Parliamentary debates

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"Fluture-n ninsoare"

De 365 de zile de când flacăra vieţii lui Adrian Păunescu s-a stins după o imensă vâlvătaie care a fost viaţa lui, am rămas parcă mai singuri şi mai trişti, mai săraci în frumos şi mai dornici de câteva minute de normalitatea caldă a cuvintelor stăpânite cu rază de geniu de el.

Este o linişte nefirească fără el...

El a fost cel care ne-a încălzit tinereţea. Şi ne-a făcut să visăm, să cântăm, să iubim alături de Flacăra lui, să purtăm jeanşi şi să nu conteze cât de lung aveam părul.

El a visat întotdeauna ca fiu al României de dincolo şi dincoace de Prut la o ţară frumoasă, bogată, demnă, respectată şi întregită între graniţele graiului nostru mioritic, cu oameni buni, liberi, harnici şi talentaţi.

Lui, poetul şi omul care au ars deopotrivă la lumina acestei credinţe, acum, la un an de lacrimi ale sufletelor noastre, îi aduc un omagiu, prin versurile poeziei "Fluture-n ninsoare", scrisă de el în octombrie 2004, rememorând clipe ale vieţilor noastre petrecute împreună.

Fluture-n ninsoare

Un fluture cu aripi îngheţate

Se rătăcise pe pământ, în zbor,

Lumina îl chema înşelător

Şi el se bucură de libertate.

În ziua, mai cumplită decât toate,

Lumini de vară fâlfâiau pervers,

Dar frig grozav venea din Univers,

Şi el nu-nţelegea de ce se zbate.

Şi, dintr-o dată, a venit ninsoare,

Cu-n fel de dans de fulgi ce-l invita

Pe bietul fluture, cu pofta sa,

De a sfida captivităţi murdare

Şi, alb pe alb, pe fluture ningea,

De parcă, mort, el mai voia să zboare.