, care nu se sfiesc să-l acuze public pe actualul preşedinte cum că ar fi în spatele acestei propuneri legislative, încercând în acest fel să eludeze prevederile art. 60 din Statut: "Membrii Academiei Române, inclusiv preşedintele, membrii biroului prezidiului şi membrii prezidiului, pot iniţia propuneri de amendare a legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române numai cu aprobarea Adunării Generale, adoptată cu două treimi din cvorum".

Pe acest fond, foştii angajaţi ai Academiei Române, cum ar fi domnul Dumitru M. Mircea, pun în discuţie elemente ce sunt de natură să acrediteze ideea că ultimele alegeri din 11 febr. 2002 (!) ar fi fost fraudate în favoarea domnului academician Eugen Simion.

Mai nou, pe piaţă a apărut "textul" unei tranzacţii dubioase şi total defavorabile Academiei Române ce s-ar dori perfectată de această instituţie, pe de o parte, şi S.C. ARGIROM INTERNAŢIONAL S.A. şi S.C. AGRICON BORCEA S.A., ambele reprezentate de ex-deputatul PSD Iosif Armaş, pe de altă parte, care pune cel puţin sub semnul întrebării buna credinţă a conducerii Academiei Române.

Personal nu ştiu ce să cred. Pe de o parte, înclin să cred că este vorba de o răutate a unuia sau altuia şi că, oricum, distinsul acad. Eugen Simion nu s-ar preta pentru nimic în lume la aşa ceva. De altfel, în august 2005, la Iaşi, domnul acad. Eugen Simion declara pentru Evenimentul Zilei: "Nu mă gândesc să mă eternizez ca preşedinte al Academiei Române, de altfel, legea nu-mi permite şi nu intenţionez să propun schimbarea ei!" O declaraţie extrem de clară, fără echivoc, şi care face cinste celui ce a rostit-o.

Pe de altă parte însă, când mă gândesc că propunerea legislativă care propune eternizarea preşedintelui Academiei Române aparţiune la cinci deputaţi PSD, cu tot respectul, vă mărturisesc că încep să dau dreptate semnalelor din presă pentru că, ştiu bine, toate proiectele de legi venite dinspre PSD au fost dintotdeauna bine ţintite, cu finalitate cunoscută. De altfel, din cercurile lor transpiră tot mai mult ideea că, prin fel de fel de tertipuri, se urmăreşte ca, în final, să se ajungă practic la un "mandat pe durată nedeterminată" pentru preşedintele Academiei.

Chiar dacă ar fi aşa, personal mi-e greu să accept că, în ciuda declaraţiilor publice, domnul acad. Eugen Simion ar fi de conivenţă cu cei care, în culise, pregătesc marea lovitură. Ar fi ca şi cum, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, domnul acad. Eugen Simion şi-ar rezerva încă de pe acum un loc într-una dintre zonele umbrite din istoria Academiei.

Dacă este aşa, este regretabil că Academia Română, cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală, este scoasă la mezat în piaţa publică. Jos mâinile de pe Academia Română, stimaţi colegi din PSD! Jos mâinile, pentru că riscaţi să murdăriţi imaginea celor mai mari personalităţi din ţară şi străinătate, cu realizări remarcabile în ştiinţe, litere, arte şi în alte domenii ale spiritului. Domniile lor nu merită şi, cu siguranţă, nici nu vor accepta întoarcerea la practici pe care le credeam apuse de 15 ani.

Personal sunt convins că pentru onoarea Academiei Române şi a membrilor săi, domnul academician Eugen Simion este în afara acestor aranjamente de culise şi că, la o adică, va fi cel dintâi care va sări să apere imensul prestigiu al acestei instituţii. Altfel, există riscul ca la sfârşitul lunii februarie 2006, Adunarea Generală a membrilor Academiei Române să declare vacant postul de preşedinte dacă, între timp, nu a fost ales noul preşedinte, conform legii. E preferabil să se evite o astfel de procedură care, evident, nu poate onora pe nimeni. Dimpotrivă!