Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.138/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006
| 1. | Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.64 | Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată "Mediocritatea, vis măreţ de dictatură"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică intitulată "Mediocritatea, vis măreţ de dictatură". România anului 2006 este o Românie atât de diferită încât stăm şi ne întrebăm încotro mergem şi dacă mai merită să luptăm, când vulgaritatea şi mediocritatea sunt ridicate la rangul de valori naţionale. Trăim cu senzaţia libertăţii promise în campania electorală dar ne vedem zilnic, rând pe rând, dărâmate idealurile, şi tot ce însemna odată România frumoasă este călcat în picioare de un conducător tot mai departe de nevoile societăţii care l-a ales. Ce mai contează nivelul de trai al românilor, când vise măreţe de dictatură înfloresc în subordinea marinarului şef? Denigrarea permanentă a Guvernului şi a Parlamentului, interimatul păstrat la trei dintre serviciile secrete din România, linşarea adversarilor politici ne duc cu gândul la vremuri demult apuse, care par să trezească nostalgii în sufletul domnului Băsescu, nostalgii atât de puternice încât e gata să-şi concentreze întreaga atenţie pentru a aduce, din nou, România sub un regim dictatorial, de această dată sub măreaţa sa conducere. Acel "Să trăiţi bine!" se pare că nu era adresat actualei generaţii, ci generaţiilor viitoare, care vor înflori sub nesfârşita lui comandă, pentru că înţelepciunea supremă şi soluţia fiecărei probleme sunt în mâinile sale, restul românilor fiindu-i inferior şi total nepregătiţi în a oferi alternative. După ce mii de români şi-au pierdut viaţa în '89 pentru a câştiga pentru noi toţi libertatea, vedem cum un preşedinte, ales în mod democratic, vrea să ne întoarcă din drumul spre Europa. De când a venit la conducerea ţării, nu ne-a convins prin nimic că este demn de funcţia pe care o deţine. Scandalurile, ieşirile necontrolate, mediocritatea, hohotele de râs, vizitarea celor mai renumite cârciumi, precum şi poziţionarea în funcţii cheie a prietenelor din copilărie şi nu numai, este tot ce a putut oferi preşedintele unei ţări în prag de integrare europeană. A devenit, treptat, cel mai puternic factor de instabilitate politică din România. Loviturile sub centură, practicate de preşedinte în dorinţa sa totalitară de acaparare a puterii, mă duc cu gândul la un alt conducător de stat care îşi subordonase şi controlase întreaga societate românească cu ajutorul nemijlocit al serviciilor secrete. Nimic nu mă va convinge de legitimitatea acţiunilor prezidenţiale, în contextul în care acesta a ales să îşi subordoneze întregul sistem de informaţii al României. Cei aflaţi în funcţii interimare vor face tot posibilul să îşi mulţumească conducătorul, oferindu-i toate informaţiile, iar experienţa trecutului ne-a demonstrat cât poate fi de nocivă puterea concentrată în mâna unui singur om. Cred că am tânjit mult prea mult după libertate pentru a renunţa atât de uşor la ea. Dacă societatea civilă şi noi, clasa politică, nu vom ieşi din amorţeală şi inerţie, ne vom trezi că am pierdut tot ce am luptat să câştigăm în 16 ani de democraţie. Cu un preşedinte căruia nu-i pasă de proprii aliaţi politici, pe care-i umileşte zilnic, cu un preşedinte atât de răzbunător încât a fost gata să lovească într-un ministru care a îndrăznit să aibă o părere diferită decât a sa, România nu va avansa niciodată. Este adevărat că a mimat foarte bine în campania electorală, dar, de atunci, ne-a arătat zilnic măsura interesului său real, manifestându-se dispreţuitor faţă de tot ce avea mai preţios România. Să ştiţi, domnule preşedinte, că nu toţi elevii vor să ajungă şefi de stat, unii dintre ei chiar îşi doresc să devină intelectuali, aşa că exemplul dumneavoastră de elev mediocru nu ne foloseşte la nimic şi vă rog să nu-l fluturaţi ca fiind o reţetă a succesului. În acest fel, daţi o palmă tuturor celor care au investit în educaţie şi s-au străduit să cunoască mai mult decât componenţa şi conducerea echipelor de fotbal sau o engleză de baltă. Nu ne vom mai întoarce în trecut doar pentru a satisface dorinţele dictatoriale ale unui fost comandant de vas, asta pentru că românii, incluzând aici şi clasa politică românească, au început să îşi dea seama de adevăratele intenţii ale celui ce, în hohote de râs, ne-a promis libertatea. |



