Parliamentary debates

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Declaraţie politică referitoare la taxa auto.

De la 1 ianuarie 2007 şi până acum, taxa auto a cunoscut nu mai puţin de şapte variante. Dacă statul dă dovadă de inventivitate atunci când vrea să-i jumulească pe cetăţeni, măcar s-o facă într-un mod cât mai corect şi pentru binele public.

Taxa auto, rebotezată taxă pe poluare, a fost instituită în esenţă ca fiecare contribuabil să plătească pentru poluarea produsă de maşina sa.

Logic, fiecare ar trebui să scoată din buzunar o sumă direct proporţională cu poluarea pe care o produce maşina sa.

Deci, dacă suntem de acord că acesta trebuie să fie principiul care să stea la baza taxei auto, atunci suntem nevoiţi să admitem că taxa pe poluare nu trebuie să aibă legătură cu mărimea motorului. O maşină care circulă rar, chiar dacă are o capacitate mare a motorului, poate polua mult mai puţin faţă de o maşină cu un motor mic, dar care zilnic parcurge zeci sau chiar sute de kilometri. Capacitatea motorului poate fi oricât de mare. Este simplu: dacă nu circuli, atunci maşina nu poluează.

Actuală formă a taxei pe poluare permite paradoxul ca, pentru automobilele de 2-3 ani vechime, să se plătească mult mai mult decât pentru cele cu motor de aceiaşi capacitate cilindrică, dar cu 10-12 ani vechime. Nimeni nu poate estima exact câţi km sau câţi ani va circula o maşină, şi totuşi, nu se prevede restituirea taxei de poluare pentru un autoturism distrus complet într-un eveniment rutier (care, evident, nu mai poate polua). Actualul text de lege permite chiar cumpărarea cu doar câteva sute de euro a unor epave din afară şi introducerea lor în programul "rabla". Cu alte cuvinte, statul poate ajunge în situaţia de a-i finanţa pe cei care scapă occidentul de rable ca să le aducă în România, unde pot primi câte o mie de euro de maşină.

O taxă auto mare pentru un autoturism nou, justificată prin poluare, este bizară şi contraproductivă. Aşa, numai înnoirea parcului auto nu se stimulează... Dacă tot se doreşte o taxă direct proporţională cu poluarea, cea mai potrivită soluţie este ca aceasta să se regăsească la pompele de alimentare. Taxa pe poluare ar trebui să aibă o anumită pondere - desigur, stabilită de specialişti - din preţul fiecărui litru de combustibil. Fiecare ar plăti direct proporţional cu poluarea produsă, cetăţenii nu ar mai fi plimbaţi pe la ghişee şi nu vor mai fi nevoiţi să scoată deodată sume mari din buzunar.

Păstrarea taxei pe poluare în forma actuală arată lipsă de profesionalism din partea iniţiatorului, dar şi o totală lipsă de respect faţă de contribuabil.