Ioan Oltean
Ioan Oltean

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.66 Ioan Oltean - declaraţie politică intitulată "Alimentele, aurul generaţiei viitoare";

 

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţie politică intitulată "Alimentele, aurul generaţiilor viitoare"

Criza financiară mondială conduce la creşterea preţurilor alimentelor de bază. Preţurile la mâncare au crescut foarte mult la nivel mondial, declanşând proteste în mai multe state. Aşadar, următoarea criză ar putea fi criza alimentelor, potrivit declaraţiilor oficialităţilor FMI, cât şi a Preşedintelui ţării.

Scopul declaraţiei mele politice este de a determina o dezbatere publică care să inducă pe cale de consecinţă o strategie durabilă, având în vedere faptul că toate aceste grave probleme cu care se confruntă umanitatea au, în fapt, un numitor comun, şi anume foametea. Acest flagel umanitar care se răspândeşte şi lasă urme adânci, începe deja să producă repercusiuni.

Putem ajunge, aşa cum mulţi au declarat, la un război al resurselor? Este important ca acţiunile noastre să urmeze cursul raţional, prin creşterea eficienţei utilizării resurselor. De cele mai multe ori ne concentrăm atenţia pe costurile imediate şi le omitem sau le considerăm lipsite de importanţă pe cele pe termen lung, de care depinde atât securitatea noastră alimentară, cât şi a generaţiilor viitoare.

Spre exemplu, este important ca gradul de folosire a rezervelor de apă alternativă, apa reziduală tratată, să crească. Creşterea nivelului apelor poate provoca inundarea multor zone locuite, implicit, migraţii masive ale populaţiei. Ce se va întâmpla cu speciile de plante şi animale care vor dispărea?!

În urma unui raport al Borlanug Global Rust Initiative, parteneră a FAO (Food and Agriculture Organization) din cadrul ONU, recoltele de grâu din întreaga lume pot fi ameninţate de o nouă epidemie, "rugina grâului". Epidemia s-a răspândit în toată Africa de Est şi a ajuns deja în Orientul Mijlociu şi în Asia de Sud. Sporii acestei celule originare Ug99 pot fi transportaţi de vânt pe toate continentele, urmând să provoace importante reduceri de randament şi ameninţând securitatea alimentară.

De asemenea, schimbarea climatică care a început deja să-şi pună pecetea va conduce la secete tot mai severe şi mai frecvente. În acest sens, nu trebuie să aşteptăm o criză a apei sau perioade lungi de secetă pentru a aplica planuri de management de eliminare a riscului, concentrate pe zone cu risc ridicat.

O altă problemă majoră este faptul că multe terenuri rămân necultivate. Un rol important îi revine statului, care trebuie să finanţeze producţia în ferme. Foarte mulţi fermieri sunt atât de săraci încât nu îşi pot permite să cumpere seminţe bune, să fertilizeze pământul sau să irige terenurile agricole. În aceste condiţii, este mult mai ieftin să cumperi din afară, pentru că livrarea este instantanee. Ca şi fermier, trebuie să investeşti atât în înfiinţarea culturii, cât şi în întreg lanţul de la producţie până la livrare. Dar ce se va întâmpla cu agricultura românească, cu terenurile care nu vor fi cultivate? Ca un paradox, câştigă cel care prelucrează şi face comerţ, şi nu cel care produce şi care are cheltuielile cele mai mari.

Prin punerea în valoare pe piaţa europeană a imensului potenţial agricol, fiind a doua ţară în UE cu un asemenea potenţial agricol, România poate să beneficieze de o creştere economică durabilă. Acest lucru poate fi determinat şi de accesarea de către agricultori a cât mai multe fonduri structurale, care contribuie substanţial la valorificarea oportunităţilor integrării şi minimalizarea costurilor reale de modernizare, crescând randamentele la hectar, prin folosirea echipamentelor moderne şi a tehnologiilor de calitate.

In plus, este importantă şi acţiunea investitorilor în terenurile agricole, care reuşesc să comaseze suprafeţe mai mari şi să practice o agricultură modernă şi performantă. Dar, pentru toate acestea, este importantă atât intervenţia statului, prin măsuri de natură fiscală şi acordarea subvenţiilor, cât şi programele susţinute de către Uniunea Europeană. Fără subvenţii, terenurile vor rămâne nefertilizate şi necultivate. În cadrul Uniunii Europene este important să ne susţinem cauza, şi aceasta printr-un proiect de dezvoltare a sectorului agricol.

Într-adevăr, UE nu poate modifica guvernarea inadecvată din unele ţări ale lumii, dar poate influenţa reglementarea la nivel mondial, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau al acordurilor bilaterale cu anumite ţări sau regiuni. Totodată, este important şi rolul europarlamentarului român. România trebuie să-şi construiască o poziţie substanţială în acest domeniu, având în vedere faptul că agricultura reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare interne, generând 12% din p.i.b., iar 30% din populaţia activă lucrează în agricultură, din păcate cei mai mulţi în ferme de semi-subzistenţă, fără legătură cu piaţa. Aşa cum a susţinut şi Preşedintele ţării, avem nevoie de o agricultură şi de o industrie alimentară care să valorifice agricultura sub toate aspectele ei.

Totodată, un element important în agricultura românească este reprezentat de aşa-numitele plante energetice. Prin Politica Agricolă Comună, Uniunea Europeană susţine cultivarea plantelor energetice prin scutiri de taxe şi obligativitatea pentru combustibilii vânduţi să conţină un procent de biocumbustibili, biocombustibilii fiind astfel unul dintre "elementele cheie" ale politicii energetice. Dar trebuie să analizăm în ce măsură acest obiectiv ambiţios în privinţa producţiei de hidrocarburi este responsabil, sau care sunt dezavantajeze unor astfel de culturi! Într-adevăr, foarte mulţi agricultori sunt tentaţi să cultive aceste recolte datorită preţului mai ridicat la vânzare şi scutirii de la anumite taxe. Dar ce se întâmplă cu producţia noastră de cereale dacă renunţăm la ea, în favoarea culturilor energetice? Cultivarea acestor plante va reduce dramatic culturile agricole, una din consecinţe fiind creşterea preţului cerealelor pentru consumul uman pe plan mondial. În plus, vom ajunge să importăm cereale? Este bine-cunoscut faptul că, pe terenurile pe care se cultivă plantele energetice, cu timpul, terenul devine neroditor.

Aşadar, un consum iraţional de alimente, cât şi lipsa unei strategii durabile pot avea consecinţe grave atât politice, cât şi în materie de securitate internaţională.