Tudor Mohora
Tudor Mohora

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.48/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.65 Tudor Mohora - intervenţie politică cu tema "Premierul Tăriceanu şi pensiile. Între promisiuni şi realitate";

Domnul Tudor Mohora:

Intervenţia mea de astăzi se referă la tema "Premierul Tăriceanu şi pensiile. Între promisiuni şi realităţi".

În ultima vreme, s-au accentuat protestele pensionarilor adresate Guvernului Tăriceanu, cu privire la puterea de cumpărare din ce în ce mai precară a pensiilor şi faţă de perspectivele înrăutăţirii, în continuare, a nivelului lor de trai.

Pensionarii cer în cadrul acţiunilor de pichetare a prefecturilor, a marşurilor organizate şi a mitingurilor, majorarea imediată a pensiilor cu 12,5%, reducerea TVA la 10% pentru produsele alimentare de bază şi servicii, precum şi asigurarea de fonduri băneşti unităţilor medicale pentru asistenţa medicală şi pentru medicamente compensate sau gratuite.

Confederaţiile sindicale susţin cererile formulate de asociaţiile de pensionari.

În prezent, pensionarii reprezintă un larg segment social care resimte din plin incoerenţa şi incompetenţa politicilor economice şi sociale ale Guvernului Tăriceanu.

În decembrie 2005, pensia medie reală de asigurări sociale, cu toate indexările şi recalculările efectuate, a crescut cu numai 3,8% faţă de decembrie 2004. Pensia medie nominală reprezenta în decembrie 2005 numai 25,3% faţă de câştigul salarial mediu brut pe economie şi 33,5% faţă de câştigul salarial net.

Din totalul de 4,6 milioane pensionari de asigurări sociale de stat, în decembrie 2005, două treimi, respectiv cca. 3,0 milioane pensionari, aveau o pensie medie lunară de numai 330 lei, situându-se la nivelul actual al salariului minim brut pe ţară, iar cca. 90% se găseau la sau sub nivelul minim de trai decent, ceea ce echivalează cu pragul de sărăcie.

Aceste date explică frustrările şi protestele justificate ale pensionarilor din această perioadă.

În Programul de Guvernare pe perioada 2005-2008 este prevăzut că " pensiile vor fi majorate, astfel încât până în anul 2008 pensiile să crească în termeni reali cu aproximativ 30%". Recent, premierul Tăriceanu, aflat în faţa protestelor pensionarilor şi a sindicatelor, a fost nevoit să se desprindă din noianul de probleme politice, mai mult sau mai puţin esenţiale, în care este angrenat şi să-şi reamintească cu această ocazie de unele probleme sociale, respectiv de această prevedere a Programului de Guvernare.

Pentru liniştirea pensionarilor, domnia sa a declarat că se caută soluţii pentru majorarea pensiilor de până la 301 lei lunar cu 3%, începând cu luna mai a.c. şi tot cu 3% pentru restul pensionarilor începând cu luna septembrie a.c.

Efectele aplicării unor astfel de măsuri sunt însă minore. Astfel, majorarea preconizată de 3% începând cu luna mai a.c. acţionează într-o perioadă de numai 8 luni şi numai pentru cca. 45% din totalul pensionarilor, ceea ce poate avea un efect de numai cca. 0,9% asupra creşterii pensiei medii nominale în decembrie 2006, faţă de decembrie 2005.

Creşterea preconizată de 3% pentru restul pensionarilor începând cu luna septembrie a.c. acţionează pentru o perioadă de numai 4 luni şi ar putea avea un efect la finele anului de numai 0,55 %.

În termeni reali însă, ţinând seama de inflaţie, creşterea preconizată a pensiei reale în decembrie 2006 ar reprezenta numai cca. 4,3% faţă de decembrie 2004.

Evident, după 2 ani de guvernare, o creştere reală a pensiilor de numai 4,3%, reprezintă mai puţin de 15% din obiectivul formulat în Programul de Guvernare, de aproximativ 30%, fiind de natură să contribuie la amplificarea nemulţumirilor sociale. Situaţia la care s-a ajuns exprimă nu numai ignorarea problemelor sociale ci şi o lipsă de respect faţă de realizarea unui obiectiv important din Programul de Guvernare.

4. Totodată, oficialităţi guvernamentale, prin diverse declaraţii în mass-media, contribuie la amplificarea confuziei privind creşterea pensiilor. Astfel, ministrul muncii şi solidarităţii sociale a declarat recent, la un post TV, că în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 pensiile au fost majorate cam tot atât cât a fost majorarea realizată în perioada 2001 - 2004 de guvernarea PSD. Aici se face o confuzie, voită sau nevoită, între noţiunea de pensie nominală şi pensie reală.

În perioada 2001 - 2004 pensia reală a crescut cu 22,3%, iar în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 pensia nominală a crescut cu 20,0%, ceea ce reprezintă o mare diferenţă şi provoacă confuzii, întrucât datorită inflaţiei creşterea reală a fost numai de 9,1%, care în continuare se va diminua pe măsura creşterii inflaţiei, până la finele anului.

5. Guvernul Tăriceanu are datoria să examineze cu seriozitate situaţia gravă în care se află pensionarii şi să renunţe la soluţii de aruncare a prafului în ochii acestora. Pensionarii au nevoie acum de o ameliorare reală a nivelului lor precar de trai şi nu de promisiuni exprimate într-o formă ambiguă, care la o simplă analiză evidenţiază efectele lor minore. De asemenea, ei au nevoie de respect şi nu de dezinformări metodologice, cum ar fi folosirea incorectă a noţiunii de pensie nominală sau de pensie reală.

Totodată, ar fi necesar ca Premierul Tăriceanu să prezinte în Camera Deputaţilor măsurile concrete şi operative ale Guvernului pentru realizarea obiectivului de 30% creştere în termeni reali a pensiilor în anul 2008 faţă de decembrie 2004.