Parliamentary debates

Domnul Filip Georgescu:

Cine n-a auzit în această ţară de vestita Trivale, acea unică podoabă pe care natura le-a dăruit-o argeşenilor, acea inefabilă splendoare încărcată nu numai de arbori seculari, dar şi de o străveche istorie, venind din vremuri de glorie ale lui Mircea cel Bătrân, domnitorul care, după aprigele bătălii pe care le purta pentru apărarea gliei străbune, cobora văi şi urca dealuri ca să-şi regăsească liniştea sufletească în falnicii codrii din preajma ctitoriilor sale mănăstireşti - Cozia şi Cotmeana.

Ei bine, Pădurea Trivale, acest inegalabil monument al naturii, se află în pericol de moarte. Datorită jafului imens la care a fost supusă în ultimii patru ani, nu mai puţin de 400 de hectare (peste 83%) din suprafaţa Parcului Trivale, proprietate de stat şi simbol al oraşului Piteşti, s-au "volatilizat", intrând în stăpânirea unor indivizi nelegiuiţi. Şi este păcat. Mare păcat, deoarece Trivalea îşi trage numele dintr-o legendă zămislită în mijlocul acestei păduri, în desişul căreia, un lup hrăpăreţ, ca şi unii dintre semenii noştri de azi, urmărea să înfulece o căprioară şi pe cei doi iezi ai săi. De fiecare dată, însă, când se pregătea să sară asupra victimei, în faţa fiarei se deschidea o vale adâncă, plină cu apă. Trei asemenea văi s-au deschis succesiv în faţa lupului, până când sălbăticiunea a renunţat şi s-a pierdut în desişul codrilor.

Încă din vremuri îndepărtate, într-un luminiş de pădure, a apărut un han pe care domnitorul Mircea cel Bătrân l-a botezat, după o altă întâmplare de legendă, Cornul Vânătorilor, în jurul căruia au fost amenajate ulterior un salon, o grădină, un foişor şi câteva căsuţe purtând amprenta vechiului stil românesc.

Pe un deal din Trivale, în locul unui vechi schit de lemn din secolul al XVI-lea, domnitorul Matei Basarab a construit un nou lăcaş de închinăciune, pe care l-a ridicat la rangul de mănăstire, înzestrând-o cu mari averi: 16 moşii, întinse livezi şi vii, 25 de sate, mori, heleştee şi alte bunuri răspândite pe teritoriul a patru judeţe. Toate acestea au făcut să sporească mult gradul de atractivitate a Pădurii din Trivale şi să încolţească ideea transformării acesteia într-un parc orăşenesc.

Primele proiecte de sistematizare a parcului au fost elaborate de autorităţile piteştene în perioada anilor 1902-1913. Un vestit arhitect peisagist, E. Redont, a întocmit un plan de înfrumuseţare a Parcului Trivale, cumpărând din străinătate un mare număr de arbori ornamentali. Zece ani mai târziu, arhitectul bucureştean Pinard continuă lucrările de amenajare, după propriile-i planuri, creând aici un heleşteu - lac.

Primul document care atestă existenţa Parcului Trivale datează din mai 1899. Ulterior, această podoabă verde a oraşului primeşte din partea Ocolului Silvic Piteşti, cu aprobările de rigoare ale statului, încă 4,8 hectare. În 1908 alte 11,9 hectare au intrat în patrimoniul Primăriei Piteşti, în scopul lărgirii Parcului Trivale, iar în 1910, la cererea Primăriei Piteşti, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor remite autorităţilor locale 2,2 hectare din proprietatea statului pentru efectuarea unor lucrări de înfrumuseţare a parcului.

De-a lungul timpului, Primăria oraşului a cheltuit mari sume de bani pentru amenajarea Parcului Trivale, cumpărând terenuri, imobile, trasând căi moderne de acces spre grădina publică şi ridicând o serie de construcţii specifice locurilor de recreere. Astfel, în 1926 au fost amenajate un teren de fotbal, devenit în anii din urmă un frumos stadion, precum şi o grădină zoologică, a cărei construcţie s-a realizat între anii 1972-1975, care, pe lângă cele o sută de animale sălbatice aduse de pe mai toate continentele, dispune şi de o rezervaţie de zimbri.

Aşa cum aminteam, Pădurea-Parc Trivale este un loc încărcat de legende şi de istorie, în perimetrul căreia natura şi-a etalat toate superlativele peisagistice. Ea a fost lăsată de înaintaşi ca o comoară de nepreţuit urmaşilor, care, la rândul lor, au datoria sacră s-o transmită nealterată urmaşilor. Din păcate, în ultimii ani, asupra Parcului Trivale s-a abătut urgia omenească. Indivizi infectaţi până în măduva oaselor de microbul unei lăcomii sălbatice au acaparat 400 din cele 480 de hectare ale Parcului Trivale, fără niciun drept.

În faţa acestui jaf fără precedent, mă simt copleşit şi mă întreb până unde va ajunge nimicnicia omenească. Vă întreb, stimaţi colegi, ce putem face noi, parlamentarii, ca să salvăm această comoară a naţiunii de furia unor indivizi veşnic însetaţi de înavuţire? Credem că se impun soluţii juridice drastice câre să anuleze titlurile de proprietate ilegale şi să dicteze sentinţe aspre împotriva celor care au atentat la această avuţie seculară a oraşului Piteşti.