Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"21 februarie - Ziua Internaţională a Limbii Materne; 2008 - Anul internaţional al Limbilor"

În viaţa şi evoluţia oricărui popor există momente ce se cuvin a fi evocate, pentru că însemnătatea acestora este atât de mare încât merită întregul nostru respect. Unul dintre aceste momente îl reprezintă şi ziua de 21 februarie, care reprezintă Ziua Mondială a Limbii Materne. Proclamată de către Conferinţa generală UNESCO din 1999, Ziua Internaţională a Limbii Materne promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume. În plus, anul 2008 a fost proclamat Anul Internaţional al Limbilor de către Adunarea Generală a ONU, iar UNESCO a fost desemnată să coordoneze activităţile desfăşurate cu această ocazie. Limbile sunt cu adevărat esenţiale pentru identitatea grupurilor şi a indivizilor, ele constituie un factor strategic de progres către o dezvoltare durabilă şi o relaţie armonioasă, atât în context global, cât şi local.

Iată-ne, deci, în faţa unei duble sărbători, moment potrivit de evidenţiere a importanţei pe care a avut-o şi o are de-a lungul evoluţiei sale, în formarea noastră ca popor, limba noastră maternă. Limba Română, limbă folosită ca şi limbă maternă de 91% din populaţia ţării. În prezent, minorităţile etnice din România sunt libere să-şi utilizeze limba maternă în şcoli, administraţie, sistemul juridic, presă, cultură etc.

Formarea limbii române este asociată cu cea a formării poporului român. Cele două fapte nu pot fi separate. Neamul nostru s-a format pe un teritoriu vast, care se întindea la nordul şi la sudul Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia şi Moesia. Cercetările lingvistice au reliefat caracterul latin al limbii române, dat de lexic şi structura gramaticală. Limba română se aseamănă cu celelalte limbi romanice, dar are şi particularităţi ce demonstrează formarea sa în spaţiul carpato-danubiano-pontic. La baza formării poporului şi a limbii române a stat un proces îndelungat şi neîntrerupt, început din perioada existenţei Regatului Dac, continuat după 106 sub influenţa romană, iar după 281 influenţat de migratori. Cu toate acestea, romanii sunt unici, având un caracter etnic total diferit de celelalte popoare ce ne înconjoară.

O operă importantă în limba latină aparţine umanistului român Nicolae Olahus, autorul volumului "Hungaria". Limba greacă a fost folosită mai puţin, în schimb limba slavonă pătrunde la noi prin intermediul organizării bisericeşti. Datorită influenţei pe care biserica o exercita asupra conducerii administrative, slavona este adoptată în ţările române, nu numai ca limbă a culturii ortodoxe, ci ca limbă oficială de stat. Aşa explicăm faptul că, începând cu secolul al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, scrieri cu caracter moral, religios sunt în limba slavonă, în mănăstiri româneşti cunoscute (Vodiţa şi Tismana - Ţara Românească; Neamţ - Moldova; Peri - Maramureş).

Despre o literatură română în limba slavonă se poate vorbi în secolul al XVI-lea prin lucrarea filozofică, pedagogică, moral-politică "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie". Abia în secolul al XIX-lea se poate vorbi de o cultură românească în limba română cu litere latine în perioada lui Cuza, unde un rol important l-au avut cărturarii de la Blaj, în frunte cu filologul Timotei Ciparu.

Nu pot să trec peste memorarea unor mari oameni de stat care, de-a lungul vieţii lor, şi-au adus mari contribuţii la păstrarea şi îmbogăţirea limbii române. Nume precum cele ale lui Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Mircea Eliade, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu, Eftimie Murgu şi multe altele vor rămâne în paginile istoriei noastre naţionale.

Ziua Mondială a Limbii Materne trebuie să devină o sărbătoare în toate colţurile României şi în toate colţurile româneşti din lume. Ea face parte din istoria îndelungatei noastre lupte de emancipare şi, alături de Decembrie, dar şi de alte momente pe care le va evidenţia o istorie cinstit transcrisă, ea va reflecta lumini de referinţă atunci când vom ajunge să înscriem fenomenul românesc al anului 1989, la fel cum îl avem înscris de mai multe generaţii de istorici pe cel al anului 1848, 1877 sau 1918.