Mircia Giurgiu
Mircia Giurgiu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.147/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.65 Mircia Giurgiu - declaraţie politică intitulată "Când lichidăm şi ultimul procesator de carne şi lapte?";

 

Domnul Mircia Giurgiu:

"Când lichidăm şi ultimul procesator de carne şi lapte?

În virtutea aderării României la structurile europene, Uniunea a pus la dispoziţie posibilitatea accesării fondurilor SAPARD, o modalitate eficientă de a ajuta pe cei care doresc să dezvolte o afacere în mediul rural. Astfel, au apărut unităţi de procesare a laptelui, cărnii, precum şi societăţi care activează în domeniul turismului rural şi al agro-turismului.

Pentru accesarea fondurilor SAPARD au fost puse o serie de condiţii, care, în momentul deblocării banilor, au fost îndeplinite. Condiţiile impuse sunt în concordanţă cu normele româneşti şi cele europene în domniul de activitate specific, iar acolo unde mai trebuie lucrat, se derulează procese de modernizare şi de reutilare.

În România există peste 20 de unităţi de procesare a laptelui şi cam tot atâtea de procesare a cărnii, care au accesat fondurile SAPARD, iar programul se finalizează în iunie 2007. În ciuda acestor evidenţe, multe unităţi au fost închise sau sunt în curs de a fi închise de autorităţile române, motiv pentru care nu se pot finaliza proiectele pentru care au primit finanţarea europeană. În aceste condiţii, unităţile procesatoare îşi pierd furnizorii de materii prime, dar şi beneficiarii.

În acest moment, trebuie să ne punem întrebarea dacă ne putem permite să pierdem ultimele fonduri europene nerambursabile de tip SAPARD? Cred că suntem prea săraci pentru a face acest lucru. Mai mult decât atât, trebuie să ne gândim cum să sprijinim investitorii locali, care înseamnă locuri de muncă şi dezvoltare economică, nu cum să îi desfiinţăm.