Parliamentary debates

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

Tema: "Avem nevoie de siguranţă naţională, nu de Securitate!"

În urmă cu nu foarte mult timp, vă supunem atenţiei o declaraţie politică având tema: Cine conduce, de fapt, România ?, o întrebare retorică, al cărei răspuns devine din ce în ce mai evident: serviciile secrete.

Nu este rău că acestea există! Avem nevoie de siguranţă naţională! Dar, de aici şi până la mascarada iepurelui scos din joben în locul şi la momentul potrivit sub forma unui dosar sau, mai nou, a unui "nevinovat" articol de ziar este o mare diferenţă!

Românii se temeau, înainte de 1989, de braţul nevăzut al Securităţii, de ochii albaştri ai vecinului de apartament, de urechile ascuţite ale colegului de serviciu, de mâna iubitei, care între două scrisori de dragoste ar fi putut scrie şi o notă informativă, de gura prietenului, care ar fi putut şopti, "sus", fleacuri care să te trimită pe tine, cel pârât, undeva foarte jos, în beciurile Securităţii.

De ce au parte românii, azi, la început de mileniu III şi cu două luni înainte de a deveni cetăţeni europeni cu acte în regulă?

De acelaşi trecut cu ochi albaştri, mai diabolic şi mai subtil ca odinioară, mai versat în ţesut iţe şi distrus destine... la comandă.

Nu vreau să mă erijez în avocat al domnului Varujan Vosganian şi, cu atât mai puţin, în avocat al domnului Voiculescu... Dar dumneavoastră nu vi se pare ciudat că, în primul caz, faţa văzută şi plătită din banul public a serviciilor secrete a tăcut, "eficient", întârziind infirmarea unor zvonuri abjecte, iar în celălalt a vorbit, "eficient", exact în momentul decisiv al numirii în funcţie?

Vi se pare normal ca aceste instituţii să fie dirijate sau... să influenţeze ele însele deciziile politice majore, afectând astfel inclusiv imaginea României?

Acesta să fie rostul serviciilor secrete într-o societate pentru a cărei democraţie au murit atâţia oameni nevinovaţi?