Parliamentary debates

Domnul Viorel Cărare:

"Bani pentru biserici"

Vin dintr-o zonă care are că emblema sărăcia, aşa de tare lipită, precum Turnul Eiffel de Paris. Când se aude de Valea Plângerii din judeţul Vaslui, toţi dau să fugă. În afară de povârnişuri defrişate împotriva naturii, pentru că tractoarele să se dea peste cap dacă îndrăznesc să are, mai are o salbă de iazuri ce ar putea fi minunate, singura mănăstire în stil gotic din Moldova, şi care este izvorul uneia din legendele lui Cuza, şi mulţi oameni obişnuiţi, care în timpul săptămânii cheltuie la crâşmă ajutorul social şi duminica se duc la biserică.

Am auzit ieri la radio un comentariu răutăcios, cum altfel, la adresa noastră, precum că unica noastră preocupare este să dăm bani la biserici. Redactorul nu preciza contextul, căci se dezbătea capitolul Ministerului Culturii şi Cultelor, dar acesta nu este un lucru nou.

Ce m-a determinat să iau poziţie, nu faţă de reporter, ci aici, în faţa dumneavoastră, obosit de curgerea nesfârşită de amendamente, este faptul că se remarcă la mulţi dintre noi o reîntoarcere spre valorile tradiţionale româneşti.

Da, noi, românii, suntem oameni cu frica lui Dumnezeu şi nu înţeleg de ce trebuie să ne ruşinăm cu asta. Este o valoare morală care ne-a făcut să trecem mai ales peste momentele grele. Şi acum, mai mult ca oricând, oamenii îşi vor căuta sprijin, alinare în biserică.

Dacă în multe localităţi există biserici care se dărâmă, cum este cea din Puieşti, din Colegiul Bârlad-Zorleni, pe care îl reprezint, cum să nu susţin ca aceasta să fie reparată?

Susţin acest lucru pentru că am siguranţa că părintele de acolo va lucra mai mult cu oamenii din sat, care vor câştiga o pâine, şi mai ştiu că ei se vor uni şi vor termina lucrarea din puţinul lor, dacă vor primi un imbold.

Este acolo un bătrân înalt şi uscat, pe care sătenii îl consideră ca un tată spiritual al comunităţii, şi care este garanţia cea mai bună că banii vor fi cheltuiţi cu multă chibzuinţă.

În aceste momente, la asta mă gândesc: banii sunt puţini şi trebuie cheltuiţi cu chibzuinţă. Trebuie să ajutăm comunităţile să se solidarizeze, să se întoarcă la ceea ce noi am avut de preţ înainte de a ne invada filmele americane şi guma de mestecat, care ţi se lipeşte de pantofi şi în Palatul Parlamentului.

Am avut bun simţ, am golit coşarul de porumb numai când am cules porumbul nou şi n-am lăsat câmpurile părăginite, copiii părăsiţi şi hoţii nepedepsiţi.

Avem nevoie acum să dăm un mesaj de încredere şi de smerenie, avem nevoie de solidaritate, şi cred că trebuie să facem un demers sistematic în acest sens. Televiziunea publică, învăţământul şi Biserica sunt canale care trebuie să propage în aceste momente mesaje care să combată instaurarea unei stări negative.

Să fim precauţi, dar nu fatalişti. Vom depăşi acest an greu, şi fac apel mai ales la Opoziţie, să mai lase demagogia politică şi să facem paradă de ce avem mai bun în noi. Fiecare, cât are, că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!