Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.122/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.65 | Radu Stroe - declaraţie politică cu tema: "Traian Băsescu atacă electoral oficialii europeni"; | ![]() |
||
|
"Traian Băsescu atacă electoral oficialii europeni" Din păcate, astăzi, diplomaţia nu mai reprezintă un instrument pentru actualii guvernanţi ai României şi nici pentru preşedintele Traian Băsescu. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Traian Băsescu a avut două ieşiri publice, care cu siguranţă nu vor fi favorabile României. Concret, el i-a atacat pe oficiali ai Uniunii Europene, considerându-i vinovaţi de actuala situaţie a României. În loc să caute vinovaţii acasă, la Palatul Victoria, în loc să vadă unde a greşit el, Traian Băsescu s-a lansat într-o polemică inutilă cu oficiali ai Uniunii Europene. "Din cauza situaţiei din Grecia, toată regiunea este contaminată de neîncredere şi aici nu este doar responsabilitatea Greciei. Liderii din Zona euro, care întârzie la nesfârşit o decizie pentru Grecia, fac foarte mult rău, nu numai Greciei. Băncile greceşti au o expunere majoră pe piaţa românească...", a declarat Traian Băsescu înainte de a pleca la Consiliul European de toamnă. Evident, această declaraţie, şi altele similare au fost făcute pentru uz intern. Sau, mai pe româneşte spus, declaraţiile au fost făcute în scop electoral, în folosul partidului pe care îl păstoreşte, PDL. Numai că a face campanie electorală atacând puterile europene nu este de folos nimănui şi cu atât mai puţin României. Cu siguranţă, spusele lui Traian Băsescu nu vor provoca panică în rândul oficialilor europeni, pentru că, de mult, preşedintele României nu contează pe scena politică de la nivel înalt din Europa. Dar, în acelaşi timp, afirmaţiile lui Traian Băsescu vor fi "înregistrate" în "dosarul România" şi, atunci când vom avea cu adevărat nevoie de sprijinul european, s-ar putea să fim trataţi cu refuz. Nu în ultimă instanţă, în atacul lansat de Traian Băsescu, referirea la expunerea majoră a băncilor greceşti pe piaţa românească vine şi contrazice afirmaţiile guvernatorului BNR, care a precizat că întreg sistemul bancar din România se află sub control. Traian Băsescu ar trebui să spună opiniei publice româneşti dacă declaraţiile Domniei Sale pot accelera deciziile europene. Sigur nu o va spune, pentru că nu de voinţa lui Traian Băsescu ţin deciziile ce se vor lua la nivel de UE. Traian Băsescu trebuie însă să înţeleagă că astfel de declaraţii ies cu mult din codul declaraţiilor politice în general şi, în al doilea rând, trebuie să ştie că România nu este în situaţia de a trece la asemenea acuzaţii directe. Este evident, orice român de bună-credinţă, ţine la demnitatea ţării sale. Dar această demnitate se apără prin demersuri diplomatice, nu prin atacuri cu iz electoral. Un alt atac al preşedintelui Traian Băsescu l-a vizat pe premierul Olandei. Concret, preşedinte a spus - de această dată la Bruxelles - că "Olanda nu şi-a respectat un angajament politic", referindu-se la vetoul ei privind aderarea României la spaţiul Schengen. Să ne reamintim, în urmă cu o lună de zile, un alt "corifeu" al diplomaţiei române, ministrul de externe Teodor Baconschi, spunea: "Guvernul olandez este întrucâtva captiv în agenda politică antieuropeană, antiimigraţionistă a unui partid extremist. Se pare că dividendele politice ale acestei atitudini antieuropene n-au servit prea mult în cazul alegerilor din Danemarca". Cu astfel de declaraţii belicoase, cu siguranţă, nu ne apropiem, ci ne depărtăm de un vot favorabil aderării la spaţiul Schengen. |



