Parliamentary debates

Domnul Mircea Gheorghe Drăghici:

Declaraţie politică: "Exacerbarea violenţei în România".

Semnalele pe care le primim la începutul acestui an sunt destul de confuze. Există, însă, motive de optimism, prilejuite de apariţia noilor tehnologii ale informaţiei şi de perpetuarea unei perioade de redresare economică.

Unii pretind că "revoluţia informaţională" va susţine creşterea economică pe termen lung în lume. Starea de spirit actuală este aşadar o combinaţie bizară de speranţă şi îngrijorare, o mare schimbare faţă de optimismul general, dominant la începutul ultimului deceniu.

Sensibilitatea omului modern necesită o reconsiderare de esenţă a fenomenului agresivităţii. Situaţii, fapte, acte care altădată nu aveau o semnificaţie agresivă, astăzi sunt în realitate elemente directe sau indirecte de agresiune. Să luăm un exemplu: imaginea.

Ne putem întreba: câţi indivizi de pe glob erau altădată şocaţi de o scenă de viol sau de omucidere? Desigur, numai cei care, prin hazard, au avut ocazia să asiste la "ceremonie".

Astăzi, când sensibilitatea la violenţă şi receptarea ei afectivă au crescut foarte mult, milioane şi milioane de oameni, de la copilul preşcolar, până la bătrânul înspăimântat asistă, uneori, zilnic, prin intermediul imaginii cinematografice, televizate sau tipărite, la un şir de orori care, fără îndoială, produc răni sufleteşti, traumatisme şi reacţii dureroase.

Am putea susţine, pe bună dreptate, că intenţionat sau nu, societatea produce şi cultivă printre atâtea "otrăvuri", frica, angoasa, spaima, care nu sunt altceva decât forme ale agresiunii psihoafective, omul modern fiind nevoit să înveţe şi să trăiască agresiunea pe tot parcursul vieţii sale.

Informaţiile, vizualizate sau scrise, ne suprasolicită cunoaşterea urmărilor dezastruoase ale agresivităţii, sub forma actelor de violenţă, care abundă incredibil în societatea contemporană.

Diseminarea violenţei în conştiinţa maselor, constituie, fără îndoială, factorul de risc cel mai acut în trezirea şi exacerbarea agresivităţii atipice în subconştientul fiinţei umane. Conştiinţa omului modern este subminată de o tensiune difuză, insinuantă a fricii.

Orice clipă de fericire - această "fata morgana" a finalităţii existenţei noastre umane - dansează pentru o clipă pe nisipurile arzânde ale fricii.

Tendinţele de creştere a criminalităţii în diverse ţări, inclusiv România, mai ales în ultimele decenii ale mileniului trecut, reprezintă o realitate socială ale cărei efecte şi consecinţe negative şi distructive nu pot fi ignorate nici de jurişti, criminologi sau sociologi şi nici de instituţiile cu rol de prevenire şi control social în domeniul aplicării legilor şi realizării apărării sociale, a securităţii şi integrităţii drepturilor şi libertăţilor indivizilor.

Recrudescenţa violenţei, creşterea intensităţii şi amplorii delictelor contra persoanei şi patrimoniului, multiplicarea faptelor de corupţie, mită, fraudă şi crimă organizată în România au agravat sfera problemelor sociale existente în societatea noastră, antrenând reacţia opiniei publice faţă de asemenea fenomene negative.

La începutul secolului al XIX-lea, încercând să evalueze starea criminalităţii din România, reputatul jurist şi penalist Ion Tanoviceanu ajungea la concluzia că la noi în ţară "creşterea criminalităţii este înspăimântătoare", identificând printre cauzele acestei creşteri: înmulţirea populaţiei, inegalitatea socială, scăderea sentimentului religios, lipsa de cultură, alcoolismul, insuficienţele legislaţiei penale.

Desigur, putem să nu fim total de acord cu această "calificare" a nivelului criminalităţii din România, însă nu putem ignora faptul că în prezent criminalitatea în România tinde să atingă cote "alarmante", mai ales în privinţa atacurilor violente comise contra persoanelor şi proprietăţii sau acelora care implică acte de corupţie şi înşelăciune, pentru a nu mai aminti de delicvenţa în rândul tinerilor, care s-a amplificat semnificativ în ultimii ani.

Infracţiunile de omor reprezintă un fenomen antisocial complex, rezultat al interacţiunii conjugate a unor factori obiectivi şi subiectivi, sociali şi individuali, generali şi particulari, şi al unor condiţii favorizante a căror cunoaştere şi explicaţie solicită eforturi interdisciplinare şi interinstituţionale din partea specialiştilor interesaţi în prevenirea şi diminuarea acestor manifestări.

Reprezentând o problemă socială cu consecinţe negative şi distructive asupra vieţii şi integrităţii indivizilor şi grupurilor sociale, aceste infracţiuni se remarcă prin gradul ridicat de periculozitate socială, întrucât presupun utilizarea forţei şi a constrângerii fizice asupra persoanelor, producându-le importante prejudicii materiale şi morale, de cele mai multe ori ireparabile.

Actul infracţional, ca atare reprezintă expresia concretă a unui şir de acţiuni şi conduite care contrastează puternic cu normele de viaţă existente în cadrul societăţii "convenţionale".

Ca produs nemijlocit al acestor acţiuni şi conduite, infracţiunea implică o mare varietate de cauze şi condiţii a căror complexitate împiedică ierarhizarea şi evaluarea precisă a importanţei fiecăreia în comiterea faptei penale.

Departe de a acţiona paralel şi independent, una faţă de cealaltă, cauzele şi condiţiile favorizante ale infracţiunii se află într-o strânsă interdependenţă şi corelaţie reciprocă. Pentru acest motiv, un obiectiv principal al cercetării criminologice şi al investigaţiilor efectuate în domeniul sociologiei criminalităţii îl reprezintă identificarea şi selecţia acelor circumstanţe care, generând şi favorizând comiterea infracţiunii, se află într-o strânsă legătură cu modul de viaţă, personalitatea şi condiţiile care au produs "ocazia" infracţională.

Valorificarea informaţiilor acumulate până acum în acest domeniu dovedeşte că formele principale de manifestare a criminalităţii şi cauzele acestora trebuie analizate în cadrul a trei sisteme principale:

• sistemul intern de structurare a personalităţii infractorului;
• sistemul de condiţii şi influenţe interne sau externe care au generat actul infracţiunii;
• sistemul complex de relaţii care se stabilesc între personalitatea infractorului, motivaţiile sale şi factorii sociali.

Mai mult, dacă ne referim la o perioadă anterioară (1980-1989), care coincide cu cea a dictaturii totalitare comuniste, dictatura susţinută de mecanismele de forţă, frică şi intimidare a indivizilor, constatăm că numărul de omoruri comise atunci nu diferă semnificativ de cel existent în prezent.

De pildă, în anul 1981, au fost inculpate 1.766 de persoane pentru comiterea infracţiunii de omor, în 1983 numărul acestora ajungând la 1.571 de persoane, pentru ca anul "de graţie" 1989 să consemneze 1.579 de persoane trimise în judecată pentru omor, acestea petrecându-se într-o societate în care instituţiile de represiune erau omniprezente şi în care libertatea indivizilor era strict reglementată.

În ultima vreme, instanţele de judecată au pronunţat sentinţe definitive de condamnare împotriva a 12.136 de persoane, care au comis infracţiuni de omor:

• judeţul Galaţi, care deţinea "supremaţia" atât în privinţa numărului total de inculpaţi pentru omor, cât şi a ponderii în ansamblul omorului pe ţară, ocupă primul loc, iar în privinţa ratei superioare a omorului, peste media pe ţară, timp de 3 ani aceeaşi situaţie constatându-se şi în cazul judeţelor Vaslui şi Sibiu, dar numai pentru un singur an;
• o serie de judeţe (Tulcea, Mehedinţi, Vaslui, Giurgiu, Covasna, Ialomiţa, Dolj, Brăila şi Harghita), care nu deţineau nici cifre absolute ridicate şi nici ponderi importante în privinţa numărului de inculpaţi pentru omor, înregistrează anual rate ale omorului peste media pe ţară;
• în schimb, alte zone - Constanţa, Prahova, Bucureşti - care deţineau ponderi semnificative în ansamblul omorurilor pe ţară, înregistrează rate anuale ale omorului sub media pe ţară.

Chiar dacă, din punct de vedere statistic, nu există diferenţe semnificative între numărul de omoruri comise în epoca dictaturii şi cel existent în perioada de tranziţie - de unde se pare că omorul, ca act antisocial, nu are "culoare politică", totuşi se remarcă anumite schimbări "calitative" în privinţa omorurilor comise după 1989, schimbări ce se regăsesc în modul de comitere, circumstanţele producerii, mijloacele utilizate, mobilurile urmărite, măsurile de acoperire a urmelor delictului.

Aproape că nu trece o zi fără o ştire legată de agresivitate: jafuri, înjurături, ameninţări, pumni, înjunghieri. Comportamentul violent poate avea multiple cauze: biologice, psihologice, sociale, economice.

De aceea, este dificil să separi efectele violenţei de influenţa celorlalţi factori. Acordând prioritate factorilor sociali, între care enumăr, în special, organizarea economică şi politică, constituirea familiei, sistemul de educaţie, producţia industrială, ajungem la concluzia că avem nevoie de măsuri menite să producă schimbări adevărate şi profunde, care să acţioneze pe termen lung, la nivelul conştiinţelor.

Eliminarea treptată a violenţei din întreg mediul social cere timp şi eforturi. Costul? Oricum, pe termen lung, este mai mic decât acela cheltuit anual pentru poliţie, jandarmerie şi alte organe de pază şi protecţie, care, oricum, sunt deseori depăşite de valurile de violenţă manifestată.

Cert este că, în prezent, avem nevoie de o legislaţie puternică şi actuală pentru stoparea acestui fenomen, prin aplicarea unor sancţiuni în concordanţă cu realităţile societăţii româneşti contemporane şi de o relaţie strânsă între instituţia Parlamentului şi autorităţile statului menite să asigure ordinea şi liniştea publică, pentru a scoate ţara de sub zodia violenţei.

Cred că este nevoie ca instituţiile statului să prezinte în faţa parlamentarilor un raport privind fenomenul de violenţă socială pentru a putea stabili împreună un pachet legislativ adecvat şi pentru a avea o imagine reală şi consecventă a acestei probleme.