Vasile Filip Soporan
Vasile Filip Soporan

Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.37/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.65 Vasile Filip Soporan - declaraţie politică: "Ce alegem pentru România? O analiză serioasă sau superficialitate şi risipă";

 

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Ce alegem pentru România? O analiză serioasă sau superficialitate şi risipă".

Este uşor sau poate prea uşor să stabileşti cu argumentele reale ale economiei globalizate că starea spre care ne îndreptăm are o singură cauză: criza financiară şi economică mondială, iar dezvoltarea noastră specifică ultimelor două decenii nu are nicio influenţă.

Analizând cu obiectivitate şi fără patimă raportul între dezvoltarea speculativă şi cea durabilă, constatăm că ponderea exagerată a dezvoltării speculative şi generarea unui consum bazat pe împrumut şi făcut în baza muncii zilei de mâine, care din păcate devine nesigură, a generat situaţia actuală în care producţia industrială a lunii ianuarie 2009 a fost cu 12,1% mai mică decât cea a lunii ianuarie 2008, iar creşterea şomajului majorează spectrul turbulenţelor sociale, riscurile cele mai mari dintre statele care au aderat la UE în 2004 şi 2007 fiind pentru Estonia, Letonia şi România, în această ordine.

Conform unui studiu al Institutului german ZEW şi Erste Group Bank, ne poziţionează în grupul statelor care au fost lovite dur de criza economică, şomajul este în urcare în multe din aceste ţări, iar multe vor înregistra o diminuare, în unele cazuri severă, a p.i.b. pe locuitor în acest an.

Una din agenţiile de evaluare financiară arată că se aşteaptă ca economia României să se contracte în 2009, având în vedere încetinirea exporturilor şi reducerea fluxurilor străine de capital, considerându-se că asocierea celor doi factori va forţa o reducere a deficitului de cont curent, ceea ce va duce la creşterea şomajului şi scăderea veniturilor bugetare.

Marile firme care acţionează pe piaţa românească afirmă că au anticipat o creştere a costului capitalului, dar nu şi gradul la care s-a ajuns. De asemenea, au anticipat devalorizarea leului, dar nu la acest nivel.

În acelaşi timp, firme de prestigiu, eficiente şi atractive, recunosc că, dacă criza financiară le-ar fi prins la nivelul actual acum patru ani, acestea nu ar fi supravieţuit.

În această situaţie, apare oportună discuţia asupra celui mai mare împrumut pe care-l angajează România în istoria sa. Situaţia dramatică în care ne găsim şi perspectiva alegerilor europarlamentare trebuie să determine o analiză responsabilă asupra situaţiei în care ne găsim. Nu se face acest lucru şi dorinţa de prezentare a unei strategii este blocată de interpretarea situaţiilor din perspectiva tăvălugului reprezentat de o forţă politică împotriva altei forţe politice.

Din acest motiv fac apel la formaţiunile politice şi chiar la colegii din PSD să realizeze analize serioase la nivelul judeţelor, regiunilor, în context european şi să se stabilească starea prezentă la noi pentru a o compara cu responsabilitate cu situaţia nivelului mediu european.

Din această comparaţie se poate stabili, prin proiectare bugetară multianuală şi prin utilizarea teoriei opţiunii publice, care sunt obiectivele concrete, mediul necesar realizării acestora, necesarul financiar, sursele care pot fi disponibilizate, beneficiarul acestora, modul în care sunt gestionate şi utilizate, raportul între România activă şi România inactivă şi rezultatul, în aşa fel încât dezvoltarea şi modernizarea să fie durabile şi să nu reprezinte etapele unei interminabile tranziţii.

Fără rezolvarea acestor probleme la nivel regional şi naţional, fără o strategie clară, consider că speranţele legate de efectele pozitive ale împrumutului de la FMI vor fi deşarte.

În situaţia în care unii au făcut averi din autostrăzi şi drumuri-expres care nu s-au realizat, consider că România contemporană este România izolată, este România neperformantă, este România condiţionată, este România amăgită, este România absurdului, este România extremelor, este România contrastelor, este România ameninţată, este România şantajată, este România celor uitaţi de aici şi de peste hotare, este România certurilor permanente, este România împărţită între cei mulţi şi nemulţumiţi şi cei puţini, la care mulţumirea se măsoară în mărimea banilor, este România olimpicilor care fac performanţe deosebite, este România în care a început să se construiască, este România în care au început să se preţuiască invenţiile, este România... Oare aşa să fie?

În acest moment se cere luciditate, profesionalism, concreteţe şi patriotism, în aşa fel încât rezolvările să nu depăşească în timp durata mai multor generaţii, iar efectele să fie deasupra mediilor europene.

Consider că există soluţii. Afirm cu optimism acest lucru, apreciind în mod deosebit analiza făcută pentru agricultură de ambasadorul Olandei la Bucureşti, Excelenţa Sa Jaap Werner.

Prezentând desfăşurarea acestui proces, început în Olanda acum 40 de ani, solicit ministrului agriculturii şi dezvoltării durabile gândire şi acţiune la următoarele aprecieri:

  • Investiţiile în agricultură, fie ele locale sau străine, sunt esenţiale în momentul în care Guvernul intenţionează să dezvolte acest sector la potenţialul lui maxim, care este impresionant, dar foarte puţin exploatat. Principala problemă a sectorului agricol român este lipsa de organizare şi numărul ridicat de mici fermieri. Guvernul trebuie să încurajeze domeniul legislativ şi să-şi dea seama că numai sprijinirea micilor producători agricoli nu ajută la dezvoltarea agriculturii.
  • Guvernul trebuie să încurajeze dezvoltarea unor activităţi alternative faţă de agricultură şi diversificarea surselor de venit din mediul rural. Fondurile UE sunt deja disponibile pentru astfel de proiecte.
  • Numărul ridicat de fonduri UE destinate agriculturii ar trebui să fie un stimul important de a investi în agricultură. Anul trecut, din totalul de 1,4 miliarde de euro puse la dispoziţie de UE, agricultorii români au atras doar 5% în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Guvernul trebuie să fie sigur că instituţiile care administrează fondurile UE sunt operaţionale, de încredere şi că procedurile de aplicare sunt clare şi eficiente. Potenţialii investitori îşi pierd apetitul destul de repede, dacă se confruntă cu proceduri complicate, îndelungate, care implică tone de hârtii.

Înaintea bătăliilor electorale, marea majoritate a cetăţenilor pe care-i reprezint aşteaptă o altă abordare din partea Executivului, pentru a rezolva sau a începe rezolvarea problemelor de fond cu care România se confruntă.