Parliamentary debates

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"O lege care ne întoarce în timp înapoi cu 20 de ani"

Guvernul ne solicită să dezbatem în Parlament ultima variantă a proiectului Legii educaţiei în regim de urgenţă. Practic, Guvernul ne cere să adoptăm foarte repede o lege extrem de controversată şi extrem de criticată de specialiştii în domeniu. Ne cere să o adoptăm după nici o lună de dezbateri publice, multe dintre acestea doar formale şi unde, în foarte multe situaţii, a prevalat doar punctul de vedere al Guvernului. În plus, varianta care a ajuns la Parlament, a fost definitivată de Guvern pe 12 aprilie a.c. şi foarte puţini din cei care lucrează în învăţământ au avut ocazia să o cunoască.

Cu toate că se cere Parlamentului adoptarea în regim de urgenţă, ministrul de resort, în încercarea de a calma lucrurile, declară public că "dezbaterile pe marginea proiectului legii educaţiei vor continua". Sincer nu înţeleg cum ar putea continua dezbaterile publice, din moment ce proiectul de lege ar urma să fie legiferat în regim de urgenţă. Cred că ne aflăm în faţa unei noi acţiuni de imagine a ministrului educaţiei. În mod normal, legea educaţiei care este una de importanţă capitală pentru România, pentru adoptarea ei trebuie să aibă avizul întregii societăţi şi să reprezinte nu doar voinţa celor aflaţi trecător la guvernare, ci şi a celor chemaţi să transpună în realitate prevederile acesteia. Dar, aşa cum ne-au obişnuit succesivele cabinete Boc, acest lucru nu contează pentru actuala garnitură de la Palatul Victoria.

Intrând pe fondul problemei, nu pot să nu remarc faptul că deşi se vorbeşte de o reformă, de fapt asistăm la o întoarcere în timp. Se revine la păgubosul sistem care a funcţionat o bună perioadă de timp începând cu anul 1974, şi anume învăţământul obligatoriu de 10 ani, care a contribuit la scăderea şi diluarea calitativă a actului de învăţământ, aruncând pe piaţă absolvenţi de 10 clase foarte slabi pregătiţi. Mai mult, spre deosebire de perioada respectivă, acum este eliminat şi învăţământul profesional. Eu nu cred că în situaţia economică de astăzi, România nu mai are nevoie de muncitori calificaţi, tehnicieni sau maiştri. Din contră, ei sunt mai mult decât necesari într-o perioadă în care 80% dintre lucrări se fac cu mână de lucru necalificată.

Modificările aduse sistemului în 1974 au contribuit, printre altele, la scăderea calităţii învăţământului în mediul rural. Actualul proiect de lege vine acum şi continuă, prin prevederi rigide "opera" începută în 1974. Mai mult, prin anumite articole, noul proiect dezavantajează elevul din mediul rural căruia nu i se dau şansele celui din mediul urban. Astfel, se prevede pentru învăţământul primar să avem clasa pregătitoare şi clasele I-IV cu o medie de 20 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi în învăţământul gimnazial o medie de 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15. Nu s-a ţinut cont de faptul că în mediul rural numărul de elevi este, de regulă, mic. Din această cauză media de elevi şi limita inferioară propusă de guvern nu sunt realiste pentru şcolile din mediul rural.

Nimeni nu şi-a pus întrebarea ce se va întâmpla în mediul rural unde prevederile de mai sus nu vor putea fi puse în aplicare. Cred că în situaţia actuală din mediul rural este necesar ca să existe prevederi flexibile în lege şi să existe peste tot clase, chiar şi în cazul în care numărul de elevi este foarte mic. Nu cred că se doreşte ca să asistăm la adevărate maratoane parcurse de copiii de la sate, care ar urma să înveţe în localităţi aflate la distanţe mari de casă. Dar, cel puţin în forma venită de la guvern, vom vedea că vor fi foarte multe situaţii de acest gen.

Proiectul guvernamental ne propune o structură sui-generis a consiliului de administraţie a şcolilor: 1/3 membri cadre didactice alese de către personalul didactic al şcolii, 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3 reprezentanţi ai consiliului local. Nu este o formulă deloc fericită. Se ajunge la o situaţie ca o şcoală să fie administrată în proporţie de 66% de persoane din afara ei. Cadrele didactice ar trebui să reprezinte cel puţin 50% din structura consiliului de administraţie. De asemenea, noul proiect prevede ca preşedintele CA să fie ales fie dintre părinţi, fie dintre consilierii locali.

Suntem în faţa unei absurdităţi. În mod normal, funcţia de preşedinte al CA trebuie să fie deţinută fie de directorul şcolii, fie de un cadru didactic din CA. În plus, deşi se vorbeşte de depolitizarea învăţământului, prezenţa consilierilor locali nu înseamnă altceva decât politizare. Şi tot legat de depolitizare, şefii inspectoratelor judeţene vor fi numiţi tot pe criterii politice, iar prin introducerea finanţării complementare - care intră în atribuţiile primăriilor, creşte puterea primarului, deci tot un exponent al zonei politice, în relaţia sa cu şcoala.

Se vorbeşte foarte mult de descentralizare, dar, din contră, cresc atribuţiile ministerului şi ale ministrului. Trecerea terenurilor şi a clădirilor aferente unităţilor de învăţământ liceal din domeniul public local în domeniul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, reprezintă de asemenea o amputarea a principiilor descentralizării.

Finanţarea, în general, nu are în vedere stimularea performanţelor. Se vorbeşte de încheierea unui contract managerial privind performanţa, dar acest lucru nu este de ajuns. Pentru a se ajunge la performanţă, trebuie în primul rând asigurate condiţiile necesare obţinerii performanţei în educaţie, or, acest lucru este prea puţin prevăzut de legea adoptată de guvern. Legea vizează mai mult performanţa cadrelor didactice şi, în acest caz, se va ajunge - pentru ca profesorii să-şi păstreze locurile de muncă, pentru că, o altă eroare de proporţii, dispare principiul titularizării - ca elevii să primească calificative umflate. Se va repeta într-un fel situaţia din anii 70-80 când nu au mai existat repetenţi şi chiar corigenţi. Numai că atunci, profesorii nu mai aveau voie să lase repetenţi, pentru că acest aspect dăuna imaginii partidului unic. Şi repet, au ieşit de pe băncile şcolii generaţii extrem de slabe de elevi. Din păcate, aici se va ajunge şi acum.

Nu în ultimul rând, la nivelul învăţământului universitar, noul proiect elimină toate câştigurile obţinute de sistem în ultimii 20 de ani: autonomia universitară, depolitizarea învăţământului superior, managementul performant, libertatea academică, cercetarea ştiinţifică, demnitatea şi autonomia profesorului universitar, exprimarea valorilor ştiinţifice naţionale şi internaţionale, valorile culturale şi umanismul ce guvernează activitatea universitară.