Parliamentary debates

Domnul Constantin Tămagă:

Se împlinesc, în aceste zile de început ale lunii martie, 115 ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu, eminentă personalitate a vieţii noastre politice interbelice, care după marele său înaintaş, Mihail Kogălniceanu, a reprezentat una dintre cele mai sonore şi mai autorizate voci ale diplomaţiei româneşti. După studii strălucite la Paris, a fost profesor de drept civil la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, vocaţia sa în acest domeniu concretizându-se în memorabile prelegeri, audiate nu numai de studenţi, precum şi în înaltele titluri de membru al Academiei Române, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena şi Bratislava şi de preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale.

Datorită remarcabilei sale capacităţi intelectuale, politice şi diplomatice, Nicolae Titulescu a fost ministru de finanţe în 1917 şi în perioada 1920-1921, delegat la Conferinţa de Pace de la Paris, unde, alături de Ionel I.C. Brătianu, s-a dovedit un aprig apărător al intereselor ţării noastre. A fost, de asemenea, ministru plenipotenţiar la Londra (1927-1928 şi 1932-1936) şi delegat permanent, vreme de 16 ani (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor Unite şi preşedinte al acestui for internaţional în 1930 şi 1931, singurul care a deţinut această funcţie în două rânduri.

Diplomaţia europeană era fascinată de marele său talent oratoric, de autoritatea sa morală şi de prestanţa sa. Aşa cum îl caracterizau colegii săi occidentali, Titulescu se impunea prin uriaşa putere de muncă, prin memoria extraordinară, luciditatea şi realismul gândirii sale diplomatice. Considerând depăşită vechea diplomaţie de cancelarie, Titulescu s-a ilustrat ca un protagonist al "diplomaţiei în mişcare". Reputaţia sa de statornic apărător al păcii trecuse demult de fruntariile ţării. În concepţia sa, "dinamica păcii" se definea ca un progres continuu în viaţa internaţională, pe etape, de la naţional, prin regional, la universal. Nicolae Titulescu a pledat cu o vigoare inegalabilă pentru suveranitatea tuturor statelor, pentru securitate colectivă şi prevenirea agresiunii, afirmând că o colaborare reală şi benefică nu este posibilă decât între ţări egale în drepturi. În acelaşi timp, marele diplomat a luptat energic pentru a statua în viaţa internaţională acel înţelept dicton potrivit căruia, în relaţiile dintre ţările lumii trebuie să primeze forţa dreptului şi nu dreptul forţei.

Diplomat patriot, Titulescu şi-a consacrat întreaga activitate problemelor fundamentale ale politicii externe româneşti. Intuind în mod real pericolul pe care-l reprezenta instaurarea hitlerismului în Germania, Titulescu a semnat la Londra (1933), în numele Guvernului României, Convenţia de definire a agresorului şi a depus eforturi remarcabile pentru încheierea Micii Inţelegeri (România, Iugoslavia, Cehoslovacia - 1933) şi a Inţelegerii Balcanice (1934), pacte regionale în care ţara noastră s-a implicat cu toată responsabilitatea.

În acelaşi timp, Titulescu a acţionat pe linia promovării unor relaţii de bună vecinătate între România şi URSS şi stabilirii de legături diplomatice între cele două state. Nemulţumite de politica externă promovată de Titulescu, cercurile reacţionare interne şi externe l-au determinat pe Carol al II-lea să-l înlăture pe marele diplomat din guvern şi din viaţa politică. Destinul a făcut ca tot în luna martie (1941) să se stingă din viaţă, departe de ţară.

Evocând în Parlament un asemenea om politic, de dimensiuni europene, nu putem să nu recunoaştem câtă nevoie am fi avut astăzi de un Nicolae Titulescu în fruntea diplomaţiei noastre atât de defetiste şi de umile, de o asemenea personalitate ce şi-a slujit neamul cu energie clocotitoare, cu nestăvilită credinţă şi al cărui crez a fost acela de a face ca România să fie privită cu respect pe toate meridianele lumii, ca glasul ei să se regăsească distinct şi demn în marea aulă universală.

Vă mulţumesc pentru atenţie.