Parliamentary debates

Domnul Tudor Mohora:

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se referă la tema "Toamna se numără bobocii, dar şi angajamentele neonorate ale Guvernului Tăriceanu".

Atenţia opiniei publice a fost captată şi, totodată, deturnată în ultima vreme de "fuga" lui Omar Hayssam, de "explozia" produsă prin desecretizarea dosarelor securităţii sau de discuţiile privind o republică parlamentară, respectiv prezidenţială.

În acest vârtej de evenimente, atenţia autorităţilor statului a fost, de asemenea, deturnată de la abordarea pe fond a problemelor economice şi sociale importante ale ţării noastre.

Întrucât este toamnă şi cum se spune "toamna se numără bobocii", este cazul să ne amintim acum, la jumătatea mandatului actualului Guvern al României condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu, de unele angajamente nerespectate prevăzute în Programul de guvernare 2005-2008 cu privire la: creşterea pensiei reale, creşterea salariului mediu brut pe economie şi creşterea numărului de salariaţi pe economie.

Programul de guvernare prevedea o creştere în termeni reali a pensiilor cu 30 % până în anul 2008. Realitatea arată că în luna iulie 2006 pensia medie reală a crescut cu numai 8,2 % faţă de decembrie 2004. Pensia medie nominală de asigurări sociale de stat în luna iulie a.c. a fost de numai 304 lei, fiind cu 8 % mai redusă faţă de salariul minim pe economie şi cu peste o treime sub nivelul pragului de sărăcie al unui pensionar din mediul urban. În aceste condiţii, pensionarii reprezintă, fără îndoială, cel mai defavorizat segment social, atât prin nivelul mizer al puterii de cumpărare a pensiilor, cât şi prin nivelarea fără precedent a acestora.

Ca să realizeze angajamentele prevăzute în Programul de guvernare, pensia medie nominală ar trebui să se majoreze cu câte 18-19 % în anii 2007 şi 2008, ţinând seama şi de rata prognozată a inflaţiei. Până în prezent Guvernul Tăriceanu nu şi-a declarat intenţiile în acest domeniu, ceea ce implicit creează premisele nerespectării angajamentului luat şi a condamnării, în continuare, la mizerie a celor peste 5,6 milioane de pensionari.

Programul de guvernare prevedea o creştere a salariului mediu brut pe economie în perioada 2005 - 2008 cu 60 %. În luna iulie 2006 salariul mediu brut pe economie a fost de 1.122 lei, realizând o creştere de numai 15,3 % faţă de decembrie 2004. Până la o creştere de 60 % este însă o cale lungă. Nici în această privinţă Guvernul Tăriceanu, în noianul de probleme colaterale amintite, nu a găsit timpul necesar pentru un dialog social real şi pentru prezentarea strategiei sale. Evident, creşterea salariului mediu pe economie are o legătură strânsă şi cu evoluţia salariului minim pe economie, care în prezent este de 330 lei. El reprezintă în luna iulie 2006 numai 29,4 % faţă de nivelul salariului mediu brut pe economie, în timp ce în ţările membre ale Uniunii Europene acest raport oscilează în jurul a 50%.

Programul de guvernare omite abordarea concretă a problematicii salariului minim pe economie. Sindicatele revendică însă de multă vreme corectarea nivelului cu totul nesatisfăcător al acestuia. În prezent sindicatele cer stabilirea unui nivel al salariului minim pe economie de 450 lei de la 1 ianuarie 2007 şi de 550 lei de la 1 ianuarie 2008, urmărindu-se ca în viitor acesta să reprezinte cca. 50 % din nivelul salariului mediu brut pe economie. Guvernul Tăriceanu se cramponează pe un nivel de numai 390 lei, cu numai 18 % mai ridicat faţă de cel existent, care abia acoperă rata inflaţiei pe perioada 2005 - 2008, ceea ce constituie un alt eşec al politicilor guvernamentale.

Programul de guvernare prevedea ca în anul 2006 numărul salariaţilor din economie să ajungă la 4.830 mii iar în anul 2008 la 5.000 mii. În iulie 2006, lună de vârf privind numărul salariaţilor pe economie, statistica oficială consemnează un număr de numai 4.617 mii salariaţi, cu peste 200 mii mai redus faţă de prevederi. În această situaţie până în anul 2008 ar trebui să fie create încă cca. 400 mii noi locuri de muncă, ceea ce este puţin probabil. Neîndeplinirea acestui obiectiv reflectă un eşec major al Guvernului Tăriceanu şi al politicilor sale economice şi sociale, ţinând seama că prin crearea de noi locuri de muncă se creează cea mai bună protecţie socială.

Guvernul Tăriceanu nu a încurajat şi nu a stimulat prin pârghii financiare adecvate dezvoltarea acelor unităţi industriale care să producă bunurile cerute pe piaţa internă la nivelul cerinţelor de calitate şi de eficienţă ale Uniunii Europene, care să conducă astfel la reducerea deficitului cronic al balanţei comerciale şi la crearea unui număr important de noi locuri de muncă.

Aceste eşecuri şi implicit nerespectarea angajamentelor asumate de Guvernul Tăriceanu evidenţiază, de asemenea, o proastă gospodărire a importantelor resurse create prin creşterea P.I.B. în anul 2005 cu 4,1% şi cu cea prognozată pentru anul 2006 de cca.7%, deşi aceste ritmuri ar fi putut fi mai ridicate.

Este timpul ca actualul Guvern Tăriceanu să prezinte în faţa Parlamentului României strategia sa pentru perioada 2007-2008 şi să-şi asume răspunderea pentru eşecurile şi angajamentele neonorate în politicile sale economice şi sociale.

Oricum, electoratul va sancţiona, fără îndoială, aceste eşecuri.