Parliamentary debates

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Învăţăminte din istorie şi bătălia de astăzi"

Peste câteva zile, mai exact în 16 iulie 2011, se vor împlini 90 de ani de când în zona Arieşului, la Câmpia Turzii, pe atunci Ghiriş-Arieş, a început fabricaţia produselor metalurgice la nivelul calităţii şi al unor procedee tehnologice compatibile cu cele din Europa occidentală.

Astăzi, la nivelul percepţiei populaţiei, singura criză este doar cea politică, iar temele de dezbatere majore vizează doar regionalizarea, privită mai mult din punctul de vedere al implicaţiilor de coagulare etnică şi mai puţin din punctul de vedere al mecanismelor dezvoltării. În acelaşi timp, temele economice sunt abordate politicianist, fără o înţelegere pragmatică a pieţei şi capitalului.

În acest cadru, consider că la înverşunarea şi lipsa de perspectivă care domină discursul politic ar fi interesant - cel puţin pentru cei la care negura se aşază peste tot -, să parcurgă o parte din învăţămintele cu care am rămas în urma parcurgerii creării şi dezvoltării societăţii "Industria Sârmei". Parcursul ei a început în 1919, într-o Europă ieşită din război, iar aşezarea europeană de după război se făcea foarte greu; negocierile consolidării lucrurilor mergeau anevoios, statele erau blocate, în principal, pentru faptul că la nivel economic nu funcţiona nicio colaborare (cea veche nu mai avea suportul desfăşurării, iar cea nouă nu avea vlaga de a fi structurată şi aşezată la nivelul noilor graniţe).

În această atmosferă, a incertitudinilor şi a certitudinilor aduse în acelaşi spaţiu, un tânăr evreu slovac prezintă mediului economic clujean, dominat de un vizionar de marcă, bancherul Ionel Comşa, proiectul producerii cuielor şi sârmei în zona Transilvaniei. Reacţia băncilor a fost excepţională, se creează societatea "Industria Sârmei", se stabileşte sediul social în Cluj, pe o stradă care în 1936 se numea Iuliu Maniu, se stabileşte terenul construcţiei uzinelor, se achiziţionează tehnologiile, utilajele şi instalaţiile, se realizează construcţiile şi infrastructura industrială, sunt angajaţi un număr de aproape 100 de meseriaşi şi specialişti din Germania, Austria, Cehoslovacia şi Polonia, şi pentru început, peste 800 de români, necesar materializării ideii de producere industrială a produselor metalurgice.

Primul director al Uzinelor de la Câmpia Turzii a fost, pentru o perioadă de 10 ani (1920-1930), inginerul german Friedrich Trappiel. Ionel Floaşiu, primul inginer român din societate, bursier al Mitropoliei Ortodoxe de la Sibiu la Politehnica de la Budapesta şi Praga, l-a urmat ca director pentru perioada 1930-1945.

De-a lungul timpului, societatea şi-a amplificat activităţile, produsele devenind din ce în ce mai complexe, iar procesele tehnologice se desfăşurau într-un sistem integrat, de la elaborarea oţelului până la obţinerea produselor speciale. Ramificaţiile societăţii s-au dezvoltat în perioada 1920-1936 şi au cuprins Cernăuţiul (Prutul SA), Brăila ("Industria Sârmei" din Brăila), Braşovul ("Ancora Română" SA), Bucureştiul (Calea Victoriei, nr. 36) şi alte centre de prezentare, de distribuţie şi de desfacere.

Tot în acea perioadă, au constituit cartelul "Filiera", unde deţineau o poziţie dominantă de 30%, şi au participat la Cartelul Fierului din Europa Centrală.

Mă opresc aici cu acest început de istorie şi vă voi prezenta câteva lucruri pe care le-am învăţat din parcursul acestei poveşti reale (şi sper să rămână realitate în continuare). Iată câteva dintre ele:

1. Situaţia dificilă de moment poate fi o oportunitate. Gândirea antreprenorială a făuritorilor societăţii "Industria Sârmei" ne arată faptul că situaţia iniţială dificilă (anii 1919-1924), la nivel general, poate fi o oportunitate. Ideea se fundamentează pe flerul şi capacitatea antreprenorului de a vedea altceva decât suferinţă, nelinişte şi confruntare. A văzut stabilitatea fostei zone periferice, stabilitate bazată pe dorinţa de a ajunge la performanţa apuseană, faptul că piaţa zonei a fost pregătită pentru producţia pe care o propunea, prin faptul că produsele erau prezente, cunoscute şi foarte apreciate în zonă.

2. Elitele antreprenoriale şi tehnologice europene au lucrat pentru capitalul românesc. Elitele antreprenoriale şi tehnologice europene, reprezentate de un evreu slovac şi un german, au lucrat pentru capitalul românesc şi pentru dezvoltarea României. Este vorba de Izso Diamant şi Friedric Trappiel, care s-au alăturat elitelor şi specialiştilor români, printre care amintesc doar pe Ionel Comşa şi Ionel Floaşiu. Ar fi foarte bine dacă acest lucru s-ar întâmpla cu intensitate şi astăzi, în 2011.

Din această prezentare rezultă o lecţie, aceea că la nivelul antreprenoriatului adevărat, la nivelul unei comunităţi adevărate, există competiţie şi nu există bariere, izolare, ci drumuri şi căi de comunicare capabile să mobilizeze zonele adiacente.

3. Mobilizarea capitalului românesc. Mobilizarea capitalului românesc s-a făcut într-o manieră inteligentă, prin intermediul unui bancher excepţional al perioadei interbelice clujene, Ionel Comşa, şi al unei bănci emblemă pentru Clujul anilor '20 şi '30, este vorba de Banca Comercială pentru Comerţ şi Industrie SA Cluj. Poate niciodată în istoria Clujului, sistemul bancar nu a avut o influenţă mai mare şi nu a avut un vizionar de calibrul lui Ionel Comşa. Lecţia predată ne arată că întotdeauna pentru dezvoltarea unei comunităţi este nevoie de un vizionar, de o comunitate capabilă să înţeleagă sensul evoluţiilor şi de o forţă capabilă de a pune sinergetic, într-un întreg, acţiunile tuturor celor implicaţi.

4. Comunităţile au fost împreună, şi nu doar alături. Diferenţele etnice şi culturale nu au constituit o barieră în cadrul construcţiei economice, poate pentru prima dată în istoria Clujului comunităţile au fost împreună şi nu au acţionat doar alături. Se demonstrează că în comunităţile multietnice, alături de o confruntare directă sau indirectă, etniile pot să influenţeze competiţia, performanţa şi dezvoltarea comunităţii. Poate astăzi, mai mult decât ieri, avem nevoie de conlucrare mult mai mult decât de alăturare sau confruntare.

5. Dezvoltarea în varianta "Porţilor deschise". "Industria Sârmei", prin evoluţia pe care a avut-o, dovedeşte faptul că varianta "porţilor deschise" este varianta care a adus dezvoltarea în zonă. Ea a fost aplicată cu inteligenţă în deschiderea porţilor pentru tehnologiile occidentale, pentru mentalitatea organizării şi rezolvării problemelor sociale, pentru inovare şi pentru aplicarea acestora în cadrul activităţilor productive. A mai însemnat deschiderea pentru specialiştii occidentali, în special din Germania şi Austria, care în număr de 100 s-au aşezat în zonă pentru punerea la punct a proceselor tehnologice.

Această perioadă a deschiderii este demonstrată de multitudinea vizitelor de documentare la principalele evenimente şi societăţi comerciale ale domeniului. Astfel, în intervalul a doi ani, 1937-1938, specialiştii societăţii au participat sau au vizitat următoarele obiective: Institut fur Metallkunde din Berlin - Charlottenburg (dr. ing. Victor Ungureanu în martie 1937); Expoziţia Imperiului Britanic din Glasgow (ing. Radu Comşa în 1937); Expoziţia Schaffendes Volk din Dusseldorf (ing. Constantin Voinescu în 1937); Expoziţia din Paris "Expoziţia de Artă şi Tehnică în Viaţa Modernă" (ing. Antoniu Văcăroiu în 1937); Institutul de Sudură Autogenă din Paris (ing. Ilie Vasiliev în 1937); Firma Carl Zeiss din Jena (ing. Ioan Andrea în 1937); Imperial Chemical Industries Limited din Manchester (ing. V. Diamant în 1938); Târgul de Mostre din Leipzig (ing. Ganea Macedan în 1938); Firma "Langbein Phanhauser" din Germania (ing. Marius Popovici în 1938); Technische Hochschule Berlin (ing. Ioan Vălean în 1938) şi Firma Agil Berlin şi A. Arc. Limited London (asistent tehnic Ioan Baciu în 1938).

Care firmă de astăzi, din domeniul unei producţii identitare cu capital românesc, are o dinamică de comunicare profesională şi ştiinţifică atât de intensă ca "Industria Sârmei" în perioada interbelică?

6. Integrarea în spaţiul economic european. Schimburile comerciale demonstrate de "Industria Sârmei" în perioada interbelică demonstrează faptul că firma era integrată economic în spaţiul european. Semnificativ pentru demonstrarea acestui lucru este importul de 24.196 tone de ţagle şi patine făcut în 1939. Astfel, furnizorii au avut următoarea distribuţie: Cehoslovacia - 8,5%, Polonia - 10,4%, Belgia - 18,6%, Austria - 1,2%, Ungaria - 12,8% şi Germania - 48,4%.

Putem astăzi să spunem că Occidentul este furnizor de materii prime pentru industria românească, pentru a fi înnobilate la nivelul plusvalorii în România.

7. Nivelul calitativ al produselor Occidentului. Preocupările pentru atingerea nivelului calitativ al produselor occidentului a fost o constantă a perioadei interbelice la nivelul societăţii "Industria Sârmei".

Consider că astăzi, din păcate, se afirmă din ce în ce mai rar: "Produsele uzinelor noastre sunt la acelaşi nivel cu produsele cele mai renumite din străinătate, datorită grijii deosebite şi controlului permanent ce-l avem în tot timpul fabricării". Aceasta ne confirmă şi clienţii care lucrează aproape exclusiv cu produsele noastre. Câte pieţe ne-ar fi aparţinut astăzi dacă am fi dezvoltat o asemenea mentalitate?

8. Misiunea unei industrii şi devenirea naţională. Misiunea unei industrii este privită şi din perspectiva devenirii naţionale. Cine mai afirmă astăzi la nivelul mediului economic că "O industrie mare ca a noastră nu are numai o misiune strict comercială şi tehnică, ci are şi o misiune culturală şi naţională. Grija ei nu se extinde însă numai asupra activităţii propriu-zise din uzine, ci ea se îngrijeşte şi de viaţa socială şi culturală a lor afară din fabrică"? Nu cred că astăzi există la nivelul mediului economic o asemenea formulare. Dacă ar fi existat o asemenea exprimare consider că nu ar fi existat căderile la nivelul societăţilor comerciale, poate unice la nivelul spaţiului european şi la nivelul întregii istorii a României. Astăzi, putem să generăm, în condiţiile economiei de piaţă şi ale globalizării, o asemenea formulare, cu atât mai mult cu cât în bătălia europeană este necesară o asemenea abordare, abordare care să conducă la dezvoltare durabilă şi afirmare în spaţiul european.

9. Socialul este penumbră a economicului. Pentru managementul interbelic al societăţii "Industria Sârmei" socialul este penumbra cea mai importantă a economicului. Altfel spus, elita societăţii a înţeles că economia interacţionează cu problematica socială. Abordările interbelice de la "Industria Sârmei" demonstrează faptul că rezolvarea problemelor sociale a avut postamentul creşterii şi consolidării economice în spaţiul european. Preocuparea pentru condiţiile locului de muncă, pentru munca bine plătită, evidente şi active în anii ’20 şi ’30, sunt astăzi din ce în ce mai rare. Consider, având în vedere situaţia în care ne găsim, că acestea pot redeveni o prioritate a momentului şi a zilelor care urmează.

10. Unificarea economică a României. Barierele existente la nivelul provinciilor unificate în 1918, cu toate mentalităţile, prejudecăţile, obiceiurile şi credinţele specifice fiecărei regiuni, au fost rezolvate nu numai prin unificarea monetară, noua Constituţie, unificarea administrativă, ci poate, în primul rând, pe durată lungă, prin unificarea economică. "Industria Sârmei" este un exemplu bun în acest sens sau poate pentru unii o excepţie, "reuşind prin calitatea produselor să prindă rădăcini în provinciile cele mai îndepărtate, creând legături plăcute şi durabile, atât cu fabricile de cuie, cât şi cu marii comercianţi de fier".

M-ar bucura faptul dacă astăzi am avea o gândire şi o strategie naţională care, pe lângă integrarea europeană şi participarea la procesele globale, ar putea genera, pe principiile economiei de piaţă, o economie de valorificare a resurselor naturale şi umane cu valenţe de manifestare regională într-o economie unificată şi stimulată în manifestările ei de o infrastructură modernă şi eficientă.

Făuritorii societăţii "Industria Sârmei" au văzut esenţa dezvoltării, funcţionarea şi existenţa pieţei într-o Românie întregită şi nu au acţionat numai la nivelul "aprecierilor" pentru regăţeni, bănăţeni, ardeleni, moldoveni, bucovineni, ci au ctitorit fundamental în Cernăuţi, Galaţi, Brăila, Braşov, cu unităţi productive, şi aproape în toate regiunile, cu unităţi şi ramificaţii de desfacere.

11. Mobilizarea de criză. Perioadele de criză trebuie privite ca o oportunitate din perspectiva ieşirii din criză pentru o piaţă reînnoită parţial sau total. Astfel, "Industria Sârmei" a mărit în timpul crizei capitalul ei propriu de la 124,3 milioane lei în 1929 la 146,7 milioane lei în 1933, adică cu aproape 20%77. În acel interval s-a construit un cuptor pentru producerea oţelului electric, s-a înfiinţat trăgătoria de oţel tare şi s-a asimilat fabricaţia cuielor albastre şi spintecate, conform raportului consiliului de administraţie a societăţii pe anul 1930. În acelaşi raport se arată că "Banca Naţională ne-a dat cel mai efectiv sprijin, sporindu-ne reescontul de la 12 milioane la 25 milioane, precum şi Banca Centrală pentru Industrie şi Comerţ". Sprijinul acestor instituţii a fost esenţial pentru întărirea poziţiei de piaţă, producţiei şi profitului. Conform acestor măsuri şi a conjuncturilor excepţionale, profitul net realizat de societate a avut următoarea dinamică: în 1934 de 6,5 milioane lei, 34,8 milioane de lei în 1940, pentru ca în 1942 să atingă suma de 58,9 milioane lei.

Cifrele sunt edificatoare, evoluţia postcriză, fundamentată în perioada crizei, a fost exprimată printr-o creştere de aproape nouă ori.

Care ar fi fost evoluţia societăţii, a societăţilor metalurgice, a societăţilor industriale dacă ar fi existat o asemenea abordare în zilele de astăzi? Probabil sau în mod precis nu am fi asistat la o scădere atât de bruscă a producţiei industriale, ci la o aşezare a capacităţilor productive cu adevărat în competitivitatea şi eficienţa specifică Uniunii Europene. Iarăşi, poate, nu am fi declarat cu emfază şi cu lipsă de responsabilitate că "industria românească este un morman de fiare vechi", ca o uşurare pentru a nu gândi soluţiile pe care economia le-ar fi cerut într-un context nou.

12. Bogăţia şi dezvoltarea comunităţii. Bogăţia la nivelul societăţii a dat noi valenţe dezvoltării comunităţii. Bogăţia corect distribuită (este adevărat) creează efecte asupra comunităţii şi asupra cetăţenilor. Alături de metalurgişti şi prestatorii de servicii industriale, în zona Câmpia Turzii au prosperat sau cel puţin au dus o viaţă mai bună agricultorii, comercianţii şi prestatorii altor activităţi care se desfăşurau în zonă. Modul în care era organizată comunitatea industrială, colonia muncitorilor, colonia maiştrilor, colonia funcţionarilor, a generat o vizualizare a relaţiei existente între pregătire, poziţia în societate şi veniturile obţinute şi de aici dependenţa reală, practică şi concretă a traiului şi a perspectivelor de dezvoltare personală.

Cum barierele nu funcţionau la nivelul copiilor, iar la nivelul maturilor responsabili societăţii exista o înţelegere a necesităţii dezvoltării personale, copii, prin mobilitatea lor naturală, au vizualizat traiul mai bun, viaţa mai bună şi au stabilit o corelaţie, aceea între pregătirea profesională şi traiul mai bun. Astfel, pentru multe generaţii traiul mai bun a fost legat de a învăţa bine, de a învăţa meserie, de a fi serios, de a fi respectuos, înţelegător, cinstit şi harnic. Iată de ce în zonă s-a format şi s-a dezvoltat o atitudine de mare respect şi sprijin faţă de şcoală şi faţă de dascăli şi o mare speranţă în ceea ce faci personal. Semnificativă în acest sens este aducerea aminte a unui meseriaş de la "Industria Sârmei", ucenic în anii ’30, pensionar, astăzi în vârstă de peste 80 de ani, care relata eforturile directorului Ionel Floaşiu de a determina copilul să înveţe meserie, acest lucru petrecându-se în mai multe rânduri, apărând şi o comparaţie cu referire la minoritatea maghiară, în sensul pozitiv de apreciere a unei stări şi a unei datorii de a ajunge cel puţin la nivelul pregătirii acesteia.

Mă întreb şi vă întreb cum ar fi arătat astăzi industria românească dacă ar fi existat înţelegerea că situaţia dificilă de moment poate fi folosită ca oportunitate, dacă elitele antreprenoriale şi tehnologice europene ar fi lucrat pentru capitalul românesc, dacă mobilizarea capitalului românesc s-ar fi făcut într-o manieră inteligentă şi eficientă, dacă am fi dezvoltat cu responsabilitate varianta "porţilor deschise", ştiind la cine să le deschidem, cât timp să le deschidem, dacă am fi realizat eficient integrarea în spaţiul economic european, dacă produsele noastre ar fi fost masiv la nivelul Occidentului, dacă ne-am fi raportat la realitatea că o industrie nu are doar o misiune strict comercială şi tehnică, ci şi o misiune culturală şi naţională, dacă socialul ar fi fost una dintre penumbrele economicului, dacă unificarea economică a României ar fi fost o realitate, dacă am fi avut ştiinţa, puterea şi înţelegerea necesităţii mobilizării pe timp de criză, dacă bogăţia creată ar fi servit la dezvoltarea comunităţilor.

Fără să dezvolt un răspuns, consider că starea României ar fi alta, dezvoltarea ei ar fi fost o realitate, iar raportarea la standardele europene nu ar fi făcută de pe poziţia nefericită a celui care ocupă ultimele locuri.

Cu toate greutăţile momentului, consider că avem capacitatea de a învăţa, de a ne ridica deasupra pseudoconfruntărilor de moment şi de a genera o dezbatere şi acţiunile de care avem nevoie pentru a depăşi la nivelul ţării decalajele istorice, pentru a le face mai eficiente în conformitate cu standardul numit al integrării europene şi cu dorinţele care se suprapun cu noul statut de cetăţean european.